Cererea regională de gaze va fi impulsionată în această toamnă de apariția unui nou client, Ucraina. După ce, începând din al doilea trimestru, Kievul a devenit un importator masiv de energie electrică din statele vecine membre ale Uniunii Europene, printre care și România, pare că și pe piața de gaze se va înregistra o situație similară. Producătorii români, în special Romgaz și OMV Petrom, ar putea beneficia, consumul intern fiind unul relativ redus, în timp ce gradul de umplere a depozitelor se situează la 85% cu 3 luni înaintea începerii perioadei de extracție, relevă datele Profit.ro.
De ce este important Producătorii români s-ar fi putut afla într-o situație relativ dificilă în această toamnă, ca urmare a gradului ridicat de umplere a depozitelor, care în luna septembrie ar putea ajunge la 100%. Astfel, singurele destinații ale producției interne, mai ridicate cu 66% decât consumul curent, vor rămâne alimentarea cererii interne și exporturile. Iar cererea venită din Ucraina, care are probleme în asigurarea gazelor necesare pentru această iarnă, pare binevenită pentru producătorii români.
Compania de stat ucraineană Naftogaz va începe să importe gaze în viitorul apropiat de pe piața europeană, prețul acestora urmând a fi achitat dintr-un împrumut al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat șeful Departamentului de management al activității comerciale al Grupului Naftogaz, Svitlana Ivanciuk.
„Achizițiile de gaze vor începe în orice zi, de îndată ce vom primi toate autorizațiile necesare”, a precizat Ivanciuk, citată de presa ucraineană.
Pe piața de energie, importurile masive ale Ucrainei au condus la o decuplare a prețurilor din Europa de Est de cele Occidentale. Statele din regiune, printre care și România, s-au văzut lipsite de două surse de energie ieftină: cea regenerabilă care intra în Europa Centrală și de Est în special din Germania și care a fost redirecționată în prezent către Kiev și cea ucraineană. Înaintea distrugerii de către atacurile rusești a aproximativ 50% din capacitatea de producție de energie din Ucraina (9 GW), Ucraina exporta energie în statele din regiune, inclusiv în România.
Transformarea Ucrainei într-un importator net de energie și canicula instaurată în această vară în regiune, care a influențat cererea, au condus la prețuri record pe piețele spot regionale, în special pe cele din Ungaria și România.
Pe piața gazelor, situația este însă diferită, România fiind un mare producător de gaze la nivel european.
În ultima zi a lunii iulie, consumul intern din România (de aproximativ 150 GWh) se situa cu peste 100 GWh sub cel al producției autohtone (de peste 250 GWh). Așa se face că, pe lângă înmagazinările de aproximativ 80 GWh, România exporta din producția internă aproximativ 30 GWh (pe lângă alți 68 GWh care tranzitau România).
CITEȘTE ȘI Guvernul angajează suplimentar în industria de apărareCea mai mare parte a exporturilor era destinată Ungariei (79,5 GWh), 13,5 GWh luând calea Republicii Moldova, iar 4,7 GWh cea a Ucrainei.
Evoluția exporturilor de gaze către Ucraina din ultimele 8 luni
Potrivit unor surse din piață, gazele care ajung din România în Ucraina, de care Profit.ro a mai scris, aparțin Republicii Moldova, care a decis să le înmagazineze în uriașele depozite controlate de Kiev.
Acum, un mare consumator industrial de gaze din Ucraina, producător de îngrășăminte din Odesa, a anunțat că intenționează să-și reia producția și să achiziționeze 250 de milioane metri cubi de gaze până la finalul anului.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Au fost semnate contractele pentru continuarea proiectului mini-reactoarelor nucleare americane de la DoiceștiÎnaintea acestui anunț, Ucraina se aștepta să aibă 13,7 miliarde de metri cubi (bcm) de gaz înmagazinate până pe 1 octombrie, țintă confirmată de ministrul adjunct al energiei, Mykola Kolisnyk, în cadrul unei conferințe la nivel înalt pe piața gazelor, organizată de Comunitatea Energetică la Kiev, pe 26 iunie.
Cu toate acestea, surse de piață intervievate de publicația de specialitate ICIS susțin că Ucraina ar putea să nu atingă ținta din octombrie dacă nu începe să importe cât mai rapid gaze.
În prezent, Ucraina are înmagazinate puțin peste 9 miliarde de metri cubi, dar și-ar putea asigura încă 2 miliarde de metri cubi din import dacă începe să cumpere imediat.
De la începutul războiului, operatorul de gaze Naftogaz s-a bazat exclusiv pe producția locală, despre care se estimează că se va situa în jurul a 50 de milioane de metri cubi (mcm)/zi.
CITEȘTE ȘI Transgaz va primi jumătate de miliard de lei din Fondul de Mediu, alimentat cu încasări din certificate CO2, pentru investiții în sistemul național de transport al gazelorAproximativ 25 de milioane de metri cubi/zi acoperă consumul curent, doar 25 de milioane de metri cubi/zi fiind înmagazinate.
Ucraina a depus eforturi pentru a crește producția locală, însă în prezent Kievul ia în considerare acum extinderea capacității de generare a energiei electrice pe bază de gaz, ceea ce va conduce la o creștere a cererii.
Producția locală a făcut ca Kievul să nu achite până acum prețuri de import mai mari, distrugerea cererii industriale ca urmare a războiului declanșat de Rusia menținând prețurile gazului din producția internă la un nivel scăzut.
Ucraina trebuie să producă mai multă energie electrică, posibil folosind gaz, pentru a înlocui unele dintre centralele termice care au fost distruse de atacurile rusești cu rachete și drone din martie.
CITEȘTE ȘI VIDEO Penele de curent i-au scos în stradă pe ruși. Rar protest public, în orașul Krasnodar. Guvernatorul dă vina pe caniculăO sursă de pe piață a spus că Ucraina ar putea căuta să construiască unități pe gaz la scară mică pe termen scurt, ceea ce ar necesita încă 0,1-0,25 miliarde de metri cubi în acest an, pe lângă cererea existentă.
Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice, inclusiv asupra stocării gazelor, au descurajat companiile să ia în considerare injectarea gazului în depozitele ucrainene pentru moment.
Ucraina poate oferi până la 10 miliarde de metri cubi de capacitate de stocare companiilor nerezidente, dar anul acesta atât riscurile legate de război, cât și diferențele reduse de prețuri vară-iarnă descurajează companiile să folosească această opțiune.
Marje mai largi ar putea stimula companiile să revină pe piață, dar pentru moment prețurile de iarnă păstrează o primă relativ scăzută față de anul trecut, deși există riscul ca acordul de tranzit pe termen lung al Ucrainei pentru gazul rusesc să nu fie reînnoit de la 1 ianuarie 2025.