BVB introduce mecanismul de întrerupere a volatilității

BVB introduce mecanismul de întrerupere a volatilității
scris 4 nov 2019

Bursa de Valori București (BVB) introduce Mecanismul de întrerupere a volatilității (volatility interruption), o modalitate de protecție și un instrument de administrare a riscului de piață, care să prevină perturbări artificiale ale prețului, calcului fiind că va contribui la îmbunătățirea continuității prețurilor și un grad ridicat de calitate a pieței.

EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare.\ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare."
Urmărește-ne și pe Google News

Semnalizând înregistrarea unui anumit grad de volatilitate a prețului, pe baza cererii și ofertei consemnate pentru un instrument financiar, cresc premisele de execuție a ordinelor în situatia înregistrării unor fluctuații accentuate ale prețului de piață pentru un instrument financiar într-un interval de timp scurt, arată operatorul.

Acest mecanism va fi aplicat în cadrul BVB începând cu 2 decembrie 2019, pentru acțiunile din componența indicilor BET și BET-FI, precum și pentru acțiunile internaționale din piața reglementată, înlocuind vechiul mecanism de management al prețului în condiții de volatilitate, bazat pe extinderea limitelor de variație.

Mecanismul va putea fi activat pentru un instrument financiar în etapele de tip licitație și tranzacționare continuă din piața principală a acestuia, constând în înregistrarea unei etape de licitație neprogramate, care să permită participanților să reacționeze la noile condiții de piață, după cum urmează:
• trecerea pieței dintr-o stare de tip tranzacționare continuă (de tip Deschisa) într-o stare de tip licitație (de tip Pre-deschidere) pentru o scurtă perioadă de timp, în momentul în care prețul potențial al unei tranzacții depășește o anumită limită; sau
• extinderea unei stări de tip licitație, în condițiile în care prețul potențial de fixing depășește o anumită limită.

Modalitatea de adresare a limitelor de volatilitate prin acest mecanism este gestionată și prin tunelurile specifice de preț, astfel:
• tunelul maxim - este reprezentat de variația maximă a prețului, în afara căruia nu se pot plasa ordine (tunelul aplicabil curent)
• tunelul static - este un tunel de preț care are ca referință prețul ultimului fixing înregistrat în ședința curentă sau, dacă acesta nu există, prețul de referință
• tunelul dinamic - este un tunel de preț care are ca referință prețul ultimei tranzacții sau, dacă acesta nu există, prețul de referință.

În funcție de starea în care se află un simbol în piața principală a acestuia, se pot activa următoarele tuneluri dinamice:

tunelul dinamic din starea

Pre-deschidere (Preopen)

Dacă prețul potențial de deschidere este în afara acestui tunel, atunci simbol-piață intră în starea Pre-deschidere Extinsă (PreopenXT) pentru o perioadă de timp, urmând ca ulterior să intre în starea Deschisă (Open), indiferent de valoarea noului preț potențial de deschidere.

tunelul dinamic din starea Deschisă (Open)

Dacă prețul potențial al unei tranzacții se situează în afara acestui tunel sau în afara tunelului static, atunci simbol-piață intră în starea Volatilitate Întreruptă Vî (deci tranzacția nu se execută) pentru o perioadă de timp, urmând ca ulterior să intre în starea Volatilitate Întreruptă Extinsă (ViXT) sau în starea Deschisă (Open).

tunelul dinamic din starea Volatilitate Întreruptă (Vi)

Dacă prețul potențial de deschidere este în afara acestui tunel, atunci simbol-piață intră în starea Volatilitate Întreruptă Extinsă (ViXT) pentru o perioadă de timp, urmând ca ulterior să intre în starea Deschisă (Open), indiferent de valoarea noului preț potențial de deschidere.

Din prisma operațiunilor cu ordine, stările Pre-deschidere Extinsă (PreopenXT), Volatilitate Întreruptă (Vî) și Volatilitate Întreruptă Extinsă (ViXT) sunt echivalente cu starea Pre-deschidere.

Un alt concept introdus odată cu implementarea acestui mecanism vizează asigurarea unui interval de timp de durată aleatorie, între un minim de 3 minute și un maxim de 3 ½ minute pentru stările de licitație Pre-deschidere Extinsă, Volatilitate Întreruptă și Volatilitate Întreruptă Extinsă  - pentru o mai bună neutralitate și obiectivitate a condițiilor de determinare a prețurilor de piață. 

Aplicarea acestui mecanism la nivelul pieței principale a unui instrument financiar implică o abordare corelată și la nivelul pieței Deal a acestuia, prin aplicarea unor limite de variație statice, care se calculează având drept reper prețul de referință pentru tunelul static din piața principală.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
tranzacționare
actiuni