INFOGRAFIC MOL: Vânzări semestriale record de carburanți în România. Maghiarii au profitat de revizia Petrobrazi și de problemele Petromidia

INFOGRAFIC MOL: Vânzări semestriale record de carburanți în România. Maghiarii au profitat de revizia Petrobrazi și de problemele Petromidia
scris 4 aug 2023

Grupul maghiar MOL a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un volum record de vânzări de carburanți în benzinăriile din România pentru această perioadă a anului, cu aproximativ 1,65% superior recordului istoric precedent, înregistrat în primul semestru al anului 2021, în pofida reducerii numărului de stații de la 255 la 248, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Grupul maghiar a continuat evoluția pozitivă din primul trimestru al anului, când și-a majorat cu 5% vânzările de carburanți în România comparativ cu perioada similară a anului trecut, și în trimestrul al doilea, în care a înregistrat o creștere de 19,5%, de la 164 la 196 mii tone carburanți vânduți în benzinăriile autohtone.

Urmărește-ne și pe Google News

Comparativ cu vânzările de retail din primul semestru al anului trecut, cele din perioada ianuarie-iunie s-au majorat cu 40 mii tone sau aproape 12,1%, de la 329 mii tone la 369 mii tone. Vânzările de benzină au crescut cu 14% sau 11 mii tone, de la 76 la 87 mii tone, iar cele de motorină, cu 11% sau 29 mii tone, de la 253 mii tone la 282 mii tone.

ULTIMA ORĂ Saipem, câștigătoarea contractului principal, de 1,6 miliarde euro, pentru dezvoltarea Neptun Deep CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Saipem, câștigătoarea contractului principal, de 1,6 miliarde euro, pentru dezvoltarea Neptun Deep

Raportat la cel mai bun prim semestru din istorie, cel din 2021, vânzările de benzină ale grupului maghiar au crescut cu 4 mii tone, iar cele de motorină, cu 3 mii tone.

INFOGRAFIC MOL: Vânzări semestriale record de carburanți în România. Maghiarii au profitat de revizia Petrobrazi și de problemele Petromidia

Rezultatul este surprinzător, cu atât mai mult cu cât în 2022 MOL a avut cele mai reduse vânzări de carburanți din ultimii ani în România, cu excepția celui pandemic, în pofida creșterii numărului de stații operate și a majorării cererii interne. Vânzările de motorină ale grupului maghiar au scăzut în 2022 cu 30 mii tone sau 5%, la 562 mii tone, iar cele de benzină, cu 11 mii tone sau 6,2%, la 166 mii tone comparativ cu anul precedent, în care înregistrase un volum record al vânzărilor în România. În 2021, grupul MOL și-a crescut vânzările de benzină cu 17,2%, iar pe cele de motorină, cu 13,6% față de cele din 2020, ajungând la un volum de 177 mii tone de benzină, respectiv 592 mii tone motorină.

Vânzările de retail (din benzinării) ale liderului pieței, OMV Petrom au crescut cu 1% în perioada ianuarie-iunie, sprijinite de creșterea cererii. Cu toate acestea, volumul vânzărilor totale de produse rafinate exceptând vânzările cu amănuntul a scăzut cu 10%, reflectând disponibilitatea limitată a produselor ca urmare a reviziei rafinăriei Petrobrazi, parțial contrabalansată de redresarea activității din aviație cu 3%.

FOTO Mini-reactoare nucleare americane: Partenerul SNN la proiect a pus în funcțiune un parc fotovoltaic de 80 MW pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești CITEȘTE ȘI FOTO Mini-reactoare nucleare americane: Partenerul SNN la proiect a pus în funcțiune un parc fotovoltaic de 80 MW pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești

Totuși, creșterea de 1% a vânzărilor OMV Petrom s-a situat sub cea a cererii totale interne, estimată de companie la 3%, ceea ce a permis MOL să profite de revizia prin care a trecut Petrobrazi în trimestrul al doilea al anului. dar și de nefuncționarea Petromidia (rafinărie deținută de celălalt mare concurent, Rompetrol) la capacitate maximă în urma unui incident și să-și mărească propria cotă de piață.

Grupul maghiar MOL a anunțat un profit operațional EBITDA de 1.125 milioane dolari la jumătatea anului, și unul de 411 milioane dolari în trimestrul al doilea.

Atât rezultatele segmentului Downstream, cât și ale segmentului Upstream au fost afectate de condițiile macroeconomice nefavorabile și de taxele guvernamentale masive, inclusiv impozite suplimentare și taxe suplimentare pentru redevențe miniere.

În plus, în cel de-al doilea trimestru, rezultatele au fost modificate și de o nouă taxă suplimentară pe venit, în Ungaria, în valoare de 315 milioane dolari la nivelul întregului an 2023, recunoscută drept o cheltuială unică în T2.

La nivelul anului 2023, Grupul MOL estimează că va ajunge la un nivel al EBITDA de aproximativ 2,5 miliarde dolari.

„Contextul macroeconomic nu a fost suficient de puternic încât să contrabalanseze efectele negative ale intervențiilor guvernamentale în regiunea Europei Centrale și de Est care, fără îndoială, și-au pus amprenta asupra rezultatelor pe care le-am obținut în prima jumătate a anului și, în special, în al doilea trimestru din 2023. Nivelul actual al taxelor guvernamentale – cu excepția cazului în care aceste măsuri excepționale vor fi eliminate treptat în viitorul apropiat - va afecta competitivitatea Grupului MOL și va pune presiune pe generarea cash flow-ului necesar pentru planurile noastre de investiții”, a declarat Zsolt Hernádi, Chairman și CEO al MOL.

TABEL MOL, Rompetrol și Lukoil au urmat exemplul OMV Petrom și au scumpit carburanții. Prețuri de peste 7 lei/l în zeci de stații din capitală CITEȘTE ȘI TABEL MOL, Rompetrol și Lukoil au urmat exemplul OMV Petrom și au scumpit carburanții. Prețuri de peste 7 lei/l în zeci de stații din capitală

Cererea de carburant a scăzut în Ungaria cu 12% comparativ cu T2 2022 în contextul în care plafonarea prețurilor a stimulat consumul în perioada de referință, în timp ce cererea a crescut în alte state din centrul și estul Europei, în special în Croația (+8%). Per total, la nivelul Grupului, vânzarea totală a rămas la același nivel.

Relaxarea plafonării prețurilor din retail în regiunile Europei Centrale și de Est, continuarea consolidării contribuției segmentului non-fuel și performanța internă excelentă au fost principalii factori care au influențat creșterea rezultatelor. În același timp, volumul vânzărilor în T2 2023 a crescut cu 16% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acest rezultat fiind susținut și de un impact adițional pozitiv de 200 de milioane de litri ca urmare a achiziției Lotos din Polonia, în vreme ce volumul de combustibili vânduți a crescut în majoritatea țărilor, cu excepția Ungariei, ca urmare a normalizării cererii, după ridicarea plafonării prețurilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari
mol
romania
record