Cele mai mari asociații profesionale de producători de energie din surse regenerabile din România se declară îngrijorate de faptul că unele ″autorități și entități″ promovează limitarea dezvoltării capacităților de generare din surse verzi.
″Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) si Asociația Română a Industriei Fotovoltaice (RPIA) reprezentând producători, dezvoltatori, prestatori de servicii și furnizori de echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 5.5 GW, solicită stringent autorităților asigurarea unui cadru legislativ predictibil, care să permită accesul echitabil pe piață al tuturor proiectelor de producere a energiei electrice″, se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, organizațiile spun că observă ″cu îngrijorare″ în spațiul public afirmații din partea reprezentanților unora dintre autoritățile si entitățile implicate în gestionarea sistemului energetic, de a limita voit dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile (SRE), în baza unor ″asumpții nejustificate″.
″La momentul actual, conectarea la rețea este una dintre principalele probleme cu care se confruntă industria, ca urmare atât a barierelor de natură legislativă, birocratică și de finanțare, cât și a dezvoltării insuficiente a rețelelor de transport și distribuție, așa cum identifică studiul realizat de Consiliul Concurenței și ANRE. În acest context, în care conectarea la rețea este deja un proces dificil, orice modificări menite să încetinească ritmul de dezvoltare pot conduce, în final, la stoparea investițiilor în sector. Reiterăm că, până în 2030, România trebuie să adauge în mixul energetic cel puțin 15 GW de proiecte de energie fotovoltaică și eoliană pentru a se alinia țintelor asumate la nivel european″, transmut RWEA și RPIA.
După cum a relatat Profit.ro, numărul foarte mare de proiecte noi de construire de unități de producție de energie electrică, în special regenerabilă, în care sunt incluse și cele ale prosumatorilor, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a rețelelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia, a determinat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să regândească modalitatea de alocare a capacității disponibile de racordare. Astfel, instituția pregătește o normă ce are ca scop stabilirea regulilor privind alocarea prin licitație a capacităților disponibile în vederea racordării locurilor de producere/de consum și de producere noi, cu puteri instalate ale instalațiilor de producere a energiei electrice mai mari sau egale cu 1 MW.
″Metodologia are în vedere înlocuirea conceptului actual, prin care se instituie obligația participării solicitanților de racordare la lucrări de întărire generale în rețelele electrice în amonte de punctul de racordare, cu un mecanism de alocare a capacității rețelei electrice bazat pe licitație. Prin intermediul mecanismului de alocare prin licitație a capacității rețelei electrice propus, sumele colectate prin licitație pentru lucrările suplimentare de dezvoltare a rețelei electrice, necesare pentru acoperirea cererilor solicitanților pentru alocare de capacitate, se utilizează de operatorii de rețea pentru dezvoltarea rețelelor electrice″, se arată într-un document al ANRE.
CITEȘTE ȘI FOTO Circulația va fi deschisă pe o nouă Variantă Ocolitoare, legătură spre Băile FelixAsociațiile producătorilor regenerabili menționează și ele că unul dintre argumentele principale pentru limitarea dezvoltării proiectelor SRE este presiunea suplimentară asupra rețelei generată de numărul considerabil de GW aflați în diferite stadii ale procesului de avizare.
″Cu toate acestea, nu putem vorbi în mod real, de o problemă cauzată de proiectele fotovoltaice și eoliene – și aici subliniem că este vorba de proiecte, nu de capacități de producție în operare – care, în cazul in care vor ajunge la faza de construcție, vor plăti toate lucrările necesare pentru accesul la rețea din fonduri proprii. Pentru gestionarea acestei situații, asociațiile de profil reprezentative pentru industria regenerabila, RWEA si RPIA, au propus în nenumărate rânduri introducerea unor măsuri care să conducă la o piață competitivă, bazată pe criterii clare de acces la rețea – și aici enumerăm doar introducerea garanțiilor pentru conectarea la rețea, transparentizarea procedurilor de racordare și a actualizarea situației la zi″, punctează cele 2 organizații.
CITEȘTE ȘI FOTO Restaurante fără bucătari? Carmolimp intră pe nișa produselor gata preparate, cu ciorbă la pungăEle susțin că dezvoltarea SRE este un proces competitiv care implică o serie de factori, precum considerații economice, disponibilitatea terenurilor, impactul asupra mediului și securizarea conectării la rețea, pe fundalul unui cadru legislativ impredictibil. Drept urmare, potrivit lor, numărul de GW în avize nu este un indicator al proiectelor care vor fi construite și operaționale, lucru ″evident″ și din situația similară întâlnită în perioada de dezvoltare de la începutul anilor 2010.
Energia regenerabilă este pilonul principal al decarbonizării, cu o contribuție semnificativă la economia națională, estimată de RWEA și RPIA pentru perioada 2020-2023 la peste 200 de milioane de euro doar din taxele achitate în diferitele etape ale procesului de avizare, la care se adaugă un câștig net de 1,3 milioane euro pentru fiecare 1 milion euro investit în sector și un aport incomensurabil la securitatea energetică, atât la nivel național, cât și regional, prin furnizarea de energie Republicii Moldova și Ucrainei.
″Pentru a capitaliza beneficiile tranziției energetice, este necesar ca România să adopte un model flexibil și descentralizat, așa cum se întâmplă deja la nivel european, nu să mențină acest model rigid, care afectează toți actorii implicați, de la dezvoltatori la OTS, OD și, inclusiv, la consumatorii finali″, conchide comunicatul.