Chemgas Holding Corporation, combinatul de îngrășăminte chimice din Slobozia controlat indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, printr-un offshore înregistrat în Belize, și-a cerut insolvența la tribunal. În 2016, compania și-a triplat pierderile, la 143 milioane lei, iar datoriile i s-au majorat de 2,4 ori, la 358,87 milioane lei.
Anul trecut, combinatul Chemgas, fostul Amonil, a avut un număr mediu de 612 salariați.
Tot săptămâna trecută, compania a notificat autoritățile cu privire la demararea procedurii de concediere colectivă a angajaților. Disponibilizările au început încă din 2016, ajungându-se inclusiv la procese în instanță și proteste la porțile combinatului, din cauza faptului că mulți dintre cei concediați nu și-au primit salariile compensatorii.
CITEȘTE ȘI Remorcherul Perseus, folosit pentru spargerea gheții de pe Dunărea maritimă, va fi modernizat cu 8,2 milioane de leiÎncă de la finalul anului 2015, Fiscul a pus sechestru pe zeci de active, instalații și echipamente ale combinatului, pentru datorii restante la bugetele statului. La sfârșitul anului trecut, Chemgas Holding Corporation avea restanțe la stat în sumă totală de 2,23 milioane lei.
Compania, parte a grupului Interagro, este controlată direct de către firma Riverside Development Limited, înregistrată în Belize.
În 2016, Chemgas Holding Corporation și-a triplat pierderile, la 143 milioane lei, iar datoriile totale i s-au majorat de 2,4 ori, la 358,87 milioane lei. Pe de altă parte, cifra de afaceri a combinatului din Slobozia a crescut semnificativ anul trecut, cu aproape 70%, la 39,77 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Grevă generală la uzina VW din Slovacia. Sindicatele cer o mărire de 16%, patronatul oferă doar 4,3%În acest an, din grupul Interagro au mai intrat în insolvență combinatul chimic Donau Chem din Turnu Măgurele și fostul producător de țigări Galaxy Tobacco. În 2016 au intrat în insolvență principalele companii din grup, respectiv Interagro SA și Interagro SRL. Combinatele Nitroporos și Amurco au intrat în faliment, iar Ga Pro Co – tot în insolvență.
Problemele combinatelor chimice din grupul Interagro, care datau de mai mulți ani, s-au agravat după ce acestea n-au mai primit, din 2014, gaze naturale la prețuri preferențiale de la Romgaz. De altfel, Ioan Niculae este judecat, alături de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, chiar pentru prejudicierea intereselor producătorului de gaze controlat de statul român, prin acordarea ilegală de discounturi la livrările Romgaz.
Ioan Niculae, la un moment dat cel mai bogat român, a fost condamnat definitiv, în aprilie 2015, la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul "Mită pentru PSD", cu acuzația de finanțare ilegală a campaniei electorale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoană. El a fost eliberat condiționat din penitenciar în iulie 2016.