IEA estimează o scădere record de 20% a investițiilor în energie, în 2020

IEA estimează o scădere record de 20% a investițiilor în energie, în 2020
scris 28 mai 2020

Investițiile în energie erau bine creionate la începutul anului, cu o creștere globală estimată la 2%, dar criza provocată de coronavirus a trimis totul la pământ și acum se așteaptă o scădere record de 20%, potrivit Agenției Internaționale a Energiei, citate de EFE.

În raportul său anual privind investițiile, publicat miercuri, IEA semnalează că se va înregistra o pierdere de circa 400 de miliarde de dolari, ceea ce, potrivit directorului executiv, Fatih Birol, este "foarte îngrijorător", scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
România, printre țările UE care cer finanțare pentru proiectele de gaze naturale CITEȘTE ȘI România, printre țările UE care cer finanțare pentru proiectele de gaze naturale
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Birol avertizează că aprovizionarea corectă a pieței în momentul în care economia își va reveni poate fi amenințată de posibile tensiuni, în special în sectorul petrolului. El avertizează și în legătură cu pierderea locurilor de muncă și cu faptul că este pusă în pericol tranziția spre un sistem energetic mai sustenabil.

Efectul combinat al diminuării consumului, prăbușirii prețurilor și neplății facturilor se va traduce anul acesta printr-o pierdere de 1.000 de miliarde de dolari în veniturile companiilor din sectorul energetic și ale statelor.

Pe sectoare, cel al petrolului și gazelor va avea cel mai mult de suferit, cu o scădere de 32% a investițiilor, ceea ce înseamnă circa 250 de miliarde de dolari mai puțin.

În cazul zăcămintelor de șist, care au costuri de operare mai ridicate și, ca atare, o mai mică rentabilitate față de puțurile convenționale, declinul va fi de 50%.

Agenția avertizează că, în cazul în care investițiile în sectorul petrolier se vor menține la nivelul la care vor cădea în 2020, capacitățile de furnizare a petrolului în 2025 vor fi cu circa nouă milioane barili pe zi mai mici față de cât se estimase înainte de criza provocată de pandemie.

viewscnt
Afla mai multe despre
iea
energie electrica
gaze naturale