Acordul prin care OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, s-a angajat să cedeze către NewMed Energy din Israel o participație de 50% din drepturile aferente proiectului de explorare și ulterior exploatare a gazelor naturale din perimetrul offshore Han Asparuh din sectorul bulgăresc al Mării Negre prevede că israelienii vor plăti companiei controlate de austriecii de la OMV, drept preț al tranzacției, costurile următoarelor 2 sonde de explorare ce vor fi forate pe perimetru, urmând ca, după finalizarea deal-ului, cei doi parteneri să suporte în proporții egale cheltuielile de dezvoltare a zăcământului bulgăresc.
Astfel, NewMed Energy urmează să le deconteze celor de la OMV Petrom, care vor rămâne operatori ai blocului Han Asparuh, costuri totale de până la 100 milioane euro cu forarea viitoarelor 2 sonde de pe perimetru, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Prima urmează să fie forată în trimestrul IV din 2025, iar cea de-a doua – în 2026.
CITEȘTE ȘI Reprezentanții TikTok, audiați săptămâna viitoare în Parlamentul European în legătură cu alegerile din RomâniaÎn suma menționată vor fi incluse și cheltuielile de operare ale OMV Petrom dintre data acordului și momentul finalizării tranzacției, preconizat în prima jumătate a anului viitor, precum și costurile de pregătire a forării sondelor.
În plus, s-a convenit ca israelienii să fie cei care vor suporta costurile obținerii aprobărilor legale din partea autorităților de la Sofia pentru transferul participației de 50% la Han Asparuh.
Participația va fi deținută direct de o subsidiară britanică a israelienilor, NewMed Energy Balkan. CEO-ului NewMed Energy, Yossi Abu, i se vor ceda de către companie, sub formă de bonus, 5% din acțiunile subsidiarei și i se va suporta cota-parte aferentă investiției inițiale în Han Asparuh.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit Financial.forum - Impredictibilitatea a devenit cel mai predictibil lucru pentru economia României. Bancherii nu văd însă nicio criză majoră în 2025, în România. Cu excepția unei lebede negre!Totalul investițiilor efectuate în prospectarea și explorarea perimetrului Han Asparuh, de la acordarea licenței de către statul bulgar în 2012 și până în prezent, se ridică la circa 387 milioane euro, arată sursa citată. Aici intră și ce au cheltuit în acești ani partenerii OMV Petrom care s-au retras între timp din proiect, TotalEnergies și Repsol.
Perioada de valabilitate a licenței a fost prelungită de mai multe ori, chiar peste ceea ce prevede legislația de profil din Bulgaria, iar deadline-ul actual de finalizare a lucrărilor de explorare prevăzut de licență este octombrie 2027, nemaifiind posibilă o prelungire a acesteia, ceea ce înseamnă că atunci va trebui luată o eventuală decizie finală de investiție.
Bugetul total estimat al lucrărilor programate în 2025 și 2026 se ridică la circa 393 milioane dolari.
BCF = miliarde de picioare cubice. 1 picior cubic = 0,02832 metri cubi. Sursă: NewMed Energy
Potrivit prospecțiunilor 3D efectuate în 2020, cu date procesate în 2021, zăcământul Han Asparuh ar conține resurse de gaze naturale estimate în prezent între un minim de 30,9 miliarde metri cubi și un maxim de mai mult de 323 miliarde metri cubi, scenariul median de bază actual fiind de peste 118 miliarde metri cubi, cantitate mai mare decât cea preconizată a fi extrasă din perimetrul adiacent Neptun Deep din Marea Neagră românească, la care OMV Petrom este partener cu Romgaz.
În iulie anul trecut, fostul concesionar principal, TotalEnergies, vorbea de 221 miliarde metri cubi.
De altfel, se ia în calcul și posibila dezvoltare în comun a Han Asparuh cu alte descoperiri de gaze din regiune, Neptun Deep fiind practic ″lipit″ de perimetrul bulgăresc. În document este menționat și riscul ca gazele din Han Asparuh să se ″reverse″ (overflow) în zonele economice exclusive din Marea Neagră ale țărilor vecine – România, Ucraina și Turcia.
