Sub presiunea celui mai mare grup politic din Europa, Comisia Europeană caută o soluție de anulare a măsurii privind interzicerea vânzării de automobile cu motoare pe combustie, din 2035. Producția acestora ar urma să fie permisă, dar cu condiția folosirii biocombustibililor sau a unor “alternative cu emisii scăzute”.
Grupul argumentează că această decizie pune presiune pe industria auto din Europa, conform unui document văzut de Financial Times. Partidul Popular European (PPE) a propus ca motoarele cu ardere să fie permise în continuare, dacă folosesc biocombustibili sau alte alternative cu emisii scăzute, cconform FT.
Grupul a sugerat, totodată, ca amenzile pentru depășirea limitei de emisii să fie reconsiderate. Acestea urmează să intre în vigoare anul viitor și au fost concepute pentru a pune presiune pe producătorii auto să-și crească ponderea de vehicule electrice (EV) vândute. PPE susține, în prezent, că amenzile sunt contraproductive, având în vedere scăderea vânzărilor de EV, arată BiziDay.
PPE a solicitat o revizuire a interdicției, pentru 2025. Astfel, grupul își propune să “corecteze” interdicția și “să ofere sectorului o certitudine juridică și o garanție de planificare cât mai curând posibil”. În paralel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care provine ea însăși din PPE, dar este și cea care a reiterat “Green Deal” și interdicția motoarelor cu combustie din 2035, și-a reiterat angajamentul față de această măsură, dar a declarat că va discuta cu părțile interesate din industrie pentru a căuta o cale prin care să fie găsită o soluție de compromis.
Îngrijorările producătorilor auto, precum Volkswagen și Ford, care au anunțat concedieri, au crescut. În același timp, toți marii producători din industria auto din UE, cu excepția Renault, au emis avertismente privind scăderea profitului. Ei concurează cu vehiculele electrice din China, puternic subvenționate, și care, deci, sunt mai ieftine.
Liderul PPE, Manfred Weber, a urmărit o alianță cu alte grupuri politice, inclusiv cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, care a criticat interdicția și a descris-o ca fiind “autodistructivă”. Cancelarul german Olaf Scholz a solicitat, de asemenea, eliminarea sancțiunilor pentru producătorii de automobile.