Polițiștii anticorupție din Franța au percheziționat sediul Veolia Environnement, compania-mamă a Apa Nova București, ca parte a dosarului din România, deschis în 2015 de DNA

Polițiștii anticorupție din Franța au percheziționat sediul Veolia Environnement, compania-mamă a Apa Nova București, ca parte a dosarului din România, deschis în 2015 de DNA
scris 15 ian 2018

Polițiștii anticorupție din Franța au percheziționat sediul grupului francez de utilități Veolia Environnement, compania-mamă a Apa Nova București, ca parte a dosarului deschis în 2015 de Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România, în care mai multe persoane, printre care foști șefi ai Apa Nova (inclusiv doi francezi), dar și compania ca atare, sunt în urmărire penală pentru trafic de influență, luare de mită, violarea vieții private, evaziune fiscală și spălare de bani.

Percheziția a fost efectuată săptămâna trecută, arată Le Parisien.

Urmărește-ne și pe Google News

Apa Nova București este operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală și este controlat în proporție de 73,69% de grupul francez Veolia, restul acțiunilor fiind deținute de către municipiul București prin CGMB (16,31%) și Asociația Salariaților Apa Nova (10%). Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canalizare din București a fost semnat în 2000 și este valabil până în 2025.

The Guardian: Un nor de corupție plutește deasupra Bulgariei în timp ce se pregătește să preia președinția UE CITEȘTE ȘI The Guardian: Un nor de corupție plutește deasupra Bulgariei în timp ce se pregătește să preia președinția UE

DNA nu a mai comunicat nimic despre evoluția dosarului Apa Nova din 30 octombrie 2015. Atunci, DNA Ploiești a pus sub acuzare compania Apa Nova București pentru evaziune fiscală, spălare de bani, mită, cumpărare de influență și interceptări ilegale, măsura fiind luată după ce Direcția a început urmărirea penală pentru aceste infracțiuni față de mai mulți actuali sau foști directori ai companiei.

Anterior, anchetatorii au început urmărirea penală față de directoarea companiei Lavinia Săniuță, sub acuzațiile de evaziune fiscală, spălare de bani și interceptări ilegale, față de directoarea adjunctă Giovana Soare, pentru evaziune fiscală și spălare de bani. De asemenea, a fost extinsă urmărirea penală pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani pentru doi foști directori francezi ai Apa Nova București, respectiv pentru Bruno Roche și Laurent Lalague, cercetați anterior pentru cumpărare de influență, dar și pentru fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și pentru omul de afaceri Ovidiu Semenescu.

Fost secretar de stat, trimis în judecată de DNA după ce ar fi primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro CITEȘTE ȘI Fost secretar de stat, trimis în judecată de DNA după ce ar fi primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro

Potrivit DNA, în perioada 2014 - 15 iunie 2015, Lavinia Teodora Săniuță, în calitate de director general adjunct la Veolia România, și începând cu 15 iunie, ca director general al Apa Nova București, a dat sume importante de bani lui Semenescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acesta, sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de Ovidiu Semenescu, Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.

În cauză, prejudiciul minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală este de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit și TVA - 14.815.188 lei. Prejudiciul stabilit ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor este de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro), preciza DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
veolia
apa nova