OMV Petrom și ExxonMobil au renunțat la perimetrul petrolier Midia Deep din Marea Neagră, preluat în 2014 de la Sterling

OMV Petrom și ExxonMobil au renunțat la perimetrul petrolier Midia Deep din Marea Neagră, preluat în 2014 de la Sterling
scris 26 mar 2017

OMV Petrom și partenerul său american ExxonMobil au decis să renunțe la concesiunea petrolieră de mare adâncime Midia din Marea Neagră, preluată de la Sterling Resources în 2014, consorțiul urmând să se concentreze pe principalul său proiect offshore românesc, respectivul perimetrul Neptun Deep, pentru explorarea căruia cele două companii au cheltuit în total 1,5 miliarde dolari din 2008 și care se află în plină evaluare a potențialului comercial, decizia finală de investiție fiind așteptată anul viitor.

Renunțarea la perimetrul Midia Deep a fost consființită când Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a luat decizia oficială de încetare a acordului petrolier pentru concesiunea respectivă. Decizia a fost la cererea titularilor OMV Petrom și ExxonMobil, după ce lucrările de explorare derulate pe perimetru nu au dus la descoperirea de zăcăminte de hidrocarburi exploatabile comercial în condiții de rentabilitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele două companii consideră că și-au îndeplinit toate obligațiile prevăzute de Legea petrolului pentru situațiile de renunțare la acorduri petroliere, referitoare la predarea către ANRM a documentațiilor privind activitatea desfășurată pe perimetru și rezultatele acesteia, precum și la execuția și finanțarea lucrărilor de refacere și monitorizare postînchidere a mediului în zona de apă adâncă Midia din Marea Neagră.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grecia și creditorii internaționali vor întrerupe discuțiile de la Bruxelles fără să fi ajuns la un rezultat CITEȘTE ȘI Grecia și creditorii internaționali vor întrerupe discuțiile de la Bruxelles fără să fi ajuns la un rezultat

Primul contract de explorare care includea și Midia Deep a fost semnat în 1992, între Rompetrol, companie controlată încă atunci de statul român, și consorțiul format din firma britanică Enterprise Oil Exploration și cea canadiană Canadianoxy Ltd., contractul fiind aprobat de către Guvernul Stolojan.  

Partenerii statului român la acest acord petrolier, pentru perimetrele Pelican și Midia (din care face parte Midia Deep), s-au tot modificat în timp, prin transferuri de drepturi și participații, astfel încât, în 2009, unicul titular al acordului era compania canadiană Sterling Resources. Ulterior, canadienii și-au păstrat 65% și au cedat restul firmelor Petro Ventures Europe (20%) și Gas Plus (15%).

În 2012, consorțiul OMV Petrom-ExxonMobil a semnat o înțelegere cu Sterling și Petro Ventures prin care prelua de la acestea 85% din suprafața contractuală de apă adâncă din cadrul perimetrului Midia (Midia Deep). Astfel, pentru Midia Deep, titulari ai acordului petrolier deveneau OMV Petrom și Exxon, cu câte 42,5% din drepturi, și Gas Plus, cu restul de 15%. Transferul a fost aprobat de către Guvern doi ani mai târziu, în 2014.

ANAF avertizează firmele să completeze corect și complet declarațiile cu termen 27 martie. Din aprilie face controale CITEȘTE ȘI ANAF avertizează firmele să completeze corect și complet declarațiile cu termen 27 martie. Din aprilie face controale

Motivația tranzacției din perspectiva OMV Petrom-ExxonMobil era aceea că Midia Deep este adiacent principalei concesiuni a consorțiului, Neptun Deep, unde, tot în 2012, cele două companii au descoperit un zăcământ masiv de gaze naturale, estimat preliminar la până la 84 miliarde metri cubi.

Sterling Resources a încasat 29,5 milioane dolari pentru participația sa de 65% la Midia Deep și ar fi urmat să mai primească încă aproape 49 milioane dolari dacă pe perimetru s-ar fi descoperit zăcăminte exploatabile comercial și s-ar fi demarat producția, ceea ce nu a fost cazul. În plus, compania de stat Romgaz avea opțiunea de a achiziționa 10% din Midia Deep în momentul în care ar fi survenit o descoperire de hidrocarburi.

În 2015, ANRM a aprobat prelungirea cu un an a perioadei de explorare a perimetrului Midia Deep prevăzută în acordul petrolier, după ce OMV Petrom și ExxonMobil au anunțat că doresc să deruleze un program suplimentar de evaluare a concesiunii. Asta după ce lucrările de explorare au dus la concluzia că structurile geologice cercetate sunt mai complexe decât se credea inițial.

Cel puțin 10 firme din holdingul CGMB planificat de Firea ar putea \ CITEȘTE ȘI Cel puțin 10 firme din holdingul CGMB planificat de Firea ar putea "locui" gratis în fostul sediu al Apa Nova

"Motivele care au condus la prelungirea primei faze de extindere a perioadei de explorare nu sunt imputabile titularului. Investițiile în operațiunile de explorare în apă adâncă sunt mult mai costisitoare, de durată și semnificativ mai complexe și dificile decât cele în apă de mică adâncime. Costurile de foraj în apele de mare adâncime pot fi în general de până la 10 ori mai mari decât cele din apă de mică adâncime și de până la 100 de ori mai mari decât cele pe uscat. De asemenea, costul zilnic pentru operațiunile aferente ambarcațiunilor de foraj marin în ape de mare adâncime este de ordinul milioanelor de dolari. Operațiunile petroliere în apele de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre sunt o premieră, progresul operațiunilor depinzând de colectarea și evaluarea detaliată a unor suficiente date și informații cu privire la structura geologică a zonei, care necesită un timp adecvat în acest scop", își justifica ANRM decizia de a accepta solicitarea consorțiului OMV Petrom-ExxonMobil.

În consecință, cele două companii se vor concentra pe principalul lor proiect offshore și estimează că vor lua decizia finală de investire cu privire la zăcămintele de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră în 2018. Analiza viabilității comerciale a zăcămintelor este în plină desfășurare, iar producția propriu-zisă ar putea începe în deceniul următor.

"În ianuarie 2016, am finalizat cu succes cea mai ambițioasă campanie de foraj de explorare din sectorul românesc de ape adânci al Mării Negre, care a inclus în total forarea a șapte sonde, majoritatea lor identificând gaze. Rezultatele campaniilor de foraj sunt suficient de încurajatoare pentru a continua analiza detaliată în vederea stabilirii viabilității dezvoltării comerciale. Investițiile făcute în perioada 2008-2016 au depășit 1,5 miliarde dolari (din care 50% OMV Petrom). Dezvoltarea potențială a resurselor descoperite (dacă se vor dovedi a fi viabile comercial) va implica investiții adiționale de câteva miliarde de dolari", se arată în raportul anual pe 2016 al OMV Petrom.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
petrom
exxon
exxonmobil
gaze naturale marea neagra
neptun deep
midia deep
sterling
sterling resources
anrm