Din ACUE fac parte cei mai mari jucători de profil, precum Engie, E.ON sau Premier Energy.
″Din punctul nostru de vedere, plafonul trebuie ridicat, credem în efectele benefice ale pieței libere, dar trebuie planificată foarte bine ieșirea de sub plafon. Spre deosebire de energia electrică, ieșirea de sub plafon la gaze naturale se va face în sezonul cald, când facturile, cel puțin la clienții casnici, sunt cele mai mici.
Dar asta nu înseamnă că niște evoluții nedorite pe piața angro, în ceea ce privește cotațiile, nu ar influența ulterior prețul final la consumator al gazului, deci valoarea facturii în sezonul rece. Deci credem că trebuie gândită ieșirea de sub plafon. Noi credem că o soluție ar fi ca, pe o perioadă limitată de timp, să revenim la acel Gas Release Program (GRP), dar suntem deschiși și la alte soluții, care să poată să asigure o evoluție cât mai lină a prețului în zona de angro″, a declarat directoarea executivă a ACUE, Daniela Dărăban.
GRP reprezintă obligația legală impusă producătorilor interni de gaze naturale de a scoate la vânzare în fiecare an, pe piețele angro centralizate din România, un anumit procent minim din volumul total anual de livrări. Obligația a fost în vigoare înainte de plafonarea prețurilor finale, ultimul procent reglementat fiind de 40%.
Cei mai importanți producători din România sunt Romgaz, OMV Petrom și Black Sea Oil&Gas.
Odată cu plafonarea prețurilor la consumatori, impusă furnizorilor, s-a reglementat și cotația cu care producătorii vând angro către furnizori pentru asigurarea consumului populației și CET-urilor care produc pentru sistemele centralizate de încălzire, la 120 lei/MWh.
″Într-adevăr, achiziția la 120 lei/MWh pentru clientul casnic și CET-uri asigură încadrarea în plafon sau chiar sub plafon a prețului final al clientului casnic. Eu nu pot să fac o estimare vizavi de impactul liberalizării, pentru că nu am vizibilitate pe achizițiile de după martie 2026 și cred că este chiar greu să faci o estimare pe impactul de preț. Nu ai vizibilitate pe prețul angro, iar undeva aproape de 60% din factura finală la client este prețul de achiziție angro. Nu am vizibilitate ca să pot să spun care este, prețul de achiziție al fiecărui furnizor, pentru a vedea care ar fi prețul final.
GRP este un program de vizibilitate pe cantitățile disponibile la nivelul ofertei. Nu este un preț impus, este vorba de vizibilitate, de disponibilitate. Există această problemă. Când nu știi dacă găsești gaze, poți să achiziționezi la un preț mai mare. În acest fel s-ar îndepărta riscul de a nu mai găsi gaze. Este motivul pentru care spunem că trebuie să existe discuții și să avem un plan. Un plan făcut astăzi ne poate ajuta să avem vizibilitate post-martie 2026. Discuții concrete pe evoluțiile din piața de gaze post-martie 2026, cel puțin cu noi nu au existat″, a punctat Dărăban.
Premierul Ilie Bolojan a sugerat recent, răspunzând unei întrebări, că statul ar putea acorda sprijin consumatorilor vulnerabili și după eliminarea, de la 1 aprilie anul viitor, a plafonării prețurilor finale la gaze naturale, la fel cum a început să facă după expirarea anul acesta, de la 1 iulie, a plafonării la energie electrică.
El a fost întrebat dacă, în perspectiva liberalizării prețurilor la gaze din primăvara lui 2026, ia în considerare prelungirea schemei de plafonare sau un ajutor pentru persoanele vulnerabile.
″Cred că se poate lua în considerare susținerea categoriilor care sunt vulnerabile și pe mai departe″, a spus Bolojan.
Persoanele singure cu venituri reduse, precum și alte categorii de consumatori casnici de electricitate aflați în sărăcie energetică, beneficiază de sprijin de la stat, sub forma unui tichet de valoare lunar denumit tichet de energie, în valoare de 50 de lei, pentru a-și plăti facturile de curent electric după eliminarea plafonării prețurilor finale, de la 1 iulie 2025.
Acest sprijin pentru facturile la energie electrică expiră însă chiar de la 1 aprilie 2026.
Răspunsul premierului sugerează că sprijinul ar putea fi și prelungit după această dată, și extins, pentru a acoperi și facturile la gaze naturale.
La comisiile Camerei Deputaților se află din septembrie proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență de instituire a sprijinului, adoptat de Senat, cu câteva modificări.


















