Populismul ieftin al politicienilor și prioritizarea intereselor companiilor de stat în defavoarea celor private produc victime colaterale. Ultimul exemplu: companiile producătoare de gaze au primit “ordin”, de la operatorul de sistem, Transgaz, potrivit unor surse din piață, să stopeze "parțial" producția, pentru a nu exploda gazoductele din cauza presiunii ridicate, cauzate însă nu de nivelul producției, ci de volumul ridicat de gaze înmagazinate, solicitat de autorități și de companiile de stat.
Ca urmare a volumului inadecvat (prognozei meteo) de gaze înmagazinate, sistemul de transport gaze din România se confruntă cu o problemă nouă: nu cu penurie, ci cu un volum prea mare de gaze în conducte raportat la cererea în scădere ca urmare a unei ierni mai blânde. Iar operatorul de sistem (Transgaz) pare a nu vrea să-și asume nicio responsabilitate în rezolvarea situației.
Cum producția pe timp de iarnă este oricum mai scăzută decât cea din celelalte anotimpuri, este clar că nu producătorii au contribuit la majorarea presiuni la niveluri alarmante în sistemul național. Atunci, care este explicația fenomenului semnalat de Transgaz și Romgaz și preluat în declarații de președintele Comisiei de industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu? Acesta a solicitat deja organizarea unei întâlniri între producători (ROMGAZ și OMV Petrom), reglementator (ANRE) și operatorul de sistem (Transgaz).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Înaintea fiecărei ierni, politicienii (din populism sau oportunism) și presa (din senzaționalism sau ignoranță) declanșează o adevărată campanie pe tema “crizei inevitabile a gazelor” și a importurilor de gaz rusesc. Rezultatul acestei campaniei este acela că volumul de gaze înmagazinat nu mai are nicio legătură cu prognoza de consum, care se face pe baza celei a vremii pentru iarna respectivă. Reglementatorul (Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE) se vede constrânsă de presiunea opiniei publice să solicite furnizorilor înmagazinarea unui volum de gaz superior celui pe care l-ar fi implicat prognoza meteo.
Interesant este că, în acest an, cel mai mare lobby pentru înmagazinarea unui volum ridicat de gaze a venit din partea membrilor comisiei conduse de Iulian Iancu și din partea opertorului care strigă în prezent “foc” în cinematograful gazoductelor, Transgaz. În cadrul audierilor din Comsisia de anchetă a ANRE, membrii acesteia, în frunte cu președintele Iancu, au chestionat în repetate rânduri operatorii cu privire la realizarea planului de înmagazinare a gazelor. În plus, pe 9 noiembrie, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, declara că stocul de gaze realizat pentru această iarnă este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, astfel că România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii „La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condițiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut", susținea Sterian.
El a fost susținut și de Eric Stab, directorul general al Engie România, care afirma, la rândul său, că gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele. "Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanție", a spus Stab.
În urma acestor declarații, furnizorii nu numai că și-au îndeplinit cotele alocate de ANRE de înmagazinare a gazelor, dar au și semnat contracte de import de gaze pentru a nu fi sancționate de reglementatori. De altfel, cu cât sunt înmagazinate mai multe gaze în România, cu atât mai necompetitiv devine prețul acestora în raport cu cel de import, Gazprom neachitând nici tariful de înmagazinare către Romgaz și neplătind nici impozitul pe veniturile extraordinare realizate în urma liberalizări prețului gazelor.
Așa se face că, deși era anunțată o iarnă mult mai blândă decât cea trecută, când, la finalul ciclului, rămăseseră înmagazinate aproximativ 500 de milioane de metri cubi, nivelul minim al înmagazinărilor stabilit de ANRE a fost similar celui de anul trecut, de aproximativ 1,8 miliarde metri cubi. În plus, Romgaz a decis să înmagazineze volume suplimentare, la începutul lunii noiembrie 2017 fiind depozitat un volum de aproximativ 2,2 miliarde de metri cubi.
