Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), anunță că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care șoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanțe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-și primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor.
"Ne-a solicitat un mecanism, o soluție, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului inițial în stradă care a ieșit pozitiv și ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns. Până la următoarea ședință de guvern analizăm și vom reglementa, vom vedea sub ce formă ca și act normativ”, a spus Despescu la Digi24.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El a explicat că, după ce conducătorul auto este oprit în stradă și supus testului de consum de droguri, iar rezultatul a ieșit pozitiv, acesta este condus la o unitate medicală, autorizată, pentru prelevarea de probe. Dacă refuză, este condus, de asemenea, de echipajul de poliție la aceleași unități medicale unde se recoltează probe biologice.
„Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto trebuie să aibă un răspuns de la autorități. În acele 72 de ore, și dacă a ieșit la aparat pozitiv, și dacă refuză, se procedează la retragerea permisului de conducere ca măsură administrativă de înlăturare a unui pericol imediat, până la obținerea rezultatului – fără dosar penal. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, domnul premier a solicitat act normativ, ca după acest interval de timp să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice care vin după 72 de ore este pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influența produselor interzise”, a afirmat Despescu.
Aparatul Drugtest, potrivit acestuia, detectează doar prezența substanței, însă numai după ce vin rezultatele de la laborator, acestea pot fi considerate ca probe într-un dosar penal.
Poliția Română menționează că nu toți șoferii care vor fi opriți în trafic vor fi testați pentru consum de droguri, ci numai cei care se încadrează în anumite circumstanțe, precum antecedentele la consumul de substanțe interzise, sau prezența în autovehicul a unor recipiente susceptibile de a fi folosite la consumul de droguri.
Organizația neguvernamentală APADOR-CH i-a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență nr 84/2004, care prevede că șoferii care refuză testele rapide și le preferă pe cele de sânge își vor pierde permisul de conducere până la aflarea rezultatelor testelor de sânge. „Această ordonanță a stârnit pe bună dreptate nemulțumirea cetățenilor, pentru că în loc să rezolve o problemă, o înrăutățește”, susține organizația, într-un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz pune frână planurilor privind bateriile„Erorile date de testele antidrog rapide, folosite de Poliția rutieră, au ajuns în ultimii ani până la 40%. Cel puțin o mie de oameni au rămas fără permis nevinovați (conform statisticilor oficiale) și au fost nevoiți să aștepte și până la un an rezultatele testelor de sânge făcute în laboratoarele de medicină legală.
Guvernul va proroga, în ședința din această săptămână, prevederile din ordonanța de urgență care instituie noi proceduri privind testarea antidrog a conducătorilor de autovehicule, au declarat anterior pentru Profit.ro surse guvernamentale.
Potrtivit acestora, decizia de amânare va fi luată tot prin ordonanță de urgență, urmând ca apoi să fie convocat Biroul Permanent al Senatului care să ia act de ordonanța de prorogare, iar aceasta să intre în vigoare.
CITEȘTE ȘI PSD și PNL sunt în prag să reinstituie o sancțiune penală comunistă. Închisoare de până la 3 aniTotodată, Intitututul de Medicină Legală va întra intr-un program accelerat de dotare cu aparate de testare antidrog, prin fonduri de la Banca Mondială.
Instituția financiară va fi cea care va organiza și licitatiile de achiziție, arată sursele menționate.
LISTA CU APARATURA CARE VA FI ACHIZIȚIONATĂ AICI