SURPRIZĂ Dacia Bigster egalează ratingul unui Cadillac electric în testul de emisii GreenNCAP. Sandero a fost însă criticat

Dacia Bigster și Dacia Sandero au fost testate de GreenNCAP pentru emisiile motoarelor cu care sunt echipate, iar rezultatele sunt complet diferite. Dacă pentru Bigster instituția a avut numai cuvinte de laudă, Sandero a fost criticat pentru motorul de 1.0 litri.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
SURPRIZĂ Dacia Bigster egalează ratingul unui Cadillac electric în testul de emisii GreenNCAP. Sandero a fost însă criticat

„Dacia Bigster, un SUV cu motor hibrid, se ridică la nivelul de sustenabilitate al modelului complet electric și de dimensiuni similare Cadillac Optiq”, anunță GreenNCAP, un program de testare dezvoltat de celebra EuroNCAP.

Aceștia spun că „a ieșit la iveală un rezultat convingător” la compararea rezultatelor testelor dintre Cadillac Optiq și Dacia Bigster.

„Ambele sunt SUV-uri mari, cu cinci locuri și un spațiu generos pentru bagaje, caracteristici care le fac potrivite pentru familiile numeroase”. Ceea ce a fost interesant pentru experții Green NCAP a fost faptul că Bigster-ul hibrid pe benzină și Optiq-ul pur electric au avut „același impact asupra mediului”.

ULTIMA ORĂ Proprietarul Dacia va declanșa concedieri. Posibil impact în România, la Centrul Tehnic Titu. Renault este lovit de concurența rivalilor low-cost din China CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proprietarul Dacia va declanșa concedieri. Posibil impact în România, la Centrul Tehnic Titu. Renault este lovit de concurența rivalilor low-cost din China

Potrivit specialiștilor GreenNCAP, rezultatul are la bază „evaluările bazate pe ciclul de viață total al ambelor SUV-uri mari, de familie, în ceea ce privește aerul curat, eficiența energetică și emisiile de gaze cu efect de seră”.

Asta înseamnă că emisiile totale calculate nu țin cont doar de comportamentul mașinii pe șosea, ci și de procesul de producție, de transport și de reciclare. Din acest motiv, chiar dacă Bigster este o mașină cu motor hibrid, reușește să emită mai puțin CO2 decât o mașină electrică.

Ratingul Dacia Bigster în testul GreenNCAP este de 3,5 stele, unul dintre cele mai bune în rândul mașinilor cu combustie, având în vedere că sunt mașini electrice care au primit rating 4 stele. „În ciuda numelui său, vehiculul este surprinzător de ușor și pune doar 1.436 kg pe cântar.

PPC anunță în România: Întârzie factura la gaze CITEȘTE ȘI PPC anunță în România: Întârzie factura la gaze

Strategia de operare are o utilizare bună a celor 280 volți ai sistemului electric, rezultând valori de consum respectabile”, mai spune GreenNCAP.

Concluziile testului Dacia Bigster, conform fișei oficiale văzută de Profit.ro:

  • Hibridul Bigster reduce foarte eficient poluanții din eșapament în toate testele, obține puncte aproape maxime pentru abraziunea anvelopelor și folosește hibridizarea pentru a reduce uzura frânelor. Emisiile legate de producție scad ușor scorul pentru aer curat.
  • Oferă rezultate puternice în ceea ce privește eficiența energetică, cu un consum redus de energie pentru producție și un consum redus de combustibil solid: sub 5 l/100 km în teste la cald, aproximativ 7,2–7,3 l/100 km în cicluri de condus la rece și pe autostradă și 5,1/4,8 l/100 km în condiții mixte și urbane.
  • Beneficiază de un consum redus de combustibil, dar emite în continuare emisii semnificative de CO2 din ardere. Emisiile pe durata ciclului de viață sunt în total de 226 g CO2 echivalent /km, dintre care 130 g CO2 echivalent/km provin direct din evacuare.

Notele primite de Dacia Bigster la testul de emisii sunt 7,6 din 10 pentru Aer curat, 6,8 din 10 pentru eficiența energetică și 4,6 din 10 la gazele cu efect de seră. Testul a fost realizat cu motorul 1.8 Hybrid.

China trage în jos vânzările Volkswagen, BMW și Mercedes CITEȘTE ȘI China trage în jos vânzările Volkswagen, BMW și Mercedes

Mașina electrică cu care a fost comparat Bigster este Cadillac Optiq, prima mașină cu care brandul premium american revine în Europa. Din cauza greutății sale, de 2,4 tone, la care o contribuție importantă și-a adus-o bateria de 80,6 kWh, notele primite la testul de emisii au fost de 8,1 din 10 la Aer curat, 5,4 din 10 la eficiență energetică și 6,9 din 10 la gaze cu efect de seră. Ratingul general este similar cu cel al lui Bigster: 3,5 stele.

În cadrul aceluiași test, Dacia Sandero cu motorul de 1.0 litri a fost criticată pentru emisiile acestui motor, chiar dacă ratingul final nu a fost chiar atât de rău. Cu 6,5 din 10 la Aer curat, 6,6 din 10 la eficiență energetică și doar 4,5 din 10 la gaze de seră, Dacia Sandero a primit totuși 3 stele, o valoare peste media obținută de alte mașini cu motoare asemănătoare.

Consumul obținut în regim urban a fost de 7 litri/100 km, cu un 7,3 litri pe autostradă, 6,5 litri pornire la rece și 5,9 litri iarna cu pornire la cald.

FOTO Tranzacție majoră în România. Al doilea cel mai bogat ucrainean, Victor Pinchuk, a cumpărat ArcelorMittal Roman. EXIT din România după 25 de ani - Tranzacție finalizată CONFIRMARE CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție majoră în România. Al doilea cel mai bogat ucrainean, Victor Pinchuk, a cumpărat ArcelorMittal Roman. EXIT din România după 25 de ani - Tranzacție finalizată CONFIRMARE

Cei de la GreenNCAP recomandă clienților interesați de Dacia Sandero să aștepte până la lansarea motorizării hibride în toamna acestui an.

Testul GreenNCAP a remarcat și două modele electrice de la Renault, R4 și R5, care au primit scorul maxim, 5 stele, cu note de peste 9 din 10 pentru toate categoriile de testare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite