Tesla a reușit să găsească soluția ideală pentru a reveni în atenția clienților din Europa, în acest început de an, aceasta fiind bazată pe prețuri și combinația de echipamente oferite în standard pe echipările accesibile.
Acest lucru a făcut ca Tesla Model Y să redevină cel mai vândut automobil electric din Europa, în primele cinci luni ale anului, cu 80.200 de unități, iar marca Tesla să-și majoreze vânzările cu aproape 60%, la 120.000 de unități.
Pentru a susține cererea crescută, Tesla a decis să majoreze, într-o primă etapă, volumul de vehicule produse în fabrica din Grunheide, de lângă Berlin, dar se pare că acest lucru nu a fost suficient.
Reprezentanții companiei au anunțat că au în plan o nouă majorare, începând din octombrie, care va urca producția la 7.500 de vehicule pe săptămână.
În plus, vor fi angajate alte circa 1.000 de persoane, care să completeze cele aproximativ 2.500 de angajări anunțate în aprilie. Aproape jumătate vor fi recrutați pentru momentul în care va porni activitatea noii unități de producție de celule de baterii.
În total, numărul de angajați Tesla, în Germania, se va ridica la aproape 14.000 de persoane, iar capacitatea va ajunge la aproximativ 375.000 de vehicule, aproape de limita maximă instalată a uzinei.
Tesla înregistrează o cerere mărită și pentru Model 3, importat din China, chiar dacă nu este la fel de spectaculoasă. Cu un avans de circa 30%, cele aproximativ 40.000 de unități livrate în acest an, în Europa, au împins și acest model pe locul al treilea în segmentul electric european, în fața lui Renault 5. În acest moment, doar Skoda Elroq vinde mai bine decât Model 3, dar se află sub nivelul lui Model Y.
În același timp, modelele populare din 2025, în special cele de la VW, se confruntă cu stagnare (VW ID.3) sau chiar cu scăderi (VW ID.4), pe fondul creșterii tot mai puternice a concurenței, inclusiv din partea producătorilor din China.
Strategia lui Elon Musk pentru revirimentul vânzărilor Tesla s-a bazat pe câteva măsuri importante, care s-au dovedit foarte eficiente. În primul rând a actualizat la nivel de software și hardware cele două modele, Y și 3, pentru a fi cât mai competitive cu concurența dar și la nivel de design.
În al doilea rând a lansat versiunile Standard, cu prețuri mult mai mici, și în al treilea rând a aplicat discounturi agresive și constante pe toate piețele europene, cu valori de aproximativ 3.500 – 3/700 de euro sau chiar 4.000 de euro pe unele piețe.
















