Reuters: Statele membre UE, divizate în privința sprijinului pentru energia nucleară. În ce tabără e România

Reuters: Statele membre UE, divizate în privința sprijinului pentru energia nucleară. În ce tabără e România
scris 4 mar 2024

Statele membre UE au arătat luni cât sunt de divizate în politica din domeniul energiei nucleare, o parte, condusă de Franța, promovând tehnologia, iar o alta, condusă de Austria și Germania, făcând în schimb presiuni pentru prioritizarea surselor de energie regenerabilă, transmite Reuters.

Înaintea reuniunii de luni a miniștrilor europeni ai Energiei, a avut loc întâlnirea celor două grupări rivale pentru a stabili cum își vor arăta sprijinul pentru tehnologia energetică preferată, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
KPMG - amendată din nou în Marea Britanie pentru nereguli privind activitatea de audit CITEȘTE ȘI KPMG - amendată din nou în Marea Britanie pentru nereguli privind activitatea de audit

Grupul de 13 țări, condus de Franța, care este în favoarea energiei nucleare, a cerut politici UE mai puternice în privința acestui tip de energie și a susținut că recentele progrese înregistrate în negocierile cu Bruxellesul privind recunoașterea importanței energiei nucleare în mixul energetic trebuie transformate în proiecte concrete și în finanțare.

"Aceste evoluții trebuie acum convertite într-un cadru european cuprinzător pentru dezvoltarea energiei nucleare, explorarea politicilor esențiale, inclusiv finanțarea", se arată într-o declarație comună a grupului.

Comunicatul a fost semnat de Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia. Italia a participat la întâlnire, dar nu a semnat comunicatul.

Între timp, Austria și Germania conduc grupul de 13 țări care cer Bruxellesului să promoveze în schimb energia regenerabilă. Comunicatul nu se referă în mod direct la energia nucleară, iar diplomați UE au declarat pentru Reuters că obiectivul este de a prioritiza investițiile în energia regenerabilă și în rețele, în defavoarea energiei atomice.

"Finanțarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor, unde există obiective comune", se arată într-o declarație comună a grupului.

UE are obiective comune privind extinderea energiei regenerabile, dar nu și ținte comune legate de energia nucleară.

Comunicatul a fost semnat de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia și Spania. Ambele comunicate au fost semnate de Țările de Jos.

Cipru, Lituania și Belgia - care dețin președinția rotativă a UE - nu au semnat niciun comunicat.

Franța, care obține aproximativ 70% din electricitate din energia nucleară, este principalul campion din Europa în domeniul energiei nucleare. Printre aliații Franței se află unele țări mai sărace din Europa de Est care au reactoare nucleare sau intenționează să le construiască pentru a-și reduce dependența de cărbunele poluant. 

viewscnt
Afla mai multe despre
energie nucleară
ue