După ce Fiscul UK i-a închis compania-mamă, cel românesc cere insolvența fostei vedete a pieței locale de energie și gaze

După ce Fiscul UK i-a închis compania-mamă, cel românesc cere insolvența fostei vedete a pieței locale de energie și gaze
scris 20 dec 2023

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cerut insolvența AIK Energy România SRL, după ce, cum a anunțat Profit.ro. Fiscul din Marea Britanie obținuse intrarea în lichidare a companiei sale mamă din UK, AIK Energy International Ltd.

 

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cererea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF, de intrare în insolvență a AIK Energy România SRL, a fost înregistrată luna aceasta.

Grupul AIK ajunsese la un moment dat o adevărată vedetă a pieței de trading și furnizare de gaze naturale și energie electrică din România, fiind cel mai mare importator local de gaze și furnizorul de curent electric și gaze cu cele mai atractive oferte pentru populație.

DECIZIE Proiectul anti-evaziune al lui Ciolacu și Ciucă, adoptat cu proceduri inedite și în mai puțin de 24 de ore după ce la Senat căzuse inițial. Schimbări care au slăbit ideea CITEȘTE ȘI DECIZIE Proiectul anti-evaziune al lui Ciolacu și Ciucă, adoptat cu proceduri inedite și în mai puțin de 24 de ore după ce la Senat căzuse inițial. Schimbări care au slăbit ideea

Potrivit datelor oficiale analizate de Profit.ro, AIK Energy România SRL avea, la 30 septembrie 2023, datorii restante față de bugetele statului în sumă totală de aproape 160 milioane lei, adică de peste 30 milioane euro.

În noiembrie, compania și-a cerut singură intrarea în insolvență, însă solicitarea i-a fost respinsă de către instanță pentru că nu includea ca anexe lista cu creditorii și sumele solicitate de aceștia, precum și lista cu plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii proprii de insolvență, în conformitate cu Legea nr. 85/2014.

ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici

AIK Energy România SRL și AIK Energy International Londra Sucursala București au fost cele mai importante business-uri românești ale AIK Energy International Ltd, intrată în lichidare la Londra tot pentru datorii restante la stat. Cei doi furnizori și traderi locali de energie și gaze au înregistrat împreună, în 2020 și 2021, pierderi cumulate de peste 332 milioane lei, la venituri de 1,22 miliarde lei (din care grosul de 1,19 miliarde lei numai în 2020). În 2019, cele două firme ajunseseră la un vârf de venituri, însumând peste 2,6 miliarde lei, cu un profit net cumulat de peste 50 milioane lei.

Niciuna nu și-a depus situațiile financiare pe 2022, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. La sfârșitul anului 2021, AIK Energy România SRL și AIK Energy International Londra Sucursala București aveau datorii totale cumulate de aproape jumătate de miliard de lei. Ambele companii au procese pe rol pentru obligații de plată neachitate, rămânând din această cauză fără licențe de furnizare de energie și gaze, după ce li se reziliaseră și contractele cu operatorii de transport și de piață din cele două sectoare.

EXCLUSIV Adrian Polec a atras Meta Estate Trust ca partener financiar în proiectul său rezidențial premium pe care îl dezvoltă lângă Palatul Parlamentului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Adrian Polec a atras Meta Estate Trust ca partener financiar în proiectul său rezidențial premium pe care îl dezvoltă lângă Palatul Parlamentului

În martie 2023, un furnizor de energie creditor a cerut intrarea în insolvență a AIK Energy International Londra Sucursala București, pentru o datorie prezentată ca neplătită, restantă, de aproape 4,5 milioane lei, reprezentând taxa de reziliere a unui contract de vânzare angro de curent electric neonorat de societatea debitoare, plus penalități. Judecătorul sindic a respins cererea în primă instanță, cu argumentul că firma este doar o sucursală, fără personalitate juridică și fără patrimoniu distinct de cel al companiei-mamă britanice, și deci nu are capacitate de folosință. Pe rol se află în prezent apelul creditorului.

AIK Energy International Ltd., intrata în lichidare, compania-mamă a AIK Energy România SRL și AIK Energy International Londra Sucursala București, este administrată de Lucas Dubois, numit în vară. Firma este controlată de AIK Group Ltd., deținută în prezent de Cynergy Holding Ltd., tot din UK. În prima parte a lunii, Fiscul britanic a avertizat oficial AIK Group Ltd. că are 2 luni la dispoziție pentru a-și depune raportările financiare obligatorii potrivit legii și a-și plăti taxele datorate, în caz contrar urmând a fi de asemenea lichidată. În astfel de situații, activele și proprietățile firmelor lichidate intră în proprietatea statului.

Undă verde - Grupul spaniol GED vinde, în România, Infopress, prezentată drept cea mai mare companie tipografică din Europa de Sud-Est. Cumpărător cu investiții inclusiv în telecom CITEȘTE ȘI Undă verde - Grupul spaniol GED vinde, în România, Infopress, prezentată drept cea mai mare companie tipografică din Europa de Sud-Est. Cumpărător cu investiții inclusiv în telecom

Acționarii Cynergy Holding Ltd. sunt bancherul de investiții olandez, rezident în Londra, Alain George Francois De Brauwere, cu 70% din capital, vehiculul investițional Energy Initiative Trust (20%) și omul de afaceri britanic Michael Wynne Parker (10%). De Brauwere este și administrator.

Compania britanică fusese înființată cu 10 ani în urmă, în 2013, de către Natalia Rybchenko (actualmente Niță), cetățean al Federației Ruse, domiciliată în Rostov pe Don, dar cu rezidență în România, în București, și fost manager la Lukoil în perioada 2000-2007. Ea a controlat AIK Energy până în februarie 2022. La început, în urmă cu 10 ani, principala activitate a AIK Energy era tradingul de țiței și produse petroliere.

viewscnt
Afla mai multe despre
aik energy insolvență
aik energy lichidare
aik energii datorii
aik energy facturi neplătite