Petrotel Lukoil, rafinăria ploieșteană controlată de grupul petrolier rus omonim, va avea din 1 decembrie un nou director general executiv și președinte al directoratului, după ce actualului deținător al acestor funcții, Andrey Bogdanov, îi va expira pe 30 noiembrie mandatul la conducerea companiei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Prin decizie a Consiliului de Supraveghere al Petrotel, în locul lui Bogdanov a fost numit, cu mandat până pe 20 mai 2020, Aleksei Kovalenko (51 de ani), cetățean al Federației Ruse.
Kovalenko a deținut începând din anul 2011 funcția de director general al uneia dintre cele mai mari rafinării din Rusia, Lukoil Nizhegorodnefteorgsintez din orașul Nijni Novgorod. De altfel, noul șef al Petrotel Lukoil este născut chiar în Nijni Novgorod, unde grupul Lukoil mai are și un institut de cercetare, inginerie, design și dezvoltare în industria petrolieră. Carburanții produși aici sunt vânduți prin rețeaua de benzinării Lukoil-Volganefteprodukt.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Rafinăria Petrotel Lukoil și-a bugetat pentru anul în curs un profit operațional în valoare de aproape 69 milioane dolari, în creștere cu 34% față de 2017, și încasări totale de 1,82 miliarde dolari, cu 9,6% mai mari comparativ cu anul trecut, în condițiile în care anticipează majorarea cu 11,5% a volumului total de livrări de produse petroliere, la peste 2,6 milioane tone. Bugetul Petrotel a fost întocmit în conformitate cu regulile contabile utilizate de grupul-mamă rus, astfel că veniturile din încasări estimate includ și obligații fiscale care urmează să fie plătite pentru acestea, cum ar fi accize, TVA sau taxe vamale.
Pe reguli contabile românești, Petrotel a terminat anul trecut cu un profit net de aproape 225 milioane lei, după cele de aproape 300 milioane lei din 2016 și 15 milioane lei din 2015. În anii anteriori, rafinăria Petrotel Lukoil a acumulat pierderi totale de peste 3 miliarde lei. În 2017, veniturile Petrotel au crescut cu 8%, la 4,887 miliarde lei, iar cheltuielile – cu 10,3%, la 4,662 miliarde lei.
Anul acesta, Lukoil și-a reunificat juridic business-urile de procesare țiței și producție de energie din România sub "umbrela" rafinăriei Petrotel Lukoil SA Ploiești, care a preluat prin absorbție compania locală producătoare de energie electrică Lukoil Energy&Gas Romania SRL. Aceasta operează, în interiorul rafinăriei Petrotel din Ploiești, o centrală termoelectrică de cogenerare care are, potrivit site-ului companiei, o capacitate instalată de 61 de MW și 300 Gcal pe oră.
CITEȘTE ȘI Efectul Ghosn: Nissan vrea să schimbe structura acționariatului și să obțină mai multă putere în fața partenerilor de la Renault. Sunt așteptate tensiuni fără precedent, care pot afecta inclusiv DaciaLuna trecută, membrii conducerii, dar și compania care operează rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești și firma-mamă din Olanda, trimiși în judecată pentru infracțiuni economice, au fost achitați de instanța de fond, Tribunalul Prahova, care a dispus ridicarea sechestrului pus de procurori pe acțiuni companiilor Lukoil din România și Olanda și pe conturi ale conducerii firmei din România.
La momentul trimiterii în judecată, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești arătau că, în perioada 2011-2014, inculpații din acest dosar "în calitate de administratori și directori generali ai Petrotel Lukoil Ploiești, cu știință au folosit cu rea-credință bunurile și creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăți comerciale în care aveau interes direct sau indirect, prin încheierea în numele și pe seama Petrotel Lukoil Ploiești a unor contracte de achiziție de materie primă (țiței), precum și prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiții de preț dezavantajoase societății comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor prețuri de livrare situate sub costurile de producție”.
Anchetatorii susțineau totodată că inculpații au folosit cu rea-credință creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings BV Olanda, membră a grupului Lukoil, în care aveau un interes direct sau indirect. La vremea respectivă, în acest dosar au fost puse sub sechestru bunuri mobile și imobile în valoare de două miliarde de euro.