De la 1 ianuarie 2020, constructorii auto care vând mașini în Europa vor trebui să îndeplinească standarde extrem foarte dure, în caz contrar urmând să fie amendați cu sume consistente de Comisia Europeană. Un studiu al organizației Transport & Environment, un ONG fondat de mai multe organizații de mediu din Europa, arată că mai multe mărci auto vor reuși să îndeplinească standardele de emisii ale UE. Printre acestea ar putea fi și Renault Group, care a făcut o serie de mutări strategice în acest sens. Grupul francez a notificat UE că este deschisă să realizeze un „pool” cu alți constructori.
Vânzările de automobile electrice vor ajuta producătorii să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de regulamentele Comisiei Europene, care impun limite drastice de la 1 ianuarie 2021. Mai exact, media emisiilor de CO2, începând din ianuarie, va trebui să nu depășească 95 de grame pe km, o valoare care în urmă cu 10 ani părea imposibil de atins, dar care astăzi este la îndemâna celor care au investit în vehicule electrice. Potrivit datelor organizației Transport & Environment, sunt cel puțin patru companii care vor reuși să îndeplinească standardele UE, toate având vânzări bune de vehicule electrice.
Este vorba despre BMW, care are rezultate remarcabile nu doar cu modelul electric i3, ci și cu motorizările PHEV, PSA, care lansează versiuni electrice pentru fiecare dintre modelele sale, Volvo, cu o veritabilă ofensivă electrică și hibrid, și asocierea FCA – Tesla, care se bazează, evident, pe vânzările Tesla, pentru care compania condusă de Elon Musk încasează sume importante de la Fiat.
Dincolo de aceste mărci – grupuri, lucrurile încep să fie nuanțate. Renault este într-o poziție destul de bună, potrivit estimărilor T & E, dar suferă din cauza absenței de motorizări hibrid. Noile tehnologii E-Tech au fost lansate, însă ele abia acum încep să fie disponibile pe piețele europene, pentru modelele mărcii. Decizia de lansare a modelului electric Dacia Spring se încadrează în acțiunile strategice ale grupului francez.
Chiar dacă prețul noului model ar putea să nu genereze profituri companiei, este nevoie ca vânzările acestui vehicul să compenseze emisiile celorlalte motorizări ale mărcii și ale grupului. Tot din acest motiv au fost eliminate motoarele diesel ale noilor generații Sandero – Logan. Investițiile necesare pentru dezvoltarea de noi motoare eficiente nu se mai justificau, raportat la cererea tot mai scăzută de dieseluri.
Din păcate, introducerea de motoare hibrid nu este posibilă din punct de vedere al prețurilor specifice Dacia. În același timp, vânzările Zoe au contribuit și vor contribui în continuare la atingerea țintelor de emisii ale grupului.
Potrivit estimărilor celor de la T & E, Renault s-a apropiat de un procent de 10% de vehicule electrice, din total vânzări, în 2020, iar în anul următor va depăși acest prag, dar nu cu mult. Situația ar fi mai bună decât a celor de la PSA, BMW și VW, însă pentru calculele Comisiei Europene sunt importante și emisiile celorlalte motorizări. Mai exact, pe baza vânzărilor din prima jumătate a acestui an, doar PSA, Volvo, FCA – Tesla și BMW Group au emisii sub 95 de grame, în timp ce Renault, Nissan, asocierea Toyota – Mazda și Ford se află la o distanță mică, de circa 2 grame pe km, de țintele impuse. Alte companii sunt mai departe: VW mai are 5 grame, Hyundai Kia între 3 și 7 grame, Jaguar Land Rover – 13 grame, până la atingerea standardului impus de CE. Alte companii, precum Daimler, se bazează pe lansarea de noi motorizări, care vor rezolva problema emisiilor.
CITEȘTE ȘI Primul VIDEO teasing cu Dacia Spring anunță premiera din această săptămânăStudiul celor de la Transport & Environment mai arată însă o realitate dură: mașinile plug-in hibrid sunt cu totul altceva decât par. Ele sunt denumite „fake electric”, din cauză că proprietarii le încarcă foarte rar la priză și, din acest motiv, emisiile lor de CO2 sunt de 2 până la 4 ori mai mari față de cele oficiale.
În ceea ce privește grupul Renault, dacă lansările noilor modele - electrica Dacia Spring, hibridelor E-Tech, noului SUV electric Renault – vor ajuta grupul să depășească limitele impuse de UE, compania va putea să „vândă” emisiile reduse ale mașinilor sale și să beneficieze financiar de investițiile în motoare ecologice. Una dintre companiile care ar putea apela la asocierea într-un „pool” cu Renault ar putea fi Daimler, care are un parteneriat mai vechi cu Renault.
Pentru comparație, Tesla a încasat aproape 1 miliard de dolari de la FCA, în ultimii doi ani, pentru a scăpa de amenzi mult mai mari, pentru că nu îndeplinea normele de emisii. De la 1 ianurie, amenzile vor fi de 95 de euro pentru fiecare gram care depășește media de 95 de grame per kilometru. La volume de sute de mii de mașini vândute, amenzile ar putea ajunge la valori uriașe.