Termoficare Constanța SRL, operatorul sistemului centralizat de încălzire constănțean controlat de municipalitate, a trimis notificări mai multor asociații de proprietari din blocuri aflate în zone cu grad foarte mare de debranșare de la sistem și i-a informat că proiectele de reabilitare a rețelelor de termoficare derulate de Primărie nu vor include și zonele în care se află locuințele lor, astfel că nu vor putea beneficia de "confortul termic dorit".
Reprezentanții asociațiilor au fost invitați la sediul companiei pentru "a găsi împreună" o soluție, însă cu avertismentul că, dacă nu vor da curs invitației, "vom considera că nu mai doriți serviciile noastre".
"Având în vedere că: - în zona în care locuiți, gradul de deconectare/debranșare al consumatorilor de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică este extrem de ridicat (peste 95%); - din acest motiv, proiectele pe care autoritatea publică locală le are în derulare având ca obiect reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în Municipiul Constanța nu pot include și reabilitarea rețelelor de termoficare ce deservesc zona în care domiciliați; - rețeaua de termoficare are o vechime de aproximativ 40 de ani și prezintă un grad mare de uzură fizică, fapt ce determină o frecvență ridicată în apariția avariilor ce conduc la disfuncționalități în furnizare, vă notificăm că suntem în imposibilitate de a vă furniza energie termică sub formă de apă caldă și căldură la parametri optimi, astfel încât nu veți putea beneficia de confortul termic dorit", se arată într-o astfel de notificare, intrată în posesia Profit.ro.
Potrivit documentului, reprezentanții asociațiilor au fost invitați la sediul Termoficare Constanța "în termen de 10 zile de la primirea prezentei", pentru "a găsi împreună" o rezolvare a problemei.
"În situația în care nu veți da curs acestei invitații, vom considera că nu mai doriți serviciile noastre", se menționează în finalul notificării.
Conform datelor oficiale de la finalul lunii martie, Termoficare Constanța avea la acel moment datorii restante în valoare de circa 106 milioane lei față de producătorul de energie termică Electrocentrale Constanța, aflat în insolvență. Luna trecută, Consiliul Local al municipiului a aprobat acordarea către Termoficare Constanța a unui împrumut pe un an fără dobândă în valoare de 33 milioane lei, din bugetul local, și a avertizat că e în proces de actualizare a prețului local de facturare a gigacaloriei, cel în prezent în vigoare neacoperind costurile operatorului.
CITEȘTE ȘI FOTO Încă o mașină a familiei Ceaușescu, în licitație la BucureștiÎn toamna anului trecut, municipalitatea constănțeană a anulat o licitație demarată pentru atribuirea unui contract în valoare de aproape 90 milioane lei plus TVA, de reabilitare a rețelelor termice primare din Constanța. Contractul a fost atribuit în cele din urmă în februarie anul acesta, contra sumei de peste 103 milioane lei plus TVA, care va fi asigurată parțial din fonduri UE, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Evoluția și situația sistemului centralizat de termoficare din Constanța sunt în bună măsură asemănătoare celor ale "omologului" său bucureștean.
CITEȘTE ȘI ICCJ a decis încetarea procesului penal față de Radu Mazăre și Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri CoandăDupă cum a relatat Profit.ro, noua Strategie de alimentare cu energie termică a Municipiului București, adoptată discret la finalul lunii martie, prevede spargerea monopolului pe distribuția de agent termic deținut în prezent de Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET la operarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, controlată de municipalitate, și vorbește despre menținerea posibilității debranșării de la sistem, precum și despre "libertatea consumatorului de a alege între sistemul actual, centralele de cvartal zonale, sistemele unitare zonale sau centralele individuale". Vechea Strategie, datând din 2017, vorbea mai mult despre intenția stabilirii de zone unitare de încălzire în București, în care să existe un singur sistem de încălzire. În unele din aceste zone, sistemul unic ar fi urmat să fie cel centralizat, ceea ce ar fi însemnat interzicerea deconectărilor și debranșărilor, precum și a instalărilor de centrale termice individuale.
Și Constanța are în plan actualizarea Strategiei sale de profil.