Înmatriculările de vehicule comerciale din Europa au scăzut simțitor în septembrie, ca urmare a efectelor crizei de semiconductori, dar rămân la un nivel superior celor din 2020, pe întreg anul.
Europa a înmatriculat în septembrie 143.131 vehicule comerciale, o scădere de 12,3% față de anul trecut, resimțită în special pe cel mai puternic segment, cel al LCV-urilor. Față de anul trecut, în luna a noua, pierderea se ridică la circa 20.000 de vehicule.
România a fost una dintre țările care au înregistrat creșteri ale înmatriculărilor de vehicule comerciale, cu 20,4% în plus, la un volum de 1.745 unități, asta însemnând aproximativ 300 de unități în plus față de anul trecut.
CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bunScăderi masive s-au înregistrat în Portugalia, Spania, Luxemburg, Irlanda, dar mai ales în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, care generat doar ea o scădere de peste 5.000 de vehicule. La polul opus, cu creșteri importante, au fost Grecia (+60%), Letonia, Austria, Bulgaria, Slovacia și România, toate cu peste 20% avans.
După nouă luni, piața de vehicule comerciale din UE a ajuns la 1,43 milioane de unități, cu 19,1% mai multe față de anul trecut, afectat de pandemie. Nicio țară nu are cifre negative după trei trimestre, însă există diferențe de creștere, între Cipru, Belgia, Luxemburg sau Germania, care au crescut cu procente cu o cifră, și Lituania, Letonia, Austria, Grecia, Bulgaria sau Polonia, care au creșteri și de 50%.
România are o evoluție bună la finalul primelor nouă luni din 2021, cu 17.187 vehicule înmatriculate și o creștere de 29,7%, peste media pieței, dar sub potențialul țării, raportat la populație. Țara noastră are mai puține vehicule comerciale noi înmatriculate decât Cehia sau Ungaria, țări cu o populație mult mai mică.
CITEȘTE ȘI Rezultate trimestriale Stellantis: Scădere în trimestrul trei, creștere la nouă luniPe segmente, LCV-urile, care ocupă o pondere foarte mare în totalul vehiculelor comerciale din Europa, au însumat 118.903 unități, în septembrie, cu 13,6% mai puține decât anul trecut. După nouă luni, segmentul are 1,19 milioane de unități, cu 18,7% creștere.
În România, segmentul de LCV-uri a crescut robust, cu 42%, la un volum de 1.276, adică aproximativ două treimi din totalul pieței. După nouă luni, au fost înmatriculate în țara noastră 12.237 LCV-uri, cu 26,5% mai multe ca anul trecut.
În schimb, pe segmentul de camioane grele (peste 16 tone), a fost raportată o scădere de 21,5%, cu 299 unități. Pe cel al camioanelor peste 3,5 tone, există o creștere mică, de 4,5 procente (423 unități), iar pe segmentul de autobuze și microbuze, scăderea este semnificativă, 67,1%, cu doar 46 de unități. După trei trimestre, România a înmatriculat 4.087 camioane peste 16 tone (+46%), 4.396 camioane peste 3,5 tone (+47%), și 554 autobuze și microbuze (-6,1%).