Acesta avertizează că uzina de la Mioveni își pierde competitivitatea în raport cu celelalte fabrici ale grupului Renault, producția va scădea cu două cifre în 2026, aproximativ 1.700 de angajați au plecat din companie începând de anul trecut, iar decizia privind producția următoarelor generații Duster și Bigster la Mioveni nu a fost încă luată.
„Devenim din ce în ce mai puțin competitivi. Energia este foarte importantă; aici ar trebui să ținem un seminar, dar o putem spune foarte simplu: nu se întâmplă nimic bun. Nu s-a întâmplat până acum, categoric nu se va întâmpla nici până la sfârșitul anului și nu avem nicio viziune. Aceasta este, de fapt, durerea cea mai mare: să putem face o predicție pe un orizont de timp, până la finalul decadei. Din cauza aceasta suferim și lucrurile trebuie neapărat reglate”, a declarat șeful Automobile Dacia într-o masă rotundă cu presa de business, în prezența Profit.ro.
Mihai Bordeanu, Head of Country Renault Group în România și Managing Director Dacia South East Europe, atrage atenția asupra marilor dezechilibre economice care au făcut din fabrica Dacia din Mioveni una lipsită de competitivitate în fața altor facilități de producție ale Renault Group.
Șeful Dacia trage un semnal de alarmă referitor la situația mărcii dar mai ales la situația fabricii din România, care începe să fie evitată de conducerea Renault Group în alocarea de noi produse. După mutarea Sandero și Jogger în Maroc, alocarea lui Striker în Bursa, Turcia, și a noului Spring în Slovenia, nicio veste bună nu este la orizont.
"CEO-ul Renault a vizitat România la începutul verii și a anunțat că este nevoie de o serie de măsuri pentru ca fabrica să redevină competitivă. Șeful Dacia România vine acum și detaliază, într-o discuție cu presa de business, despre ce se întâmplă la Mioveni.
Minge dată în aut
„Până nu ne clarificăm pe axa asta de competitivitate, o curbă de competitivitate până la final de 2030, cu niște puncte de ameliorat, jaloane clare, nu cred că vom avea absolut nimic nou decis ca producție acolo.
Sigur că continuăm să producem Bigster și Duster însă deciziile referitoare la următoarele generații nu s-au luat.
Cumva mingea e în terenul Guvernului român să aibă aici o abordare un pic mai tranșantă, mai clară, în primul rând, pentru că nu avem claritate, da, ca să știți că mie îmi place fotbalul. Ei au degajat în aut, da, deci trebuie să pună mingea înapoi în teren și să joace responsabil. Asta aștept".
Bordeanu a atras atenția că în acest moment nu un nou model este preocuparea, ci menținerea celor două modele odată cu schimbarea de generație care va veni la sfârșitul deceniului.
„Problema e să le menținem pe cele două. Prioritatea viitorului nu ține de numărul cardinal, de câte modele o să producem. Ține de competitivitate la limită, noi putem să producem și numai Bigster - exagerez aici, dar imaginați-vă o marcă Dacia la nivel mondial de un milion jumate de mașini, în care uzina de la Pitești produce 350.000 de Bigster.
E asta bine? E foarte bine raportat la ziua de azi, dar nu e bine, deci nu e pentru mine neapărat o poveste legată de modele noi. Eo poveste legată de proiecte și de angajament. Și că acolo lucrurile vor continua, mă refer la noi generații”.
Șeful Dacia a concluzionat referitor la un nou model: „Nu este în momentul de față un al 3-lea model și, repet, nu numai că nu al 3-lea model, dar nu avem confirmarea faptului că va fi o nouă generație de Duster sau de Bigster”.
Așteptările Dacia de la autorități, de la guvern, țin în primul rând de politicile publice, de taxe și de prețul la energie.
Cred că ați văzut declarațiile CEO-ului după vizita din România. El așteaptă niște lucruri relativ simple de zis, dar complicat de făcut în contextul actual și anume o competitivitate în România care să semene mai mult cu cea antipandemică.
Treburile astea în continuare sunt relativizate, adică noi ne-am deteriorat și alții s-au ameliorat aici e de fapt problema mea că grupul nu are mai multe variante, să producă ceva în Spania, în Maroc, în Turcia și mai departe. Dacă unul din siturile astea se deteriorează și toate celelalte se ameliorează, ecuația nu-i bună. Și atunci, încă o dată. Concret, ce așteptăm? Așteptăm un semnal clar de competitivitate, vorbim de energie, subiect vast, așteptăm niște zone de jalon clare”.
În același timp, Mihai Bordeanu a spus deschis și care sunt lucrurile pe care uzina le are de făcut pentru a deveni mai competitivă.
„Sigur că avem și noi mult de lucru aici e clar, adică sunt logistice, sunt niște costuri pe care le-am tot crescut în ultima vreme. CEO-ul nostru este de formație buyer, super specializat în negocieri. În special în zona asta de buying, vor trebui ameliorate la noi vor trebui ameliorate în strategia din următorii ani, pentru că salariile nu pot exploda permanent și depăși curba de inflație la Mioveni tot timpul, pentru că se pare că alți oameni, alți angajați din alte țări au înțeles lucrul ăsta. Ar trebui să ajute producția europeană și aici e o dezbatere.
Practic la fiecare departament sunt câteva lucruri clare de făcut, care țin de eficiență și de comparația asta, practic, cu perioada 2009, deci cum facem, dacă putem să avem o serie de parametri la nivelul anului 2025 s-au deteriorat. Cum facem să ne întoarcem acolo asta e întrebarea că fiecare dintre noi are încă o temă de casă, iar pe relațiile cu legiuitorul avem și acolo o temă și anume să ducem curba asta cât mai aproape, cum am zis, de punctul respectiv”.
Cum vede situația Renault Group? „Noi nu plecăm de la zero, noi plecăm de la 4 miliarde de euro care au fost investiți de Renault Grup în România și opinia generală e foarte simplă: nu suntem tratați ca un om care a pus pe masă 4 miliarde de euro. Deci tratează-mă întâi ca un om care a pus pe masă 4 miliarde și ne auzim după aia”.















