CONFIRMARE Romgaz își împrumută filiala, a cărei conducere a fost recent schimbată, cu jumătate de miliard de dolari pentru Neptun Deep

CONFIRMARE Romgaz își împrumută filiala, a cărei conducere a fost recent schimbată, cu jumătate de miliard de dolari pentru Neptun Deep

Christina Verchere și Răzvan Popescu, șefii OMV Petrom și Romgaz, concurenți în afaceri, dar parteneri în proiectul Neptun Deep (Sursa: Profit.ro)

scris 27 iul 2023

Acționarii Romgaz, companie care luna trecută a anunțat, împreună cu partenerul său OMV Petrom, că a adoptat decizia de investiție în cel mai important proiect offshore din apele teritoriale ale României, Neptun Deep, au aprobat acum acordarea unui împrumut de 454 milioane dolari filialei "Romgaz Black Sea Limited” (RBSL), companie achiziționată de la Exxon și rebotezată, prin care compania este implicată la proiectul Neptun Deep, confirmând astfel o informație publicată de Profit.ro.

Profit.ro a anunțat că Romgaz a schimbat recent conducerea filialei preluate de la ExxonMobil, beneficiara împrumutului, în funcția de manager general fiind numită Diana Lupu (32 de ani). Ea l-a înlocuit pe Alin Știrbu, care deținea poziția din august anul trecut și fusese anterior director adjunct al ExxonMobil România.

Urmărește-ne și pe Google News

Suma de 454 milioane de dolari reprezintă doar o primă parte din împrumuturile pe care societatea controlată de statul român le va acorda filialei sale pentru dezvoltarea zăcământului, investiția Romgaz în proiect fiind estimată la 2 miliarde de euro până în 2027.

Împrumutul de aproape jumătate miliard de dolari acoperă doar o prioadă de un an, iulie 2023-martie 2024.

VIDEO Joint-venture între Transelectricile țărilor ce vor să construiască cablul energetic submarin Caucaz-UE în Marea Neagră. Memorandum semnat la București CITEȘTE ȘI VIDEO Joint-venture între Transelectricile țărilor ce vor să construiască cablul energetic submarin Caucaz-UE în Marea Neagră. Memorandum semnat la București

"Scenariul actual de execuție al etapelor de explorare-dezvoltare a Proiectului Neptun Deep, presupune execuția fazei de explorare-dezvoltare, costurile cumulative începând cu iulie 2023 până la sfârșitul lunii martie 2024, aferente RBSL sunt estimate la 475 milioane dolari (reprezentând în principal costuri operaționale, costuri dezvoltare și TVA aferentă acestora refacturate de către OMVP, valoare care se va recupera de către RBSL). Se impune/este necesară încheierea unui nou contract de împrumut între ROMGAZ și RBSL în sumă totală de 2,1 miliarde RON (aproximativ 454 milioane dolari, reprezentând necesarul de finanțare al RBSL (până la luna martie 2024) suplimentar față de plafonul maxim de 247,5 milioane RON (inclusiv acoperire situații neprevăzute)".

Profit.ro a anunțat că Romgaz intenționează să atragă un miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni, desfășurată în 2 etape, informație confirmată de Răzvan Popescu.

Cele 2 emisiuni de obligațiuni vor fi făcute la o valoare egală de câte 500 de mii de euro, atât pe Bursa de Valori din Luxemburg, cât și pe BVB.

Prima etapă a emisiunii de obligațiuni va avea loc anul viitor.

Emisiunea de obligațiuni va fi în euro, și nu în dolari, date fiind costul de finanțare mai redus și posibilitatea unei eventuale refinanțări sindicalizate mai avantajoase.

CEO-ul Romgaz a mai precizat că restul finanțării, până la 2 miliarde de euro, contribuția Romgaz în Neptun Deep în următorii 4 ani, va fi asigurată din surse proprii.

Este analizată și o eventuală vânzare în avans a gazelor din Neptun Deep în vederea finanțării proiectului.

GRAFICE România a depășit la gaze pragul de 25 TWh înmagazinați, cu 50 de zile mai devreme decât anul trecut CITEȘTE ȘI GRAFICE România a depășit la gaze pragul de 25 TWh înmagazinați, cu 50 de zile mai devreme decât anul trecut

Partenerul său în proiect, OMV Petrom, probabil că va finanța partea sa din investiție, de 2 miliarde euro, integral din surse proprii, a declarat CEO-ul Christina Verchere.

Cei doi mari producători de gaze din România, OMV Petrom și Romgaz, au anunțat că au luat o decizie finală favorabilă de investiție în exploatarea gazelor naturale din cea mai mare concesiune offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep, așa cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro. În urma declanșării producției, programată pentru 2027, România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE și un exportator net de gaze naturale, consolidând securitatea în aprovizionare.

Cele două companii estimează că proiectul Neptun Deep va furniza un volum brut total de 100 mld. metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri, iar investițiile de dezvoltare ale proiectului necesare declanșării producției în 2027 se vor situa la aproximativ 4 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
imprumuturi
finantare externă
neptun deep
gaze naturale marea neagră
romgaz
distribuitori