Un constructor de autostrăzi din România a intrat în insolvență

Un constructor de autostrăzi din România a intrat în insolvență
scris 28 mar 2023

Constructorul italian Tirrena Scavi, implicat în proiecte de infrastructură din România, precum lotul 3 al Autostrăzii Sebeș - Turda și tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, a intrat în insolvență, potrivit unei decizii a Tribunalului Comercial Cluj.

Compania avea aproape 400 de angajați în urmă cu doi ani, arată arenaconstruct.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Noua variantă de plafonare a tarifelor RCA. Cum vor fi tarifele CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noua variantă de plafonare a tarifelor RCA. Cum vor fi tarifele

Lucrările contractate, asumate și realizate de societate (unele chiar nefacturate din cauza rezilierii unilaterale a contractelor încheiate cu autoritatea națională) și sumele blocate drept cash colateral în cont curent de către CNAIR depășesc 10 milioane de euro.

Astfel, pe rolul Tribunalului Cluj s-a aflat soluționarea cererii de deschidere a procedurii formulată de creditori – 15 firme și două bănci – în contradictoriu cu debitoarele Tirrena Scavi SPA, Tirrena Scavi Spa Italia Sucursala Cluj,

Tribunalul Cluj a admis cererea de deschidere a procedurii secundare de insolvență.

Totodată, Tribunalul Cluj a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea Tirena Scavi SPA.

ULTIMA ORĂ Noua variantă de plafonare a tarifelor RCA. Cum vor fi tarifele CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noua variantă de plafonare a tarifelor RCA. Cum vor fi tarifele

Solicitarea vizează strict bunurile dobândite de societate în România și aflate pe teritoriul acestui stat, debitele și creditele ce nu sunt în competența procedurii de faliment principale, precum si raporturile de muncă avute cu angajații prin sucursala deschisă pe teritoriul României, în județul Cluj, sat Sânnicoară, comuna Apahida, str. Clujului, nr. 89.

Lichidatorii judiciari au solicitat să se aibă în vedere faptul că atât în România, cât și în celelalte țări în care societatea își desfășoară activitatea, există probleme financiare de natură a duce la dizolvarea și lichidarea societății, cauzate în principal de insuficiența fondurilor bănești și imposibilitatea executării întocmai și la timp a contractelor încheiate cu autoritățile publice sau cu alte societăți din aceste țări, arată sursa citată.

În România problemele au apărut în special pe fondul rezilierii unilaterale a contractelor de către CNAIR, fapt ce a dus la imposibilitatea achitării debitelor către subcontractanți sau către furnizori, care au solicitat la rândul lor deschiderea procedurii, afirmă lichidatorii judiciari italieni.

Activitatea a fost perturbată de falimentul societății Certasig.

VIDEO 2 mașini au luat foc, una pe autostrada A1 Sibiu-Deva, iar alta pe A3 București-Ploiești. Nicio persoană rănită CITEȘTE ȘI VIDEO 2 mașini au luat foc, una pe autostrada A1 Sibiu-Deva, iar alta pe A3 București-Ploiești. Nicio persoană rănită

Blocarea activității în România a survenit pe fondul falimentului unui partener (Societa italiana Condotte D’Aqua, în ianuarie 2018) împreună cu care a contractat mai multe lucrări, fără însă să mai poată încasa întregul preț al acestora, și a fost nevoită să acopere debite, rămânând cu întreaga responsabilitate pentru lucrările efectuate.

Societatea a fost afectată iremediabil de intrarea în faliment a societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA

De asemenea, din cauza invalidității polițelor emise de asiguratoarea falită, CNAIR a reținut sumele datorate pentru lucrările efectuate drept garanție de bună execuție și de reținere constituind la trezorerie conturi de cash colateral.

O parte din finanțările bancare promise și acordate inițial nu au mai fost puse la dispoziție de bănci, pe fondul îngrijorărilor provocate de criza economică și de debutul războiului declanșat de Rusia în țara de la granița României.

Începând cu luna octombrie, conturile societății au fost blocate de diverși creditori, astfel încât nu au mai fost disponibilități pentru plata angajaților, aceștia fiind afectați de neplata salariilor și a contribuțiilor aferente.

VIDEO & FOTO Guvernul începe să evalueze angajații CFR după accidentul feroviar din Teleorman, cu mașini Ford căzute din tren CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Guvernul începe să evalueze angajații CFR după accidentul feroviar din Teleorman, cu mașini Ford căzute din tren

Întrucât există un număr semnificativ de creditori, lichidatorii au apreciat că este necesară deschiderea procedurii colective secundare pentru acoperirea pasivului, societatea având debite mai mari de 50.000 lei, cu o scadență care a depășit 60 de zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
tirrena scavi
insolventa