Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că patru noi intersecții vor fi semaforizate, pentru a crește siguranța traficului rutier și pietonal, intersecții aglomerate, în care circulația se desfășoară cu dificultate din cauza lipsei semaforizării, ceea ce a dus la numeroase accidente în zonele respective.
”Patru noi intersecții din Capitală vor fi semaforizate, pentru a crește siguranța traficului rutier și pietonal. Este vorba despre trei intersecții de pe Șoseaua Antiaeriană, cu str. Elena și Vasile Cojocaru, str. Manea Șerban și str. Triunghiului, precum și intersecția dintre Splaiul Unirii – Bd. Abatorului – Intrarea Scorțeni”, anunță primarul Capitalei.
Nicușor Dan arată că acestea sunt intersecții aglomerate, în care circulația se desfășoară cu dificultate din cauza lipsei semaforizării, ceea ce a dus la numeroase accidente în zonele respective.
”Consiliul General al Municipiului București a aprobat în ședința de astăzi indicatorii tehnico-economici pentru amplasarea de semafoare în cele patru intersecții, în care traficul este reglementat în prezent doar prin indicatoare rutiere. În perioada imediat următoare, Administrația Străzilor București va demara procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor”, precizează primarul.
Nicușor Dan mai afirmă că termenul estimat pentru semaforizarea intersecțiilor este de 3 luni, după finalizarea proiectului tehnic.