DOCUMENT Intervenționismul guvernamental, principala sursă de risc pentru Hidroelectrica

DOCUMENT Intervenționismul guvernamental, principala sursă de risc pentru Hidroelectrica

Foto Hidroelectrica

scris 23 iun 2023

Hidroelectrica este, în calitatea sa de cel mai important producător de energie din România (și “verde”), o companie atractivă pentru investitorii instituționali, dar și pentru micii investitori, dovadă interesul arătat încă din primele ore ale ofertei publice lansată de Fondul Proprietatea vineri dimineață. Numai că, activând într-un domeniu extrem de reglementat și supraimpozitat, operațiunile sale sunt supuse unor riscuri considerabile, în special ca urmare a unui nivel crescut de intervenție a Guvernului, dar și a Comisiei Europene, pe piața energiei electrice.

În prospect sunt enumerate mai multe riscuri, dintre care cele mai importante țin de intervenționismul guvernamental, fie fiscal, de control al prețurilor sau de mediu.

Urmărește-ne și pe Google News

Documentul integral poate fi citit AICI

Modificarea reglementărilor sau politicilor guvernamentale, în special ca urmare a unui nivel crescut de intervenție a Guvernului pe piața energiei electrice, ar putea să aibă efecte semnificative și negative asupra activității Grupului. (…) Deciziile Guvernului și ale autorităților de reglementare cu privire la producția și furnizarea de energie electrică și, în special, la prețurile autorizate pentru cumpărarea și vânzarea de energie electrică pot afecta veniturile Grupului”, precizează documentul.

Acesta face trimitere la obligarea producătorilor de energie electrică să să vândă o parte din electricitatea lor produsă pe piețele angro operate de OPCOM sau țărilor vecine, la prețuri plafonate și în condiții specifice (de exemplu Republica Moldova în 2022).

EXCLUSIV DOCUMENT Planul Guvernului în construcții - transferă ajutoare de 150 milioane euro producătorilor de materiale. Un singur beneficiar poate obține o treime din sumă. Schema, notificată CE CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Planul Guvernului în construcții - transferă ajutoare de 150 milioane euro producătorilor de materiale. Un singur beneficiar poate obține o treime din sumă. Schema, notificată CE

Ca exemple, mai sunt sunt oferite cazurile obligării în 2022 a Hidroelectrica să vândă 80% din producție la preț reglementat de 450 lei/MWh și impunerea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, de 100% din prețul mediu net lunar de vânzare ce depășește 450 lei/MWh.

În plus, drepturile și obligațiile producătorilor și furnizorilor de energie electrică în legătură cu certificatele verzi sunt supuse unui nivel ridicat de reglementare, în special comunitară.

Totodată, documentul amintește că “Hidroelectrica face obiectul unor reglementări tot mai stricte și complexe în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor și poate fi expusă la obligații semnificative în cazul oricărei nerespectări a respectivelor reglementări”.

Este oferit ca exemplu aducerea continuă de plutitori de către afluenți, în urma averselor de ploaie, care este un fenomen care nu poate fi ținut sub control de către companie în timp real, expunând-o unei potențiale răspunderi, cum a fost cazul unei amenzi în valoare de 180.000 lei aplicată societății în august 2021, la lacul de acumulare și barajul Izvorul Muntelui.

Este posibil ca Societatea să nu poată respecta obligațiile legale de gospodărire a apelor introduse recent, se mai susține în prospect.

România a urcat în Topul UE în funcție de ponderea culturilor agricole organice și a trecut în fața Olandei și Poloniei CITEȘTE ȘI România a urcat în Topul UE în funcție de ponderea culturilor agricole organice și a trecut în fața Olandei și Poloniei

Intervențiile statului prin reglementarea activității, impozitare sau politici de mediu, care pot afecta încrederea investitorilor, condițiile economice și cele bancare, ar putea face imposibilă finanțarea planului de dezvoltare al Hidroelectrica.

Compania intenționează să își finanțeze planul de dezvoltare prin generarea de fluxuri de numerar la nivel intern și prin finanțări externe.

“Este posibil ca termenii și condițiile în baza cărora ar putea fi puse la dispoziția Grupului viitoare fonduri sau finanțări să nu fie acceptabile sau ca fondurile sau finanțările să nu fie disponibile deloc Grupului, din cauza condițiilor economice și ale piețelor de capital, a încrederii investitorilor, a performanțelor comerciale ale Grupului, a evoluțiilor politice și legislative sau disponibilității creditării din partea băncilor și a altor creditori etc. Totodată, dacă sunt atrase fonduri pe un termen mai lung, este posibil ca gradul de îndatorare al Societății să crească și ca aceasta să fie supusă unor clauze și indicatori financiari suplimentari sau mai restrictivi, precum și unor costuri suplimentare pentru serviciul datoriei.

Dacă sunt atrase fonduri suplimentare prin emiterea de noi Acțiuni, participațiile existente ar putea fi diluate. Incapacitatea Societății pe termen lung de a obține finanțare externă suficientă în aceste scopuri ar putea să aibă efecte adverse asupra capacității sale de a își pune în aplicare planul de dezvoltare, de a își extinde sau menține activitatea și de a își îndeplini obiectivele de producție. Indisponibilitatea unei astfel de finanțări ar putea avea drept consecință înregistrarea de costuri neprevăzute pentru Societate ca, de exemplu, costuri de conservare a lucrărilor de construcție aflate în execuție, costuri pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu și costuri rezultate din ineficiența anumitor instalații hidroelectrice și întârzieri în legătură cu implementarea programelor sale de investiții”, arată documentul citat.

GRAFICE Creditarea trece prin una dintre cele mai slabe perioade de după criza financiară. Producția de credite în lei continuă să scadă. Frână și pentru împrumuturile în euro pentru firme CITEȘTE ȘI GRAFICE Creditarea trece prin una dintre cele mai slabe perioade de după criza financiară. Producția de credite în lei continuă să scadă. Frână și pentru împrumuturile în euro pentru firme

În plus, este posibil ca Hidroelectrica să nu poată să își pună în aplicare planul de dezvoltare în legătură cu proiectele sale hidroenergetice care se află în prezent în diverse etape de execuție, fiind expuse unor riscuri juridice, de dezvoltare și de execuție. Ca motive sunt amintite întârzierile în obținerea hotărârilor de guvern, eșecurile în obținerea autorizațiilor necesare sau întârzieri cauzate de procesele de achiziții publice îndelungate și complexe.

Riscuri similare există și în ceea ce privește dezvoltarea sau achiziționarea de noi proiecte de energie verde.

“Dacă sunt realizate, este posibil ca aceste proiecte să nu obțină rezultatele așteptate și să expună Grupul la riscuri specifice achizițiilor și dezvoltării și exploatării proiectelor de producție a energiei regenerabile, precum și la creșterea costurilor de exploatare”, se precizează în prospect.

La acestea se adaugă riscurile rezultate din volatilitate prețurilor, dar și a condițiilor climatice, activitatea companiei depinzând considerabil de aceste variabile aflate în afara controlului său.

Fondul Proprietatea a scos la vânzare, vineri dimineață, 78 milioane acțiuni din Hidroelectrica, reprezentând puțin peste 17% din pachetul deținut, la o valoare nominală de 10 lei/acțiune. Nivelul anticipat al ofertei, incluzând orice Opțiune de Supra-Alocare, este însă de până la 89,7 milioane acțiuni, reprezentând până la întreaga sa participație, de 19,94%, din capitalul social.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
listare
ofertă publică
riscuri
reglementare
impozitare
plafonare