Programul "Casa Verde", pregătit să ajungă cu sesizări de fraudă la Parchet și OLAF. A funcționat doar 6 ore

Programul "Casa Verde", pregătit să ajungă cu sesizări de fraudă la Parchet și OLAF. A funcționat doar 6 ore
scris 23 sep 2019

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, denumit Casa Verde, se confruntă cu suspiciuni de fraudă, un grup de circa 100 de instalatori semnând o petiție și având discuții, deocamdată fără succes, cu directorii Administrației Fondului pentru Mediu și luând în calcul și sesizarea Parchetului și a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Ei reclamă că aplicația de înscriere a fost oprită după doar 6 ore de funcționare, după ce AFM a sesizat nereguli privind înscrierile. Majoritatea instalatorilor au reușit să urce doar câteva proiecte, unii neavând nici măcar șansă să se poată loga în cont deoarece nu s-au primit datele de logare în unele cazuri fiind trimise după ce aplicația era închisă, și totuși fondurile s-au terminat în câteva ore pentru unele zone (Oltenia, unde suspiciunea
planează, potrivit acestora, asupra a cel puțin o firmă care s-ar fi folosit de software pentru a putea urca foarte rapid un număr mare de proiecte).

Urmărește-ne și pe Google News

Unele firme ar fi înregistrat peste 1.000 de dosare în 4 ore, timpul mediu necesar de înscriere al unui dosar fiind însă de aproximatix 10 minute.

O sesizare a fost deepusă și la Consiliul Concurenței.

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională a fost lansat în 10 septembrie, dată la care persoanele fizice se pot adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program, informa Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național.

O nouă linie de transport urban funcționează între cartierul Militari și Bulevardul Preciziei CITEȘTE ȘI O nouă linie de transport urban funcționează între cartierul Militari și Bulevardul Preciziei

Finanțarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituției, lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului sunt: cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicație; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ; cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice; TVA aferentă cheltuielilor eligibile, precizează AFM.

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final și autoritate.

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Companiile de stat în 2018: Au scăzut rezultatele financiare și au crescut plățile restante CITEȘTE ȘI Companiile de stat în 2018: Au scăzut rezultatele financiare și au crescut plățile restante

Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanțare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerințele din ghid, iar solicitantul îndeplinește criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul.

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR).

Se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de opt luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare și încheie cu acesta toate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii și plata contribuției proprii.

Monitorizarea finanțării acordate în cadrul programului, a investițiilor realizate, precum și a respectării condițiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de șase ani de la data obținerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare, spun reprezentanții AFM.

viewscnt
Afla mai multe despre
administrația fondului pentru mediu
casa verde