APIA l-a reales președinte pe jurnalistul Dan Vardie și se transformă într-o organizație de mobilitate, cu dealeri și companii din alte domenii

APIA l-a reales președinte pe jurnalistul Dan Vardie și se transformă într-o organizație de mobilitate, cu dealeri și companii din alte domenii
scris 19 sep 2022

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) a decis să se transforme din organizație a producătorilor și importatorilor în organizație de mobilitate, pentru a face față „nevoii de mobilitate fundamentală a omului contemporan”. În plan concret, APIA s-a confruntat cu plecarea unor membri importanți, inclusiv a celor doi producători naționali, Dacia și Ford, și avea nevoie de o reconfigurare a activității.

APIA, organizația profesională a industriei auto, s-a repliat, pentru a face față contextului, și a votat o transformare, parte dintr-un proiect asumat de jurnalistul Dan Vardie, care fusese desemnat președinte în 2021, într-un moment dificil al asociației. Adunarea Generală a APIA a votat ca Dan Vardie să rămână președinte, iar asociația să se transforme în „motorul ce conduce jucătorii din industria auto și instituțiile statului în demersul lor de transformare și tranziție către un nou model de business”.

Urmărește-ne și pe Google News

Asociația a trecut printr-o perioadă tensionată și după alegerea lui Vardie, în 2021, după ce unii membri, inclusiv Porsche România (care aducea în asociație un număr important de mărci auto), au plecat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO China testează o mașină zburătoare alimentată de magneți, capabilă să atingă o viteză de 230 de kilometri pe oră CITEȘTE ȘI VIDEO China testează o mașină zburătoare alimentată de magneți, capabilă să atingă o viteză de 230 de kilometri pe oră

Lansată în 1994 ca asociație profesională a marilor importatori de automobile, APIA a fost pentru multă vreme cea mai importantă organizație de acest tip din România. De altfel este singurul reprezentant al României în OICA, organizația internațională a industriei auto.

Ulterior, ACAROM, asociație în care Dacia era vedetă, ca unic producător, împreună cu toată rețeaua de furnizori de componente, a devenit un al doilea pol de putere. Ulterior, ACAROM s-a înscris inclusiv ca membru în APIA, iar Ford a devenit parte din asociație, odată cu cumpărarea uzinei de la Craiova.

Tensiunile dintre membri, companii conduse de manageri cu viziuni diferite, au generat forțele centrifuge care au îndepărtat din APIA atât producătorii de autoturisme Dacia și Ford, cât și o parte a importatorilor. În acest context ziaristul-președinte a fost desemnat să găsească soluții pentru ca asociația să poată reprezenta în continuare industria auto în relația cu autoritățile.

ULTIMA ORĂ Dacia a depășit Renault în Europa CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia a depășit Renault în Europa

Transformarea votată de actualii membrii ai APIA presupune, așa cum a declarat pentru Profit.ro Dan Vardie, în primul rând, acceptarea de noi membri, din rândul dealerilor, care până acum nu au făcut parte din nicio asociație a importatorilor.

„APIA va încopora dealerii și rețelele de dealeri – de marcă și de multi-marcă - care au probleme specifice care trebuie adresate corespunzător. Au apărut noi jucători pe această piață, de la producătorii de stații de încărcare pentru mașini electrice și rețele de stații de încărcare până la companii specializate în ride-sharing și car-sharing. Organizația noastră își propune să înțeleagă problemele specifice ale companiilor financiare – leasing financiar, leasing operational, rent a car, etc – pentru a le putea conecta cât mai bine la soluții eficiente, care să ofere consumatorului acces cât mai facil la produse și servicii de mobilitate”, a declarat Dan Vardie pentru Profit.ro.

El a mai precizat că APIA va promova inclusiv cercetarea din domeniul auto.

ULTIMA ORĂ Dacia a depășit Renault în Europa CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia a depășit Renault în Europa

„APIA vrea să înțeleagă toate acestea, să le integreze într-un proiect coerent care să oferă României, cetățeanului român, un parcurs eficient, suportabil, către anul 2035, când pe piața românească, parte a piețelor UE, se vor comercializa doar ZEV – fără hibride, plug-in hybride, fără benzină, fără diesel, fără GPL și GNC și – foarte probabil - fără e-fuels!”, a mai explicat Vardie pentru Profit.ro.

Noul Consiliu Director al APIA, ales de AGA, i-a desemnat ca prim vicepreședinte pe Mihai Ivănescu, și membri pe Claudia Iordache, Silviu Preoteasa, Răzvan Antoniu, Andrei Iacob, Dan Chitaru și Bogdan Barbu, din partea companiilor membre.

APIA este organizatorul cunoscutului SIAB, salon internațional auto inclus în calendarul OICA, care s-a desfășurat cu întreruperi, cauzate atât de crizele economice de acum un deceniu, cât și de conflictele interne.

În acest moment, în APIA sunt reprezentate mărcile BMW România, Honda, mărcile importate de Țiriac Auto (Hyundai, Mercedes, Smart, Mitsubishi, Jaguar, Land Rover), cele ale AutoItalia (Fiat, Jeep, Alfa Romeo, Maserati), cele ale Trust Motors (Peugeot, Citroen, Opel, DS), precum și Kia și Volvo. De asemenea, sunt membri IVECO și MAN, din partea distribuitorilor de camioane, precum și o serie de companii din segmentul componentelor și serviciilor auto.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
dan vardie
asociatia producatorilor de automobile