DIICOT ar putea ridica parțial sechestrul instituit în urmă cu aproape 3 ani pe rafinăria Petromidia și pe alte active ale companiilor KMG International (fosta Rompetrol Group) din grupul kazah de stat KazMunayGas și ale subsidiarelor sale Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) și Rompetrol Rafinare, în dosarul penal Rompetrol 2, în care prejudiciul fusese estimat inițial la peste 3 miliarde lei.
"La 4 decembrie 2018, procurorul a convenit în principiu asupra eliberării parțiale a sechestrului, cu condiția să se facă o expertiză, iar raportul final să arate că valoarea activelor aflate sub sechestru depășește daunele pretinse. Raportul a fost prezentat către DIICOT în data de 15 martie 2019. O nouă ordonanță a fost emisă de către DIICOT la 9 noiembrie 2018, care modifică cadrul legal pentru toate faptele investigate în cauză", se arată într-un document al Rompetrol.
Procurorul de caz a acceptat de principiu ridicarea parțială a sechestrului și a cerut raport de expertiză în urma unei contestații depuse de companii pe 23 noiembrie 2018. Anterior, ultima contestație a Rompetrol față de măsura instituirii sechestrului fusese respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție în octombrie 2018.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În mai 2016, procurorii DIICOT au pus sub acuzare 14 persoane în dosarul Rompetrol 2, printre care Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu și acționar în compania Rompetrol, Alexandru Nicolcioiu, directorul de producție al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), Adrian Constantin Volintiru, fost președinte AVAS, precum și cetățenii americani George Philip Stephenson și Colin Richard Hart. Acuzațiile erau de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani și manipularea pieței de capital prin tranzacții sau ordine de tranzacționare. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală în același dosar pentru patru foști miniștri — Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.
Între timp, a fost înființată compania Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA, parte a soluției, convenite în urmă cu 6 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, și a început să avanseze și implementarea părții a doua a înțelegerii din Memorandumul încheiat de Guvern în 2013 cu KMG International din grupul kazah de stat KazMunayGas, respectiv preluarea de către KMG International a unei cote de 26,7% din participația de aproape 45% din acțiunile Rompetrol Rafinare aflată în posesia Ministerului Energiei, contra unei sume minime de 200 milioane dolari.
Luna aceasta, Rompetrol Rafinare a câștigat un proces cu statul român intentat în urmă cu aproape 11 ani, în iulie 2008, prin care acuza Guvernul și Ministerul Mediului că i-au calculat greșit alocarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră dintre cele primite gratuit de România de la UE și i-au repartizat doar 3.378.467 de certificate pentru perioada 2008-2012, față de 5.956.405, câte i s-ar fi cuvenit în condițiile aplicării corecte a legislației în vigoare.
Instanța le-a dat inițial definitiv dreptate celor de la Rompetrol în 2012, iar Guvernul a încercat să rezolve problema în 2015, printr-o hotărâre de Guvern. Aceasta corecta alocarea inițială de certificate CO2 pentru Rompetrol, de la 3.378.467 la 5.956.405 bucăți, dar stipula totodată că "Măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile necesare de la Comisia Europeană, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul ajutorului de stat".
În consecință, Rompetrol a dat din nou în judecată Ministerul Mediului, în 2017, și a primit decizie favorabilă luna aceasta. Astfel, instanța a hotărât că prevederea din HG-ul din 2015 referitoare la avizele Comisiei Europene este ilegală și că Guvernul trebuie să plătească Rompetrol despăgubiri de aproape 32 milioane euro pentru "neexecutarea în natură" a obligației stabilită prin sentința favorabilă inițială, cea din 2012, cea de a îi aloca diferența de certificate CO2.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Potrivit documentelor procesului inițial, instanța a constatat că "modalitatea de realizare a alocărilor de certificate de emisii de CO1 prin H.G. nr. 60/2008 a încălcat criteriile legale ce trebuiau aplicate la emiterea planului, prin stabilirea greșită a ponderii în sector a operatorilor vizați", astfel că "certificatele s-au atribuit discriminatoriu, s-a nesocotit criteriul legal al acoperirii necesarului de certificate estimate și aprobat în prealabil de autoritatea de mediu și s-a nesocotit și cerința de a se avea în vedere utilizarea de către operatori de tehnologii eficiente energetic".
"Instanța a reținut că, așa cum a constatat expertiza efectuată în cauză, există excedent de alocări nejustificat, în favoarea/defavoarea unor operatori, alocarea excedentară contravenind H.G. nr. 780/2006, criteriul 5, conform căruia "planul de alocare nu trebuie să facă discriminare între operatori sau sectoare, astfel încât să nu favorizeze în mod nejustificat anumiți operatori sau anumite activități". Alocările prevăzute în plan pentru unii operatori din sector sunt excedentare, întrucât s-au primit alocări superioare cantității de materii prime și capacității de producție inferioare celor aparținând reclamantei, expertul calificând diferențele de alocare, realizate prin H.G. nr. 780/2008 în minus, în ceea ce o privește pe reclamantă, sau în plus față de necesități, în ceea ce privește alți operatori ca fiind "majore", cele mai mari diferențe de alocări de certificare în minus, față de necesarul aprobat anterior de autoritatea de mediu, fiind cele pentru reclamantă. Prin urmare, prin H.G. nr. 60/2008 s-au nesocotit cerințele legale ale criteriilor 1 și 5 din H.G. nr. 780/2006 privind acoperirea necesarului de emisii autorizat în prealabil de autoritatea publică de mediu, precum și nediscriminarea între operatori. De asemenea, H.G. nr. 60/2008 încalcă și criteriul nr. 8 din H.G. nr. 780/2006, conform căruia, "Planul Național de Alocare trebuie să conțină informații asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare", baza de calcul a Planului Național de Alocare fiind realizată fără a avea în vedere cerințele acestui criteriu. În acest sens, reclamanta arată că deține și aplică tehnologii avansate în prelucrarea țițeiului, bazate pe utilizarea gazului natural care determină cantități mai mici de emisii de CO2, în comparație cu tehnologiile bazate pe utilizarea păcurei, aplicate de ceilalți operatori", se arăta în decizia din 2012 a instanței.
