Propunere: centralele termice individuale "de apartament" pe gaze naturale să fie interzise cu totul în întreaga Uniune Europeană

Propunere: centralele termice individuale "de apartament" pe gaze naturale să fie interzise cu totul în întreaga Uniune Europeană
scris 3 feb 2019

Instalarea de noi centrale termice individuale "de apartament" pe gaze naturale sau alți combustibili fosili ar trebui să fie interzisă cu totul în întreaga Uniune Europeană până cel târziu în 2030, ceea ce ar permite reducerea drastică a emisiilor de carbon a sectorului european de încălzire și aer condiționat, a declarat, pentru Euractiv, coordonatorul unui proiect finanțat de UE privind decarbonizarea sectorului, proiect ce urmează să fie finalizat vara aceasta cu propuneri concrete de politici publice.

Acesta a arătat că o astfel de țintă ar trebui inclusă în Strategia de decarbonizare a UE până în 2050 și ar "elibera" cantități mari de gaze, care vor putea fi utilizate cu valoarea adăugată mai mare, în alte scopuri decât încălzirea rezidențială.

Urmărește-ne și pe Google News

"Când va fi instalată ultima centrală individuală rezidențială pe gaze în fiecare dintre statele membre UE? În multe dintre acestea, acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând, cel puțin în ceea ce privește clădirile noi. 2030 ar trebui considerat ultimul deadline. Și consider că multe țări sunt pregătite din punct de vedere politic și tehnologic să o facă. Dacă vom continua să instalăm centrale individuale pe gaze după 2030, ar trebui să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat serioși în ceea ce privește tranziția către surse de energie cu emisii reduse de CO2. Trebuie să ne amintim că aceste centrale au o durată de viață de 12-15 ani, deci interzicerea lor ar trebui să fie decisă în următorii câțiva ani, pentru ca acest lucru să aibă efect și pentru a-i pregăti pe cetățeni pentru noua paradigmă", a spus Brian vad Mathiesen, profesor de planificare energetică și cercetător la Universitatea din Aalborg, Danemarca, coordonator al proiectului finanțat de UE Heat Roadmaps Europe și membru al mai multor grupuri de lucru ale Comisiei Europene pe subiecte de energie.

Ministerul Sănătății recomandă bucureștenilor să nu folosească, temporar, apă pentru băut, prepararea hranei și igienă. În ce sectoare sunt cele mai mari probleme. Noi precizări ale Apa Nova CITEȘTE ȘI Ministerul Sănătății recomandă bucureștenilor să nu folosească, temporar, apă pentru băut, prepararea hranei și igienă. În ce sectoare sunt cele mai mari probleme. Noi precizări ale Apa Nova

Potrivit lui Mathiesen, însă, o astfel de decizie nu ar trebui să fie "impusă de la centru" de Comisia Europeană, care în schimb ar trebui să stimuleze această direcție politică, inclusiv prin procedurile prevăzute de Acordul de la Paris privind schimbările climatice, astfel încât fiecare stat membru să aibă propria sa dezbatere națională pe acest subiect și să-și fixeze propriul deadline.

Proiectul UE Heat Roadmaps Europe a efectuat analize ale sistemelor de încălzire din 14 țări membre UE, printre care și România.

"Putem elimina utilizarea gazelor naturale din încălzirea individuală în cele 14 țări pe care le-am analizat, care acoperă 90% din cererea de energie termică din Europa, și asta cu tehnologii cunoscute, respectiv sisteme municipale de încălzire centralizată și măsuri de creștere a eficienței energetice. Bineînțeles, în unele zone urbane vor exista centrale pe biomasă și pompe individuale de căldură, unele poate chiar cu celule de combustibil. Însă care este principala tehnologie care poate decarboniza cea mai mare parte a clădirilor din orașele Europei? Este vora despre infrastructura termală. Și nu cred că scenariile Comisiei Europene au realizat asta încă", a punctat expertul danez.

