Giganți Big Four se bat în România să calculeze ce subvenții de stat pot face rentabil proiectul reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă. S-a ajuns și în instanță

Giganți Big Four se bat în România să calculeze ce subvenții de stat pot face rentabil proiectul reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă. S-a ajuns și în instanță
scris 18 iun 2024

Toți giganții globali ai serviciilor pentru corporații ce formează așa-numitul grup ″Big Four″ – Deloitte, Ernst&Young (E&Y), KPMG și PricewaterhouseCoopers (PwC) – au ″vânat″ la licitație contractul de consultanță, asistență și modelare financiară în baza căruia câștigătorul urmează, printre altele, să calculeze ce subvenții de stat sunt necesare pentru a se asigura rentabilitatea proiectului construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă și ce impact vor avea aceste subvenții în facturile consumatorilor de energie, să acorde asistență la negocierile cu Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat, precum și să analizeze care ar fi cea mai potrivită structură de finanțare a proiectului.

Procedura de achiziție publică a fost inițiată toamna trecută de către EnergoNuclear, compania de proiect controlată integral de societatea de stat Nuclearelectrica (SNN) prin care va fi implementat planul construirii noilor unități ale centralei, după o consultare a pieței.

Urmărește-ne și pe Google News
Ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, anunțat de vicepreședinta SUA, la summitul pentru pace din Elveția CITEȘTE ȘI Ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, anunțat de vicepreședinta SUA, la summitul pentru pace din Elveția

Valoarea contractului a fost estimată la 3,1 milioane euro plus TVA.

La licitație au depus oferte 4 consorții, format fiecare din mai multe subsidiare ale câte unui jucător din Big Four - KPMG, PwC, Deloitte și E&Y.

Negocierile secrete privind decontarea medicamentelor noi, dezvăluite într-o investigație europeană. Cum ajung statele mici din estul UE să plătească mai mult decât cele mari pentru tratamente CITEȘTE ȘI Negocierile secrete privind decontarea medicamentelor noi, dezvăluite într-o investigație europeană. Cum ajung statele mici din estul UE să plătească mai mult decât cele mari pentru tratamente

În martie anul acesta, EnergoNuclear a emis un raport al procedurii, prin care câștigătoare era declarată oferta depusă de asocierea Deloitte Consultanță SRL (România) – Deloitte Consulting&Advisory BV (Belgia), cu subcontractor Deloitte Legal (Polonia), potrivit documentelor licitației, analizate de Profit.ro.

Ulterior, în aprilie, cei de la KPMG au depus contestație și au cerut anularea raportului, reevaluarea ofertei câștigătoare a Deloitte, a ofertei proprii și a celei a PwC și declararea ca învingătoare a ofertei lor. Potrivit raportului, dosarul de licitație al Deloitte primise în total 100 de puncte, iar cel al KPMG – 99,90 puncte. Pe partea financiară, Deloitte primise 30 de puncte, cu un preț propus de 2.467.500 euro, iar KPMG – 29,90 puncte, cu un preț propus de 2.476.000 euro.

Coca-Cola și Starbucks au solicitat să-și înregistreze din nou mărcile comerciale în Rusia pentru a-și proteja drepturile de proprietate intelectuală CITEȘTE ȘI Coca-Cola și Starbucks au solicitat să-și înregistreze din nou mărcile comerciale în Rusia pentru a-și proteja drepturile de proprietate intelectuală

În esență, KPMG a reproșat EnergoNuclear că nu a ținut cont la punctare de faptul că experții propuși de Deloitte, prin documentația depusă la licitație, ar fi avut experiență doar în proiecte energetice în sens larg și nu în proiecte nucleare propriu-zise, spre deosebire cei propuși de KPMG, care ar fi participat la ″cinci dintre cele mai noi proiecte în domeniul nuclear, de o relevanță strategică deosebită pentru entitatea contractantă″, conform contestației, analizată de Profit.ro.

KPMG a mai cerut ca EnergoNuclear să fie obligată să îi dea acces la propunerea tehnică și la procesul verbal de evaluare a ofertei Deloitte, acces care îi fusese refuzat pe motiv că documentele conțin informații confidențiale, ce țin de secretul comercial și de drepturile de proprietate intelectuală.

Un influencer a fost amendat pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia CITEȘTE ȘI Un influencer a fost amendat pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

În replică, atât EnergoNuclear, cât și cei de Deloitte au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a pronunțat pe 7 mai și a decis admiterea în parte a contestației, respectiv anularea raportului procedurii de atribuire în partea care privește conformitatea și punctarea ofertei asocierii Deloitte la subfactorii tehnici 2.1 – „Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului” și 2.2 – „Alocarea și organizarea resurselor umane pentru realizarea corespunzătoare a fiecărei activități”.

Lucrători germani din industria auto, recalificați în producția de arme. Personalul de la Continental, afectat de schimbările din sector, a fost transferat către Rheinmetall CITEȘTE ȘI Lucrători germani din industria auto, recalificați în producția de arme. Personalul de la Continental, afectat de schimbările din sector, a fost transferat către Rheinmetall

″Obligă entitatea contractantă la reclarificarea și la reevaluarea acestei oferte sub aspectele conformității și punctării subfactorilor 2.1 și 2.2, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile sectoriale, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii ″, se arată în decizia CNSC.

