Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, dă asigurări că autostrada Comarnic-Brașov va fi construită, fie pe fonduri europene, fie în baza unui parteneriat între autoritățile române și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Bode acuză că autorități locale din stațiuni de pe Valea Prahovei au emis autorizații pentru construirea de locuințe pe traseul autostrăzii, deși exista un studiu de fezabilitate în ceea ce privește drumul de mare viteză, iar în acest context studiul de fezabilitate va f revizuit, urmând a fi aleasă varianta cu tuneluri.
Lucian Bode consideră autostrada Comarnic-Brașov ca fiind ”de departe un obiectiv strategic pentru România și pentru Guvern” și dă asigurări că aceasta va fi realizată, scrie News.ro.
Bode a afirmat, luni seară, la Realitatea PLUS, că autoritățile române au încheiat un memorandum de înțelegere cu BERD ”care va sprijini implementarea acestui proiect”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Astăzi, când vorbim, am demarat procedura de licitare a unui tronson din autostrada Comarnic – Brașov, mă refer la varianta ocolitoare Comarnic, cei 5,2 kilometri, proiectare și execuție - depunerea ofertelor în septembrie, până la sfârșitul anului încheiem contractul de execuție a acestui tronson, Până la sfârșitul anului încheiem contractul pentru revizuire studiu de fezabilitate și întocmire proiect tehnic pentru toate celelalte tronsoane dintre Ploiești și Comarnic. Autostrada Comarnic – Brașov intră în linie dreaptă și va avea finanțare, fie că vorbim de finanțare europeană – documentația o finanțăm din fonduri europene – fie că vorbim de un parteneriat cu BERD” a afirmat Lucian Bode.
În acest context, ministrul Transporturilor a acuzat că autorități locale din stațiuni de pe Valea Prahovei au emis autorizații pentru construirea de locuințe pe traseul autostrăzii, deși exista un studiu de fezabilitate în ceea ce privește drumul de mare viteză.
”Între timp, din păcate, autoritățile locale au acordat autorizație de construire pe traseul autostrăzii. În Bușteni trecea printre imobile, iar, la un moment dat, pe un colț din curtea Castelului Cantacuzino trece autostrada. În consecință, noi am luat decizia să revizuim. Este vina autorităților locale, pentru că este inadmisibil ca tu să dai autorizație de construire când știi că există un studiu de fezabilitate și pe traseul respectiv urmează să se construiască autostrada”, a spus Bode.
Bode a precizat că studiul de fezabilitate va fi revizuit și că autostrada va fi construită cu tuneluri, urmând a fi ”cu foarte puțin mai costisitoare” decât dacă ar fi fost construită prin stațiuni, fără a fora în munte.