Anunțul vine în contextul în care drumul forestier folosit de locuitorii din Greenfield ca a doua cale de ieșire din cartier a fost închis de către Romsilva.
„Știu prin ce trec oamenii de acolo. Peste 7.000 de locuitori, o singură stradă, o bandă pe sens. Dimineața, coloană. Seara, la fel. Iar în iulie anul trecut, când furtuna a blocat Aleea Teișani, un cartier întreg a rămas ore în șir fără ambulanță și fără pompieri. Un oraș se vede în zilele lui rele, nu în cele bune. A fost un șir de decizii proaste. Ani la rând s-au dat autorizații de construire fără ca accesele din PUZ-ul inițial să fie întâi făcute. S-a lăsat cartierul să crească mai repede decât drumurile lui și e ușor să semnezi pentru un bloc nou, mai greu să răspunzi de el zece ani mai târziu. O parte din greșeală e a administrației”, a transmis George Tuță.
Primarul a precizat că la înștiințat pe dezvoltatorul imobiliar al investitorului că nu mai autorizează noi construcții până nu sunt gata cele trei căi de acces, arată Buletin de București.

„Întâi drumurile, apoi recepția noilor apartamente. Tragem tare și la școala din cartier. Suntem la achiziția mobilierului. I-am cerut constructorului să respecte termenele și i-am pus jaloane clare. Dacă nu le ține, aplicăm sancțiuni”, a precizat primarul Sectorului 1.
„Cartierul Greenfield capătă, în sfârșit, a doua ieșire, iar construcția poate începe. Am semnat autorizația pentru Acces 2: o cale reală spre DN1 și Centură.
217 metri de drum, carosabil de 7 metri, trotuare pe ambele părți, benzi de viraj și o trecere peste calea ferată, care leagă Aleea Teișani de strada Horia, Cloșca și Crișan. Dosarul complet fusese depus pe 27 mai. Drumul va fi plătit integral de dezvoltator, așa cum se cuvine”, a anunțat George Tuță.

















