Toate cursele TAROM programate marți până la această oră au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilității temporare a membrilor echipajului”. Deși au existat discuții între conducerea companiei și piloți, nu a fost făcut încă niciun anunț oficial privind rezultatul acestora..
Curse spre Paris, Cluj Napoca, Heraklion, Amsterdam, Timițoara, Iași și Oradea au decolat conform programului de zbor, scrie News.ro
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În ceea ce privește sosirile, încă sunt curse anulate, curse interne, ca urmare a faptului ca luni aeronavele care le operau nu au ajuns la destinație, pentru a putea reveni cu pasageri.
Compania TAROM a anunțat luni anularea a zeci de curse ”din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce inițial anunțase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declatrat, luni seară, că nu știe dacă situația de la TAROM este ”o îmbolnăvire în masă sau o grevă”. El afirmă că decizia piloților de a se declara inapți cu scurt timp înaintea zborului este o ”împingere la maxim a acestei situații” și a cerut ca situația să fie rezolvată luni seară, fiind în curs negocieri. Grindeanu a susținut că reprezentanții personalului de bord au cerut o majorare a salariilor cu 40 la sută.
În cursul zilei de luni, reprezentanți ai piloților au avut mai multe intervenții televizate în care au reclamat nivelul salariilor, precum și programul de lucru.
Deocamdată, conpania Tarom nu a făcut niciun anunț oficial referitor la rezultatul discuțiilor cu reprezentanții piloților, la reglementarea situației zboruruilor sau la compensații pentru cei afectați de numeroasele anulări de zboruri.