Între orele 12:00 și 14:00, aceștia nu au efectuat controlul vamal al pasagerilor sosiți în aeroport. Printre nemulțumirile angajaților se numără reducerea veniturilor și condițiile de muncă.
„Motivele pentru care am declanșat această grevă de avertisment sunt recunoașterea drepturilor salariale, recunoașterea profesiei printr-un statut actualizat corespunzător funcției noastre și respectarea contractului colectiv de muncă.
Dorim să ne fie respectate drepturile salariale și sporurile, în principal sporul de frontieră, sporul de iradiere, precum și plata muncii efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Există o discrepanță mare între angajații biroului nostru și cei din instituțiile cu care colaborăm – Poliția de Frontieră, ANSVSA, CNAIR sau chiar Serviciul Român de Informații –, care beneficiază de aceste drepturi.
Considerăm că este o discriminare. Sperăm ca noua conducere instalată la Autoritatea Vamală Română să aibă un dialog cu sindicatele și să ajungem la un consens”, a declarat Neta Șaptebani, liderul sindical al Biroului Vamal de pe Aeroportul Timișoara.
Pasageri blocați după aterizarea cursei de Londra
Greva a afectat o cursă aeriană. La ora 13:08 a aterizat un avion venit de la Londra, iar pasagerii au fost informați că trebuie să aștepte până la încheierea protestului.
O parte dintre călători s-au declarat nemulțumiți, mai ales că nu aveau bunuri de declarat la vamă. În cele din urmă, unii dintre ei au părăsit aeroportul protestând și cerând să fie lăsați să treacă, cu acordul Poliției de Frontieră și al jandarmilor prezenți la fața locului.
Practic, oamenii au părăsit aeroportul fără să fie controlați de vameși.
„Ni s-a spus că cei care au bunuri de declarat vor avea întârzieri din cauza grevei de la vamă. Dar ni s-a spus și că cei care nu au nimic de declarat nu vor avea nicio problemă. Când am ajuns în fața porții, nu au mai dat voie nimănui să treacă. Sunt oameni cu copii mici, care au legături de prins sau programări. Ce facem cu ei?”, a spus un călător.
Au existat și pasageri care au înțeles situația.
„Am decis să rămân acolo pentru că oamenii au început să țipe. De ce să ne certăm între noi? Ni s-a comunicat despre întârziere și ni s-a spus că va dura foarte puțin. Am stat vreo zece minute și nu sunt de acord cu cei care urlă și fac scandal”, a declarat un alt pasager.
Angajații avertizează cu grevă generală
După cele două ore de protest, vameșii și-au reluat activitatea. Aceștia spun însă că a fost doar o grevă de avertisment și avertizează că, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, vor declanșa o grevă generală care ar putea afecta semnificativ activitatea din punctele vamale.
„Condițiile de lucru le puteți vedea. Avem scaune aduse de acasă. Pe scaunele din instituție nu stă nimeni, pentru că nu prezintă siguranță. Tăierea sporurilor ne afectează foarte mult. Eu fac naveta, iar cu scumpirea combustibilului mă costă aproximativ 100 de lei pe zi”, a declarat una dintre angajate, conform G4Media.
Un alt vameș susține că angajații din sistem sunt tratați inechitabil în comparație cu alte structuri din zona de frontieră.
„Ne simțim discriminați față de ceilalți colegi cu care lucrăm în frontieră. Ei au ieșit la pensie și au beneficiat de cu totul alte drepturi, în condiții mai bune decât ale noastre. După 35 de ani de muncă se simte diferența. Noi am stat afară, în frig, ger sau caniculă, expuși la riscuri. Ei erau în tonete, la adăpost. Noi nu am beneficiat de aceleași drepturi”, a spus acesta.
VIDEO Ștefan Both
















