Impactul direct asupra inflației medii a majorării accizelor cu 32 de bani pe litru “ar putea să nu depășească 0,1 puncte procentuale”, susține o analiză a Ministerului de Finanțe, efectuată înaintea primei etape a majorării accizelor de pe 15 septembrie și prezentată acum de Profit.ro.
Pentru a-și susține optimismul, Ministerul de Finanțe invocă două argumente, unul istoric, legat de impactul majorărilor și reducerilor de accize din trecut asupra prețului final la consumator, iar celălalt legat de cotațiile reduse ale petrolului pe piețele internaționale.
“Majorarea accizei se face în contextul unui nivel al prețului petrolului de sub 50 dolari pe baril, ceea ce determina ca impactul negativ al majorării să fie absorbit. Dacă în primele 4 luni prețul petrolului a depășit pragul de 50 dolari pe baril, începând cu luna mai acesta a început sa scadă până la un minim de 45,2 dolari pe baril în luna iunie 2017. De la începutul anului 2017 și până în prezent, prețul petrolului a înregistrat o medie de 49,89 dolari pe baril”, se arată în documentul citat.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Analiza este una corectă, numai că se oprește în momentul adoptării ordonanței prin care au fost majorate accizele. Este adevărat că, pe 30 august, prețul internațional al țițeiului Brent (de referință pe piața globală) era de 50,8 dolari pe baril, însă între timp acesta s-a apreciat, find tranzacționat luni, la ora 10:30 (ora României) la un preț de 55,5 dolari pe baril. Pe 25 septembrie, prețul unui baril de petrol Brent era de peste 59 dolari pe baril. Actualul preț al petrolului este cu 22,2% mai mare decât minimul înregistrat în acest an și cu 11,2% peste media de 49,89 înregistrată, potrivit MFP, de la începutul anului.
Referitor la primul argument, cel istoric, ministerul susține că, în cazul majorărilor/micșorărilor de accize precedente, mai puțin de jumătate din cost/beneficiu a fost transferat consumatorului final.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Statul român este principalul beneficiar al majorării prețurilor la benzină și motorină“În ceea ce privește introducerea supra-accizei de 7 eurocenți pe litru începând cu 1 aprilie 2014, transpunerea integrală a acestei majorări de accize ar fi condus la o creștere a prețului final la consumator cu circa 6%. În realitate, conform datelor statistice publicate, creșterea prețului la combustibili a fost în luna aprilie 2014 de 3,16%, ceea ce înseamnă că doar jumătate din impactul acestei măsuri s-a regăsit în prețul final. Măsura de eliminare a supra-accizei de la 1 ianuarie 2017 s-a concretizat într-o reducere a prețului de consum cu numai 2,52% în prima lună a anului, în aceasta fiind inclusa și reducerea cotei TVA cu 1 punct procentual. Practic, eliminarea supra-accizei a condus la o scădere a prețului de numai 1,7%, ceea ce înseamnă că o majorare a accizei mai redusă decât eliminarea din luna ianuarie 2017 și efectuata în doua etape va influența prețul combustibilului cu mult sub influența efectiva din luna ianuarie”, susține ministerul.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Prețurile benzinei și motorinei au crescut în ultima săptămână, ulterior momentului majorării accizeiRealitatea contrazice însă dur analiza. Față de nivelul prețurilor de pe 31 august (ziua adoptării ordonanței de modificare a Codului Fiscal prin care au fost majorate accizele), OMV Petrom a scumpit benzina cu 37 de bani pe litru, iar motorina cu 48 de bani pe litru. În același interval, Rompetrol a majorat, la rândul său, prețurile cu 51 de bani la litrul de benzină și cu 61 de bani la litrul de motorină. Dacă pe 31 august la stațiile OMV Petrom, respectiv Rompetrol, de pe Șoseaua Mihai Bravu, un litru de benzină, respectiv motorină, era tranzacționaT cu aproximativ 4,6 lei, în prezent, benzina costă 5,05 lei la OMV Petrom (5,09 la Rompetrol), iar motorina 5,11 lei la OMV Petrom (5,15 lei la Rompetrol).
Dacă luăm în calcul o majorare medie de 45 de bani pe litrul de benzină și de 55 de bani pe cel de motorină pentru cele două companii, care controlează peste două treimi din piață, cele două tipuri de carburanți s-au scumpit în ultima lună cu 9,78% - benzina, respectiv - 11,95%. De șase ori peste procentul maxim de 1,7% avansat de minister în cazul benzinei și de 7 ori în cazul motorinei!
CITEȘTE ȘI România devine statul est-european cu cea mai agresivă impozitare a carburanților. Benzina și motorina se pot scumpi cu 38 de bani/litruOptimismul ministerului nu se oprește aici. Potrivit acestuia, “majorarea accizei la combustibil influențează anumite ramuri economice, dar nu are un efect semnificativ asupra mediului de afaceri în ansamblu”.
Ministerul susține că structura cheltuielilor din sectoarele producătoare de bunuri de consum este caracterizată printr-o pondere redusă a cheltuielilor cu carburanți și a celor de transport, ceea ce conduce la un impact direct redus al creșterii accizelor asupra prețurilor de livrare. “Pe total economie, cheltuielile cu produsele petroliere reprezinta circa 3,8% din producție, iar cheltuielile de transport (unde influența majorării accizei ar putea fi mai ridicata) - 1%. În industria alimentară, în industria articolelor de îmbrăcăminte și în cea a mobilei, în hoteluri și restaurante (turism), mijloace de transport rutier (autoturisme), cheltuielile cu produse petroliere reprezinta mai puțin de 1% din valoarea producției. În cazul cheltuielilor de transport , ponderea în valoarea producției nu depășește 0,2% în industria alimentară, ușoară, turism și ajunge la 0,7% în cazul mobilei”, susține analiza.
Din păcate pentru minister, dar mai ales pentru populație, datele arată că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de la pompă.