DECIZII OK-uri finale pentru preluarea producătorului de gaze Stratum de către Premier Energy și pentru retragerea din România a americanilor de la Hunt Oil

DECIZII OK-uri finale pentru preluarea producătorului de gaze Stratum de către Premier Energy și pentru retragerea din România a americanilor de la Hunt Oil
scris 21 aug 2024

Guvernul a aprobat menținerea valabilității acordului petrolier de concesiune a perimetrului de hidrocarburi Moinești din județul Bacău, după preluarea concesionarului producător de gaze naturale Stratum Energy România de către o entitate din conglomeratul Emma Capital al antreprenorului ceh Jiri Smejc, care include și Premier Energy.

Totodată, Executivul a aprobat retragerea din România a companiei petroliere americane Hunt Oil, prin cedarea de către aceasta a participației sale de 50% din drepturile aferente concesiunilor Adjud și Urziceni Est către celălalt partener concesionar, OMV Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție surpriză - Angst, în insolvență, intră în parteneriat cu cel mai mare lanț românesc de carmangerii. Transfer de 80% CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză - Angst, în insolvență, intră în parteneriat cu cel mai mare lanț românesc de carmangerii. Transfer de 80%

Capitalul Stratum Energy România a fost achiziționat integral de către vehiculul juridic Emma Lambda Limited, parte a Emma Capital al lui Smejc. Vânzătorul a fost compania Stratum Topco Limited, înregistrată în Marea Britanie, care preluase Stratum Energy România în prima parte a anului 2022.

Inițial, Stratum Topco Limited, înființată în noiembrie 2021, fusese controlată integral de către Atanas Bostandjiev, fost șef al diviziei britanice a băncii ruse de stat VTB Bank, a doua cea mai mare instituție de credit din Federația Rusă. Ulterior, în acționariatul Stratum Topco Limited a intrat și o subsidiară a grupului de asset management Chenavari, cu active în administrare de circa 4,6 miliarde dolari, deținut și condus de francezii Loic Fery, proprietar și președinte al clubului francez de fotbal FC Lorient, și Frederic Couderc.

Stratum Energy România, cu cotă de 0,57% din producția internă de gaze a României în primul trimestru al anului în curs, potrivit datelor ANRE, a terminat anul 2023 cu pierderi de 43,35 milioane lei, în scădere cu 20,76% față de cele de 54,71 milioane lei din 2022, la venituri totale de 218,26 milioane lei, cu 36,3% mai mici.

VIDEO ANUNȚ Când vor termina constructorii chinezi un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ Când vor termina constructorii chinezi un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România

Subsidiara românească a texanilor de la Hunt Oil Company a preluat în 2010 o participație de 50% din drepturile aferente concesiunilor Adjud și Urziceni Est, restul de 50% rămânând în posesia celui mai mare producător local de profil, OMV Petrom. Ulterior, în 2013, americanii au preluat și operarea celor 2 perimetre.

În ultimii 2 ani, 2022 și 2023, pe perimetrul Urziceni au fost forate două sonde de explorare. Niciuna dintre ele nu a descoperit hidrocarburi și au fost abandonate, conform informațiilor OMV Petrom, iar americanii și-au notificat intenția de retragere în ianuarie anul acesta. Sonda Padina Nord a produs până în T3 2022.

FOTO Un grup de hackeri susține că este în posesia datelor personale a peste 5 milioane de români și le scoate la vânzare CITEȘTE ȘI FOTO Un grup de hackeri susține că este în posesia datelor personale a peste 5 milioane de români și le scoate la vânzare

Hunt Oil Company a cumulat pierderi nete de 528,7 milioane lei în România, în perioada 2010-2023 inclusiv. Mai precis, subsidiara românească a terminat pe minus aproape toții anii din intervalul menționat (pierderi totale de mai mult de 562 milioane lei), cu excepția anilor 2017 și 2018 (când a obținut un profit net însumat de circa 33,3 milioane lei).

Americanii au investit însă peste 86 milioane euro în cele 2 perimetre din România, în perioada 2011-2024, de 5 ori mai mult decât angajamentul financiar asumat prin acordul de concesiune, conform fostei ANRM.  În prezent, Hunt Oil Company mai are operațiuni petroliere în Statele Unite, Peru și Yemen.

viewscnt
Afla mai multe despre
stratum energy
premier energy
omv petrom
hunt oil