OMV Petrom a finalizat modernizarea ICPT Câmpina, investiție de 4,6 mil. euro

OMV Petrom a finalizat modernizarea ICPT Câmpina, investiție de 4,6 mil. euro
scris 18 nov 2015

OMV Petrom a finalizat proiectul de modernizare a Institutului de Cercetare și Proiectare Tehnologică (ICPT) de la Câmpina, investiție cu un buget de 20,38 milioane lei, TVA inclus (4,6 milioane euro), din care 6,85 milioane de lei au reprezentat fonduri UE nerambursabile contractate prin POS „Creșterea competitivității economice”.

Proiectul a demarat în primăvara anului trecut și a fost bugetat inițial la o valoare de 3,7 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

“După mai mult de 150 de ani de exploatare a resurselor de țiței și gaze din România, una dintre provocările acestei industrii pe plan local este declinul natural al producției, provocat de maturitatea zăcămintelor. Cu ajutorul noilor tehnologii, cum sunt cele de care dispunem acum la ICPT Câmpina, putem obține date mai precise cu privire la structurile geologice și putem testa noi soluții de exploatare a zăcămintelor existente, astfel încât să putem crește productivitatea acestora”, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de explorare și producție, citat într-un comunicat al companiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În cadrul proiectului de modernizare a fost construit un depozit pentru stocarea carotelor geologice (probe geologice colectate in timpul forajului, din interiorul sondelor) și au fost achiziționate echipamente moderne de analiză pentru laboratoarele din cadrul institutului.

Analiza carotelor oferă informații utile pentru constituirea modelului geologic al zăcămintelor, care oferă informații precum vârsta geologică, porozitatea, permeabilitatea, saturația rocilor și caracteristicile mediului în care acestea s-au format. Cu ajutorul acestor analize se poate estima cantitatea de hidrocarburi dintr-un zăcământ și se pot stabili cele mai adecvate tehnici de exploatare, se explică în comunicat.

ICPT Câmpina stochează peste 150.000 de cutii cu probe de carote geologice, care urmează a fi mutate în noul depozit. Cele mai vechi probe provin din sonde forate în epoca interbelică, perioadă în care analiza carotelor a devenit o practică la nivelul industriei.

"Cea mai veche carotă din punct de vedere geologic are peste 540 milioane de ani și a fost prelevată în anii ’80, de la o adâncime de peste 2.000 de metri, dintr-o formațiune geologică ce corespunde erei Precambrian. Carota de la cea mai mare adâncime a fost recuperată dintr-o sondă forată la 7.025 de metri", se menționează în comunicat.

ICPT Câmpina a fost înființat în 1950 ca centru de cercetare stiințifică pentru industria petrolieră, în aspecte ce țin de ingineria de zăcământ, foraj și extracție. În prezent, ICPT face parte din divizia Explorare – Producție, unitatea Domestic Assets din cadrul OMV Petrom.

OMV Petrom a consemnat pierderi în trimestrul III al anului, cifrate la 46 milioane lei, față de un câștig de 691 milioane lei în T2 2015 și de peste 1 miliard de lei în trimestrul corespunzător din 2014, iar profitul net pe primele 9 luni din 2015 a scăzut la mai puțin de jumătate comparativ cu rezultatul din perioada similară a anului trecut, respectiv la 991 milioane lei, din cauza scăderii abrupte a prețurilor la țiței.

Din aceeași cauză, OMV Petrom și-a revizuit în jos estimările cu privire la prețul țițeiului, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, la 55 dolari/ baril pentru anul 2016, 70 dolari/ baril pentru 2017, 80 dolari/ baril pentru 2018 și 85 dolari/ baril începând cu 2019, ceea ce a determinat reevaluarea în scădere cu 786 milioane lei a valorii activelor de explorare și producție ale companiei.

Producția de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 3% în trimestrul III din 2015, ca efect al reparațiilor capitale planificate la sondele-cheie de gaze din România ale companiei. La 9 luni, producția a rămas stabilă, comparativ cu perioada similară din 2014.

Pe de altă parte, investițiile în explorare ale OMV Petrom au crescut cu 36% în primele 9 luni din 2015, la 1,087 miliarde lei. Cheltuielile propriu-zise de explorare din ianuarie-septembrie 2015 s-au majorat cu 62%, la 261 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
zăcăminte mature
petrol si gaze