Profit.ro atrăgea atenția, încă din luna noiembrie, că “prognoza meteo îi contrazice pe alarmiștii energetici autohtoni: iarna va fi blândă cu Europa, cererea și prețul gazelor vor fi influențate negativ”. Nu este de mirare că Romgaz a decis să depoziteze cantități suplimentare, compania la care statul este principal acționar fiind beneficiara principală a unui volum mai ridicat de gaze depozitat, pentru că este singura din țară care operează, prin Sucursala Ploiești, șase depozite de înmagazinare de gaze: Bilciurești, Urziceni, Bălăceanca, Ghercești, Sărmășel și Cetatea de Baltă. Și, implicit, beneficiara “bonusului” de 28 de lei pe MWh adus de taxa de înmagazinare! Transgaz avea motivele sale pentru a critica volumul “necorespunzător” de gaze înmagazinate, pentru a putea da vina pe presiunea scăzută din rețea, în special cea din București și localitățile învecinate, în eventualitatea unei ierni dificile. Se sugerează astfel că nu subdimensionarea rețelei și investițiile neefectuate de compania de stat Transgaz ar fi responsabile pentru presiunea scăzută la gaze în iernile grele, ci volumul redus înmagazinat, care conduce la o presiune scăzută de extracție.
Principalul pierzător al stabilirii unei obligații de depozitare mai ridicate este consumatorul final, care va achita un preț mai mare cu 28 de lei/MWh (taxa de înmagazinare percepută de Romgaz.
Însă socoteala din comisia de anchetă ANRE nu s-a potrivit cu cea din târg. Iarna aceasta a fost mult mai blândă, iar consumul implicit mult mai redus decât cel de anul trecut. Volumul depozitat a fost însă același, dacă nu chiar mai ridicat. Iar furnizorii, care au plătit deja gazul pe care ANRE i-a obligat să-l depoziteze, precum și taxa de înmagazinare către Romgaz, solicită scoaterea din depozite a gazului achitat și preferă să se alimenteze cu gazul din import deja achiziționat în urma panicii induse de oficialii guvernamentali și de cei ai companiilor de stat.
În aceste condiții, chiar dacă producătorii autohtoni produc în ritmul lor normal, volumul de gaz (cel produs, cel extras din depozite și cel importat) care circulă prin sistemul național cauzează o presiune suplimentară, ceea ce condus la “panica” declanșată în cadrul conducerii Transgaz. Companie de stat care uită că, prin vocea șefului său, care a solicitat înmagazinări suplimentare de gaze, a fost cea care a contribuit la “criza gazelor” de tip nou: prea multe, nu prea puține, în sistem!
Legislația din domeniu (codul de rețea) este destul de vagă în acest sens. Este extrem de detaliată cu măsurile care trebuie luate în condiții de penurie de gaze, nu și în ceea ce privește actuala situație, caracterizată de un volum prea mare de gaze în raport cu producția. După modelul reglementatorului din domeniul financiar-bancar, BNR, care își asumă costurile swap-urilor efectuate în vederea asigurării unei mase monetare neinflaționiste (sau nedeflaționiste, după caz), și operatorul de sistem din domeniu, Transgaz ar trebui ca, în contul taxelor și comisioanelor percepute, să sterilizeze piața. Astfel, Transgaz ar trebui să-și asume costul swap-ului dintre cantitățile achitate și depozitate de furnizori (la cererea ANRE) și gazul din producția internă. Cu alte cuvinte, pentru a nu se crea o presiune suplimentară în sistemul de transport, furnizorii ar trebui să se alimenteze din producția curentă și nu din depozite, costul suplimentar efectuării acestui schimb urmând a fi suportat de Transgaz, care are posibilitatea legală de a deține gaze necesare echilibrării sistemului.
În plus, după modelul sancțiunilor impuse în situația contrară, a penuriei de gaze, când cei care nu și-au realizat cota de depozitare sunt penalizați, ar trebui penalizați și cei care depozitează un volum prea mare de gaze în situație de abundență. Romgaz, în acest caz. Romgaz ar trebui să-și asume, în calitate atât de producător, cât și de operator al sistemului de depozitare, costul implicat de stocarea unui volum de gaze mult peste cel adecvat prognozei de consum. Până la urmă, Romgaz ar trebui să dețină niște responsabilități care să justifice tariful de înmagazinare de 28 de lei/MWh perceput de la furnizori.
În concluzie, Romgaz și Transgaz, adevărate banci de finanțare a deficitului bugetar, sunt principalele vinovate pentru situația creată, respectivele companii decizând în repetate rânduri să sacrifice investițiile în infrastructură (de depozitare, respectiv transport) pentru a alimenta cu bani bugetul de stat. Așa s-a ajuns la situația paradoxală ca, în iernile grele, presiunea de extragere din depozite să fie insuficientă, pentru ca în iernile mai blânde, presiunea din sistemul național să fie atât de ridicată încât să existe riscul real al unor explozii ca urmare a gazelor înmagazinate, la solicitarea lor, peste nivelul optim!
