Guvernul va institui un mecanism de achiziție centralizată de energie electrică, prețul maxim de vânzare angro a electricității de către producători, cu excepția celor care generează energie regenerabilă, către furnizori și operatorii de distribuție urmând să fie de 450 lei/MWh, prevede ordonanța de urgență redactată de Guvern și care confirmă informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Actul poate fi văzut AICI și AICI
De la obligația de vânzare cu 450 de lei/MWh sunt scutiți doar actualii producătorii de energie eoliană, solară, geotermală, din biomasă, biolichide, biogaz, gaz de fermentare a deșeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate și producătorii de energie hidro utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW. O scutire suoplimentară este acordată și producătorilor cu capacități de producere de energie electrică și termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET, iar alta capacităților de producere a energiei electrice intrate în funcțiune după data de 1 aprilie 2022.
Profit.ro a anunțat recent că grupul italian Enel, care deține pe plan local doi dintre cei mai mari furnizori de curent electric, plus 3 distribuitori, și în cazul căruia sunt informații legate de o vânzare a filialei din România, a discutat cu Guvernul de la București revenirea la o piață reglementată a energiei electrice, în care prețul maxim de vânzare angro a electricității de către producători către furnizori și operatorii de distribuție să fie de 450 lei/MWh.
Cum a explicat atunci Profit.ro, legislația în vigoare stipulează că 450 lei/MWh este limita maximă de cotație cu care producătorii români își pot vinde angro energia fără a fi supraimpozitați, fiind totodată prețul fix reglementat cu care aceștia sunt obligați să-și vândă electricitatea disponibilă în Republica Moldova, aflată într-o situație energetică dramatică.