Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că patru noi intersecții vor fi semaforizate, pentru a crește siguranța traficului rutier și pietonal, intersecții aglomerate, în care circulația se desfășoară cu dificultate din cauza lipsei semaforizării, ceea ce a dus la numeroase accidente în zonele respective.
Opt noi intersecții au fost integrate în sistemul de management al traficului din București.
Administrația Străzilor București a început montarea primelor sensuri giratorii modulare, în zona Colentina, a anunțat viceprimarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Primăria Capitalei, în lipsa unor realizări concrete, face din UTI un vinovat de serviciu care să justifice public diferite acțiuni la limita bunelor practici, așa cum este protocolul cu clubul FCSB pentru întreținerea gazonului Arenei Naționale sau extinderea, cu întârziere de doi ani față de promisiunea publică inițială, a Sistemului de Management al Traficului, prin încredințare directă, fără licitație, de lucrări ample, unei companii municipale într-un domeniu în care există în piață un mediu concurențial dezvoltat, companii cu referințe și cu experiență, se arată într-un comunicat al UTI ca reacție la un anunț al Primăriei cum că pentru modernizarea semafoarelor din aproape 60 de intersecții, firma cu care lucrează acum e cu 59% mai ieftină decât UTI, contractantul de anul trecut.
În Sistemul de Management al Traficului vor fi introduse 59 de intersecții de pe cinci bulevarde, urmând ca lucrările de modernizare a sistemului de semaforizare să fie realizate de una dintre companiile municipale, informează Primăria Capitalei, care susține că în acest mod se va realiza o economie de 4 milioane de euro.
Bugetul local al Bucureștiului pe anul acesta prevede cheltuieli totale de 5,02 miliarde lei la venituri de 4,04 miliarde lei, cu un deficit bugetar de 975,5 milioane lei. Deficitul urmează să fie finanțat din excedentul înregistrat în anii anteriori, din care va fi utilizată suma de 975,5 milioane lei pentru cheltuieli de dezvoltare în 2017.