Facebook, Amazon, Apple, Google și Netflix consumă energie electrică cât România

 Facebook, Amazon, Apple, Google și Netflix consumă energie electrică cât România
scris 24 aug 2022

Factura de energie electrică este exprimată în kilowați-oră, care reprezintă consumul de energie electrică al fiecărei locuințe. Unitatea de măsură este watul și echivalează cu producerea a 1 joule pe secundă (1J/s). Un KWh este egal cu 1000 de wați oră. Acestea fiind spuse, cât consumă BigTech?

Într-un an, cei cinci din grupul Faang (Facebook, Amazon, Apple, Netflix și Google), au consumat o cantitate de energie egală cu 49,7 milioane de megawați oră (MWh), mai mare decât cea consumată de Portugalia (48,4 milioane MWh) și de Grecia (46,2 milioane MWh) și aproape cât România (50 milioane MWh), arată o analiză a publicației italiene ILSOLE24ORE, citată de Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFICE Traderii, și nu Gazprom, au limitat din motive comerciale livrările de gaze către România: prețul pe BRM ajunsese cu 90 de euro sub cel din Austria CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Traderii, și nu Gazprom, au limitat din motive comerciale livrările de gaze către România: prețul pe BRM ajunsese cu 90 de euro sub cel din Austria

Datele provin de la observatorul ESG Karma Metrix, care a analizat rapoartele de sustenabilitate ale grupului Faang (Facebook, Apple, Amazon, Netflix, Google), prezentate de agenția de marketing digital AvantGrade.com.

Studiul explică totuși că printre cele cinci companii, „se evidențiază din partea Apple și Google semnele pozitive ale unei reduceri de CO2, datorită ponderii mai mari a surselor de energie regenerabilă și căutării active a eficienței energetice în centrele lor de date”. Trebuie amintit că Internetul produce emisii de CO2 atât pentru modalitățile prea puțin eficiente de a crea site-uri web și aplicații, cât și pentru combustibilii fosili care alimentează centrele de date. Potrivit Global Carbon Project, dacă Internetul ar fi o țară, aceasta ar fi a patra cea mai poluantă din lume.

Din 2018 și până în 2020, consumul de energie al celor cinci giganți americani listați pe piața Nasdaq aproape s-a triplat, de de la 16,6 la 49,7 milioane MWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
amazon
apple
energie