Obținerea licenței marchează trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare a MPI Magnesium, primul proiect industrial integrat de magneziu din Uniunea Europeană ajuns în această fază avansată, care integrează exploatarea unei resurse europene cu procesarea acesteia în România, astfel încât valoarea adăugată să fie creată în interiorul Uniunii Europene.

Într-un context în care Uniunea Europeană urmărește, prin Critical Raw Materials Act, să își consolideze accesul la materii prime critice și să își reducă dependența de furnizorii externi, investiția din județul Sibiu poate contribui la dezvoltarea unor noi capacități europene de producție și procesare. Magneziul este utilizat în sectoare industriale importante, între care industria auto, aeronautică și electronică.
O resursă strategică exploatată și procesată în România
Zăcământul din Valea Dobra, aflat în apropierea localității Rășinari, dispune de resurse estimate de peste 50 de milioane de tone.
Elementul distinctiv al MPI Magnesium este dezvoltarea în România a întregului lanț valoric, astfel încât valoarea adăugată a resursei să fie creată în țară, în locul exportului acesteia sub formă de materie primă brută. Proiectul este conceput pentru transformarea minereului în produse de înaltă puritate destinate industriilor europene. În etapele ulterioare de dezvoltare, fluxul tehnologic va putea fi extins inclusiv către producția de magneziu metalic.
Dezvoltată etapizat, investiția va genera locuri de muncă, contribuții la bugetele locale și noi oportunități economice pentru comunitățile din județul Sibiu.
„Obținerea licenței de exploatare este un moment definitoriu pentru MPI Magnesium și pentru proiectul pe care îl construim de mai mulți ani. România deține o resursă importantă, dar adevărata sa valoare apare atunci când nu ne limităm la extracție, ci dezvoltăm aici întregul lanț industrial. Obiectivul nostru este să transformăm această resursă într-o sursă europeană de produse din magneziu cu valoare adăugată ridicată și să contribuim astfel la reducerea uneia dintre dependențele strategice ale Uniunii Europene”, a declarat Andrei Degeratu, Președinte și Director General al Mineral Proiect Invest S.A.
De la Rășinari la Săliște: valoare adăugată și „green mining”
Prima componentă a proiectului vizează exploatarea zăcământului de la Valea Dobra, care va fi supus concasării primare în zona de extracție. Ulterior, materialul va fi transportat către uzina de procesare de la Săliște, unde vor avea loc etapele avansate de prelucrare.

Produsele avute în vedere în cadrul proiectului au aplicații în sectoare industriale importante:
- Hidroxidul de magneziu [Mg(OH)₂] este utilizat, printre altele, ca agent ignifug fără halogeni în industria cablurilor, a materialelor plastice, în construcții, industria auto și electronică.
- Oxidul de magneziu (MgO) de înaltă puritate și magnezia topită sunt utilizate în metalurgie, siderurgie, inclusiv pentru materiale refractare destinate cuptoarelor care operează la temperaturi foarte ridicate, ceramică tehnică și alte aplicații industriale de înaltă temperatură.
Componenta de mediu este integrată încă din proiectarea fluxului logistic. MPI Magnesium are în vedere transportul minereului printr-un sistem de tip funicular, precum și utilizarea basculantelor 100% electrice în cadrul fluxului logistic către uzina de procesare de la Săliște.
Această configurație este proiectată pentru a reduce semnificativ traficul rutier convențional de mare tonaj și, implicit, emisiile de CO₂, praful și zgomotul asociate transportului minier, un aspect important atât pentru comunitățile locale, cât și în contextul specificului natural și turistic al zonei.
Prin aceste soluții, MPI Magnesium urmărește dezvoltarea unui model modern de green mining, în care exploatarea unei resurse strategice este însoțită încă din faza de proiectare de măsuri destinate reducerii impactului operațiunilor miniere și logistice.
Un proiect românesc pentru o vulnerabilitate europeană
Uniunea Europeană se confruntă cu o dependență semnificativă de importuri pentru aprovizionarea cu magneziu și produse pe bază de magneziu, ceea ce expune industriile europene la riscurile asociate concentrării lanțurilor globale de aprovizionare. În acest context, dezvoltarea în Europa a unui lanț care integrează resursa minerală și procesarea industrială capătă o relevanță strategică.
Critical Raw Materials Act urmărește consolidarea lanțurilor valorice europene pentru materiile prime critice și dezvoltarea capacităților de extracție, procesare și reciclare în interiorul Uniunii Europene.
„Europa are nevoie nu doar de acces la resurse, ci și de capacitatea de a le transforma în produse industriale în interiorul Uniunii Europene. Aceasta este logica proiectului MPI Magnesium: exploatare, procesare și valoare adăugată create în România. Licența de exploatare reprezintă un pas esențial pentru trecerea de la resursa identificată la următoarele etape de dezvoltare a acestui proiect industrial”, a declarat Petru Văduva, Vicepreședinte al Mineral Proiect Invest S.A.
Investiții de peste 400 de milioane de euro, susținute de expertiză industrială românească
MPI Magnesium este conceput pentru o dezvoltare modulară, în etape succesive, ceea ce permite adaptarea ritmului investițiilor și extinderea progresivă a capacităților în funcție de evoluția proiectului și de cererea pieței. În scenariul de dezvoltare completă, investițiile cumulate vor depăși 400 de milioane de euro.
Într-o primă etapă, investițiile vor fi concentrate pe dezvoltarea exploatării miniere și realizarea uzinei de procesare de la Săliște pentru producția de MgO și Mg(OH)₂, urmând ca proiectul să fie extins ulterior către producția de magnezie topită și alte produse cu valoare adăugată ridicată.
MPI Magnesium este dezvoltat de Mineral Proiect Invest S.A., companie cu capital 100% românesc, care reunește în cadrul proiectului specialiști și parteneri din România și din străinătate, cu experiență în minerit, procesare, inginerie și dezvoltarea unor proiecte industriale complexe.
Proiectul beneficiază, de asemenea, de experiența unor importante companii românești de inginerie și infrastructură afiliate MPI - Electromontaj, Emfor, Iproeb și Electrotehnica EM - implicate în dezvoltarea și execuția unor proiecte de anvergură în România și pe piețele internaționale.
Împreună, aceste companii au înregistrat în anul 2025 o cifră de afaceri cumulată de peste 250 de milioane de euro și însumează peste 1.650 de angajați, reunind capacități tehnice, industriale și de execuție relevante pentru dezvoltarea unui proiect de amploarea MPI Magnesium.














