Romgaz vrea să-și majoreze participația la masivul zăcământ de gaze Trident din Marea Neagră, controlat și operat de rușii de la Lukoil

Romgaz vrea să-și majoreze participația la masivul zăcământ de gaze Trident din Marea Neagră, controlat și operat de rușii de la Lukoil
scris 5 feb 2018

Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 70% din acțiuni, vrea să-și majoreze participația la concesiunea offshore de gaze naturale din Marea Neagră Trident, unde în 2015 a fost descoperit un zăcământ cu resurse estimate la echivalentul consumului pe 3 ani al României și care ese controlat și operat de grupul petrolier rus Lukoil.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Rușii dețin 72% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii, restul fiind în posesia PanAtlantic Petroleum (18%) și Romgaz (10%). Cotele de participare reflectă contribuția asumată de fiecare dintre companii la acoperirea costurilor investiționale ale proiectului, precum și partea ce va reveni eventual fiecăreia din veniturile care ar urma să fie obținute în faza de exploatare a zăcământului.

Urmărește-ne și pe Google News

În noiembrie anul trecut, PanAtlantic Petroleum și-a notificat partenerii de consorțiu că vrea să se retragă din proiect și să-și cedeze gratuit participația de 18%. Aceasta ar urma să fie preluată de celelalte două companii concesionare în cote proporționale cu deținerile din prezent la perimetrul Trident.

Fermier german, doar amendat cu 8.000 de euro pentru moartea unui muncitor român CITEȘTE ȘI Fermier german, doar amendat cu 8.000 de euro pentru moartea unui muncitor român

Astfel, participația Romgaz la Trident ar urma să crească de la 10% la 12,2%, iar cea a Lukoil – de la 72% la 87,8%. Consiliul de Administrație al Romgaz a aprobat pe 25 ianuarie creșterea cotei de participare a Romgaz, iar decizia finală aparține acționarilor companiei, care se vor întruni în acest scop luna viitoare.

"Ținând cont de rezultatele pozitive actuale ale fazei de explorare a blocului EX 30 Trident, de necesitatea companiei de a se dezvolta, atât din punct de vedere al relațiilor comerciale, cât și ca domeniu de explorare/exploatare (onshore versus offshore), de potențialul mare al resurselor Mării Negre, potențial care deja este explorat și de alte mari companii petroliere internaționale, Romgaz intenționează să-și mărească cota de participare în cadrul blocului EX 30 Trident prin preluarea cu titlu gratuit a cotei de 2,2% rezultată din retragerea PanAtlantic", se arată într-un document al Romgaz.

Lukoil a anunțat în octombrie 2015 descoperirea unui zăcământ important de gaze naturale în sectorul românesc al Mării Negre, în perimetrul Trident, compania precizând la acea dată că estimările preliminare, care ulterior au fost confirmate de forajul de evaluare, indică prezența de resurse de gaze în cantitate care poate depăși 30 miliarde de metri cubi, echivalentul consumului pe 3 ani al României.

Romgaz vrea să-și majoreze participația la masivul zăcământ de gaze Trident din Marea Neagră, controlat și operat de rușii de la Lukoil
După ce Telekom a rupt înțelegerea cu Poșta, operatorul poștal anunță că a achitat o parte din datorii CITEȘTE ȘI După ce Telekom a rupt înțelegerea cu Poșta, operatorul poștal anunță că a achitat o parte din datorii

În 2015, anul descoperirii, rușii au cheltuit peste 343 milioane dolari pe lucrări de explorare în sectorul românesc al Mării Negre.

În toamna anului trecut, oficialii Romgaz declarau că, alături de operatorul Lukoil, analizează posibilitatea săpării de noi sonde pe concesiunea Trident, după ce explorările derulate până în patunci au demonstrat că există potențial pentru noi descoperiri de gaze în acel perimetru.

Romgaz a raportat după primele nouă luni din 2017 un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce producția de gaze a companiei de stat a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
lukoil
perimetrul trident
gaze naturale
gaze naturale marea neagra
zacaminte offshore gaze