Cinci țări, printre care și România, încearcă să întârzie eliminarea automobilelor cu combustibili fosili din UE. Germania a respins și ea planul

Cinci țări, printre care și România, încearcă să întârzie eliminarea automobilelor cu combustibili fosili din UE. Germania a respins și ea planul
scris 27 iun 2022

Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România vor să întârzie cu cinci ani planul UE de a interzice efectiv vânzarea de noi mașini pe benzină și motorină începând din 2035, conform unui document consultat de Reuters și citat de Rador. Și Germania a anunțat public că nu susține propunerea radicală a Comisiei Europene în actualul context.

Măsura este unul dintre pilonii vitali ai planurilor UE de a a combate creșterea emisiilor din domeniul transporturilor și a grăbi trecerea la mașinile electrice, în condițiile în care blocul se străduiește să reducă emisiile cu efect de seră la nivelul întregii economii cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

Urmărește-ne și pe Google News
Navrom a suspendat cursele de pasageri și de mărfuri către Delta Dunării, rămasă fără fonduri din cauza întârzierii încasării subvențiilor de la stat pentru transportul locuitorilor Deltei CITEȘTE ȘI Navrom a suspendat cursele de pasageri și de mărfuri către Delta Dunării, rămasă fără fonduri din cauza întârzierii încasării subvențiilor de la stat pentru transportul locuitorilor Deltei

Propunerea făcută anul trecut de Comisia Europeană privind emisiile automobilelor ar necesita o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 de la mașinile noi, până în 2035, ceea ce înseamnă că de la această dată ar fi imposibil să se mai vândă mașini cu combustibili fosili în UE.

Miniștrii statelor UE intenționează să convină asupra chestiunii săptămâna viitoare, după care vor negocia forma finală a legii cu Parlamentul European – care susține adoptarea interdicției în 2035, printr-un vot de luna aceasta.

Într-un document care a circulat la nivelul statelor UE, cele cinci țări cer o reducere cu 90% a emisiilor de CO2 de la mașini până în 2035 și de 100% până în 2040, iar nu 100% până în 2035, cum propune Comisia.

„Trebuie adoptate perioade de tranziție adecvate și calibrate”, afirmă documentul, invocând nevoia extinderii infrastructurii de încărcare.

Un oficial bulgar a declarat sub rezerva anonimatului că politicile climatice trebuie să țină seama de factori economici și sociali, cum ar fi „diferențele semnificative” dintre țările UE în ce privește puterea de cumpărare.

Bruxelles-ul afirmă că data de 2035 este crucială, întrucât durata medie de viață a automobilelor noi e de 15 ani – astfel că adoptarea întârziată a interdicției ar împiedica UE să atingă emisii nete zero până în 2050, reperul global despre care oamenii de știință spun că ar evita o catastrofă climatică.

Unele guverne UE susțin ținta de 2035, însă ministrul german de finanțe a declarat săptămâna aceasta că cea mai mare piață auto din UE n-o va susține.

Companiile Ford și Volvo susțin public planul, iar Volkswagen intenționează să nu mai vândă în Europa mașini cu motoare cu combustie internă după 2035. Însă patronate precum Asociația Producătorilor Europeni de Automobile se opun țintei din 2035, invocând incertitudinea înființării de stații de încărcare suficiente.

Între timp UE negociază o altă lege, care le-ar impune statelor să construiască milioane de stații de încărcare în deceniul acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
masini
combustibili fosili