EXCLUSIV ANAF este în control la două bănci și urmează o a treia în scurt timp. Inspectorii Fiscului verifică profitul pe anii din urmă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF este în control la două bănci și urmează o a treia în scurt timp. Inspectorii Fiscului verifică profitul pe anii din urmă

Mathiesen a adăugat că, prin intermediul infrastructurilor termale, se pot utiliza pentru încălzire centralizată deșeurile generate de industrie, deșeurile incinerate, energia solară, precum și cea geotermală.

"În acest moment, în multe locuri din Europa, le cerem cetățenilor să-și colecteze selectiv deșeurile pentru a produce biogaz care ulterior este ars în centrale individuale pentru a produce apă fierbinte destinată încălzirii locuințelor. Dar în același timp, avem la dispoziție suficientă căldură generată de deșeuri industriale pentru a încălzi toate locuințele de pe continent!", a arătat cercetătorul.

Unele state UE au început deja să ia măsuri de limitare a utilizării centralelor termice individuale pe gaze. De exemplu, în Olanda, instalarea lor este interzisă în clădirile noi, cu excepția situațiilor unde nu sunt încă disponibile alte surse de încălzire. Anul trecut, o masivă campanie susținută de ONG-uri de mediu și diferite industrii a cerut eliminarea completă a acestor centrale până în anul 2021.

Angajații Audi primesc majorarea salarială și ies din grevă CITEȘTE ȘI Angajații Audi primesc majorarea salarială și ies din grevă

De asemenea, în 2015, a intrat în vigoare directiva UE cunoscută sub numele de ErP (Energy-related Products Directive), potrivit căreia, de la acea dată, pot fi instalate doar centrale termice în condensare, cu emisii poluante semnificativ mai reduse decât cele clasice, dar și mai costisitoare în termeni financiari. Directiva nu îi afecta pe consumatorii care aveau deja instalate centrale termice de apartament clasice, care funcționează în parametri normali, normele UE neobligându-i pe aceștia să-și înlocuiască sistemele de încălzire.

În România, proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire și instalările de centrale de apartament în zone declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, nu a mai prins anul trecut votul final în Camera Deputaților înainte de vacanța parlamentară, însă se află în continuare pe ordinea de zi a Camerei.

Proiectul fusese trimis spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis tocmai pentru că includea respectiva interdicție, considerată o formă nejustificată de restrângere a dreptului consumatorilor de a-și alege produsele și serviciile în acord cu propria voință și cu nevoile personale.

Olandezii de la Integrated Bakery și Dubet vor să își crească afacerile din România. Companiile au numit un antreprenor român la conducerea operațiunilor locale. “România este o țară unde se mănâncă multă pâine.\ CITEȘTE ȘI Olandezii de la Integrated Bakery și Dubet vor să își crească afacerile din România. Companiile au numit un antreprenor român la conducerea operațiunilor locale. “România este o țară unde se mănâncă multă pâine."

În decembrie 2018, Viorel Alicuș, șeful Direcției generale eficiență energetică, surse regenerabile, cogenerare și energie termică din ANRE, a vorbit la Parlament despre posibilitatea introducerii unei taxe de mediu pentru posesorii de centrale termice individuale de apartament.

"Noi am făcut o verificare, hai să zicem, poate nu cine știe ce adâncă, care e evoluția numărului de centrale termice individuale în ultimii 3 ani în România. Capacitatea acestor centrale a crescut de la 3.400 MW la 5.500 MW, în doar 3 ani, din 2015 în 2017. Ne vom trezi, și ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desființat și am redus capacitățile în instalații de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creșterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au niște condiții de mediu impuse clar de legislația actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale", a spus Alicuș.

Ulterior, însă, ANRE a transmis că, potrivit normelor în vigoare, nu are drept de inițiativă în privința emiterii sau modificării legislației primare în domeniu și nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe și impozite ale statului, adăugând că "nu a făcut și nu are în vedere o astfel de propunere, care excede competențelor sale de reglementare"

viewscnt
Afla mai multe despre
caldura
apa calda
debransari radet
debransare radet
zone unitare de incalzire
centrale de apartament
centrale termice individuale
centrale termice gaze
sacet
elcen
radet
pret caldura
pret energie termica
scumpire caldura
decarbonizare
taxa de mediu