În schimb, Consiliul a respins cererea de reevaluare și declarare a ofertei KPMG ca fiind câștigătoare, precum și pe cea de acces la documente. Ca atare, firma a făcut recurs la Curtea de Apel București, aflat în prezent pe rolul instanței de judecată.

Automobilul Mini al BMW, amenințat cu cel mai mare tarif pentru vehiculele electrice din UE CITEȘTE ȘI Automobilul Mini al BMW, amenințat cu cel mai mare tarif pentru vehiculele electrice din UE

Pe 24 mai, EnergoNuclear a emis un nou raport al procedurii, cu același rezultat: Deloitte câștigătoare, cu 100 de puncte, în fața KPMG (99,90 puncte).

Ca atare, pe 4 iunie, KPMG a formulat o nouă contestație la CNSC, în care a cerut din nou anularea raportului, reevaluarea ofertelor și declararea ofertei proprii ca fiind câștigătoare, punerea la dispoziție a mai multor documente ale licitației, inclusiv a ″CV-urilor experților propuși de Asocierea Deloitte, respectiv, a istoricului locurilor de muncă ale acestora și a parcursului profesional (…)″, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea definitivă a contestației.

Turneul Eras al lui Taylor Swift ar putea determina Banca Angliei să amâne reducerea dobânzii de referință, de teama inflației CITEȘTE ȘI Turneul Eras al lui Taylor Swift ar putea determina Banca Angliei să amâne reducerea dobânzii de referință, de teama inflației

CNSC a respins cererea de suspendare a procedurii, dar a decis în schimb suspendarea soluționării celorlalte capete de cerere din noua contestație a KPMG, până la soluționarea definitivă a recursului firmei de la Curtea de Apel București. 

Caietul de sarcini al licitației stipulează că ofertantul câștigător va trebui, printre altele, să elaboreze un model financiar al proiectului reactoarelor 3 și 4, prin intermediul căruia să fie estimat costul mediu prezent de producție al energiei ce va fi generată de noile reactoare, pe toată durata de viață a celor două unități (levelized cost of electricity - LCOE). Pe baza acestui cost de producție vor fi estimate subvențiile necesare proiectului în baza așa-numitelor contracte pentru diferență (CfD), precum și impactul subvențiilor în facturile consumatorilor.

Proiect - Clarificări la TVA pentru ambalajele din Sistemului de Garanție-Returnare și restricții pentru controlul comerțului online cu tutun neaccizat CITEȘTE ȘI Proiect - Clarificări la TVA pentru ambalajele din Sistemului de Garanție-Returnare și restricții pentru controlul comerțului online cu tutun neaccizat

″Obiectivele specifice ale contractului constau în: • Elaborarea și evaluarea strategiei de finanțare, identificarea riscurilor financiare asociate proiectului, asigurând planuri pentru diminuarea sau evitarea lor. • Estimarea si proiecția necesitaților de finanțare pe toata durata de viață a proiectului, întocmirea documentației financiare, îndeplinirea condițiilor preliminare în vederea obținerii aprobărilor necesare finanțării proiectului. • Obținerea unei decizii pozitive în conformitate cu dispozițiile europene relevante în materia ajutorului de stat, asistență în dezvoltarea mecanismelor privind ajutorul de stat, inclusiv prin participarea directă la negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene. • Îmbunătățirea condițiilor contractuale cu finanțatorii si/sau furnizorii, inclusiv prin alinierea clauzelor contractuale cu legislația generală și specifică″, scrie în documentația de atribuire.

După cum a relatat Profit.ro, bugetul lucrărilor preliminare necesare implementării proiectului construirii unităților 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă este pregătit să fie majorat cu aproape 90%, de la 185 la 350 milioane euro, iar plafonul de finanțare acordat EnergoNuclear de către SNN va crește și el în mod similar.

România a câștigat la tribunalul Băncii Mondiale în dosarul falimentului Astra Asigurări, în care se cereau daune de sute de milioane euro CITEȘTE ȘI România a câștigat la tribunalul Băncii Mondiale în dosarul falimentului Astra Asigurări, în care se cereau daune de sute de milioane euro

În plus, termenele de adoptare a deciziilor de investiție cu privire la proiect vor fi majorate. Cea intermediară va trebui să fie luată până pe 30 iunie 2024 (față de data inițială, depășită deja, de 31 iulie 2023), iar cea finală – până pe 30 noiembrie 2026 (31 iulie 2025 în varianta inițială).

Darea în funcțiune a unităților 3 și 4 de la Cernavodă este preconizată pentru începutul deceniului următor. Costurile totale ale proiectului sunt estimate în prezent la mai mult de 7 miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoarele 3 si 4 cernavoda
cost proiect unitățile 3 și 4 cernavodă
nuclearelectrica energonuclear unitatile 3 si 4 cernavoda