″Piața potențială de vânzare este cea bulgărească internă, precum și cea internațională, astfel că vor fi examinate mai multe opțiuni de comercializare, dacă vor fi descoperite gaze în cantități comercializabile. Posibilitatea de integrare a dezvoltării descoperirii cu planurile de dezvoltare a altor descoperiri de gaze din regiune ar putea fi de asemenea luată în calcul, ca parte a examinării potențialului de producție comercială″, arată sursa citată.
CITEȘTE ȘI Industria nucleară face un pas importantAcolo se mai relatează că, luna trecută, subsidiara bulgară a OMV Petrom a primit o scrisoare de la Ministerul Energiei de la Sofia, prin care i se solicitau, printre altele, informații cu privire la programul de lucrări, datele tehnice și analizele economice legate de proiectul Han Asparuh.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Vista Bank va lansa obligațiuni corporative de până la 100 milioane euro, Bursa București este luată în calculNewMed Energy, noul partener al OMV Petrom la Han Asparuh, este principalul concesionar al celor mai mari zăcăminte de gaze naturale aflate în producție ale Israelului, blocurile Leviathan și Tamar din Marea Mediterană, la care operatori sunt americanii de la Chevron și cu care Israelul aproape că și-a câștigat independența energetică. Gazele extrase din Leviathan și Tamar sunt livrate atât pe piața internă israeliană, cât și în Egipt și Iordania.
Acționarul majoritar al NewMed Energy, cu peste 55% din capital, este Delek Group din Israel, care lua în calcul în urmă cu 5 ani preluarea deținerii ExxonMobil la proiectul românesc offshore Neptun Deep. Delek Group este deținut majoritar de către miliardarul Yitzhak Tshuva (76 de ani), cu o avere estimată de Forbes la 4,8 miliarde dolari.
Născut la Tripoli în Libia, în 1948, anul înființării statului Israel și al primului război arabo-israelian, Tshuva s-a refugiat atunci cu familia sa în Israel. După efectuarea serviciului militar obligatoriu, a lucrat la departamentul de inginerie și construcții al Ministerului Apărării de la Tel Aviv.
Cel mai important proiect pe care l-a supervizat a fost construirea de fortificații în apropierea Canalului Suez, după anexarea de către Israel a Peninsulei Sinai, în urma războiului de 6 zile cu Egiptul din 1967.
CITEȘTE ȘI FOTO Bursa București revine pe roșu total în contextul alegerilor. Toate companiile cadÎn anii ’70, Yitzhak Tshuva a devenit dezvoltator de cartiere de locuințe pentru familii cu venituri mici și a intrat și în politică.
A fost membru al Consiliului Local al orașului Netanya, în care familia sa s-a stabilit după fuga din Libia, și s-a ocupat de construcții și urbanism.
În deceniul următor și-a extins masiv operațiunile de construcții și imobiliare din Israel, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel comercial.
În 1988, a emigrat cu familia în Statele Unite, unde a dezvoltat mai multe proiecte rezidențiale în New York și New Jersey. De asemenea, a cumpărat numeroase proprietăți în SUA și Canada și a făcut tranzacții, printre alții, cu miliardarul saudit Al Waleed bin Talal Al Saud și cu Jared Kushner, ginerele președintelui ales al SUA, Donald Trump.
Yitzhak Tshuva. Sursă foto: Wikipedia
Yitzhak Tshuva a preluat controlul majoritar al Delek Group în 1998, când compania se ocupa doar cu distribuția și furnizarea de carburanți.
L-a transformat într-un conglomerat diversificat masiv, cu operațiuni în energie, infrastructură, utilități și retail, cu venituri de peste 3 miliarde de dolari anul trecut.
CITEȘTE ȘI FOTO Simtel intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de businessÎn 2020, Delek Group a fost inclus pe lista ONU a companiilor ce sprijină prin activitățile lor colonizarea teritoriilor ocupate de Israel pe malul de vest al Iordanului (inclusiv în Ierusalimul de Est), precum și în zona Înălțimilor Golan.