Vânzările globale de autoturisme vor înregistra, în 2022, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

Vânzările globale de autoturisme vor înregistra, în 2022, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu
scris 15 mai 2022

Criza de semiconductori, suprapusă peste pandemia de coronvirus – care a condus acum unul dintre cele mai severe lockdownuri din China - și acum dublată de războiul din Ucraina va determina cel mai scăzut volum al vânzărilor de autoturisme la nivel global din ultimii mai bine de 10 ani.

Omenirea va cumpăra în 2022 mult mai puține autoturisme decât a făcut-o anul trecut, când încă se mai resimțeau efectele carantinelor în foarte multe țări ale lumii, și chiar decât a făcut-o în 2020, anul în care pandemia a blocat pur și simplu economiile celor mai mare state ale lumii. Nivelul de autoturisme vândute în acest an, estimat de specialiști, va fi la cel mai scăzut nivel din 2011 și până astăzi, potrivit cercetătorilor de la Center Automotive Reserch, din Duisburg, un institut cunoscut pentru activitatea de analiză și cercetare în domeniul mobilității, cu centre de lucru inclusiv în China.

Urmărește-ne și pe Google News

Motivul nu este o scădere a cererii, așa cum s-a întâmplat în criza precedentă, ci dimpotrivă. Astăzi, industria auto este incapabilă să producă și să livreze suficiente mașini. Capacitatea maximă de producție din acest moment va conduce la un volum total de 67,6 milioane de autoturisme vândute, în 2022, cu circa 1 milion mai puțin decât în anul pandemiei, 2020, și cu peste 3 milioane mai puțin decât în 2021, conform analizelor făcute de Center Automotive Research, care subliniază că nivelul va fi cel mai mic volum vândut din 2011 și până astăzi pe întreg globul.

ULTIMA ORĂ Marca Dacia și fabrica din Mioveni pot fi separate de Renault într-o nouă companie, împreună cu unități din Turcia și America de Sud CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Marca Dacia și fabrica din Mioveni pot fi separate de Renault într-o nouă companie, împreună cu unități din Turcia și America de Sud

Principalul efect al acestui context economic și industrial va fi creșterea abruptă a prețurilor automobilelor, atât din cauza creșterii prețurilor la materii prime, componente și la logistică, dar și pentru că producătorii de mașini vor încerca să acopere pierderile de producție prin prețuri mai mari, potrivit lui Ferdinand Dudenhoffer, director CAR. De altfel, în foarte multe cazuri se poate observa o creștere tot mai mare a veniturilor și profiturilor în pofida scăderii vânzărilor.

Pentru Europa, institutul estimează o scădere de peste 10 procente a vânzărilor de automobile, iar pentru cea mai mare piață de pe continent, Germania, declinul va fi de circa 6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
industria auto
vanzari autoturisme global
productia de automobile in lume