Președintele Renault, Jean Dominique Senard, a declarat că marca pe care o conduce se va confrunta cu o concurență „feroce” din partea noilor jucători care vin atât din interiorul Europei, dar mai ales din exterior, din China.
Mașini ieftine, fiabile, o concurență din ce în ce mai strânsă, cu tot mai multe mărci care lansează modele electrice, produse de constructori europeni și chinezi. Acesta este tabloul pieței de vehicule electrice pe care îl vede Jean Dominique Senard, după cum reiese din declarațiile sale date în fața parlamentarilor francezi. Avertismentul șefului Renault Group, care deține și marca românească Dacia, ia în calcul masivele subvenții pe care statele vestice, Franța sau Germania, le-au anunțat deja pentru acest an, destinate vehiculelor electrice. Producătorii chinzei nu vor pierde această oportunitate și vin în Europa cu mașinile lor ieftine, dar suficient de fiabile pentru a face față standardelor europene.
Primele lansări de mașini din China, cu propulsie electrică, sunt în Norvegia, țara cu un impact foarte mare al acestui tip de propulsie, a patra țară euroepană din punct de vedere al volumelor mașinilor cu baterii. Chiar dacă vânzările au scăzut ușor în acest an, ca urmare a eliminării unor subvenții și în urma impactului epidemiei de coronavirus, piața norvegiană este un propice pentru introducerea unor astfel de mașini. BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice din China, Polestar, deținut de grupul Geely, MG, fosta marcă britanică transformată în brand de mașini electrice de SAIC, precum și Xpeng Motors sau Aiways, au lansat deja sau se pregătesc să lanseze propriile modele în Norvegia, după modelul Tesla, care a folosit această țară pentru a intra în Europa, în urmă cu circa 6-7 ani, potrivit Automotive News.
CITEȘTE ȘI FOTO Primele schițe cu noul Opel Mokka anunță și designul viitoarelor modele ale mărciiÎn același timp, rivalii europeni de la VW sau PSA Group își lansează propriile modele electrice, pregătindu-se să ocupe cote de piață cât mai largi în următorii ani.
Renault nu oferă cumpărătorilor privați în acest moment în Europa decât modelul Zoe, cu propulsie electrică, și se pregătește să lanseze, sub brandul Dacia, modelul Spring, care ar trebui să revoluționeze piața de electrice datorită prețului competitiv. Pentru companii, mai sunt disponibile utilitarele Kangoo ZE și Master ZE. Pentru a face față uriașei competiții care se anunță în Europa, Renault are nevoie să investească în noi proiecte electrice, însă situația financiară din ultimul an nu-i oferă un spațiu prea confortabil în acest sens.