Alertă pe Aeroportul din Iași - Din cei 70 de pasageri ai unei curse din Londra, jumătate au prezentat acte COVID suspecte. Directorul DSP Iași: Este destul de mare fenomenul. Cazul a ajuns la Parchet

Alertă pe Aeroportul din Iași - Din cei 70 de pasageri ai unei curse din Londra, jumătate au prezentat acte COVID suspecte. Directorul DSP Iași: Este destul de mare fenomenul. Cazul a ajuns la Parchet
scris 30 iul 2021

Alertă la Aeroportul Iași, după ce jumătate dintre pasagerii cursei Londra-Iași au prezentat, la intrarea în țară, documente medicale susceptibile a fi false. Cazul, sesizat de inspectorii DSP, a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunal.

Anchetatorii cred că este o practică în masă privind emiterea de acte medicale false ce dovedesc vaccinarea anti-Covid. În paralel, la Iași crește vertiginos numărul cazurilor infectărilor Delta, niciunul din cei în cauză nefiind vaccinat, scrie ziaruldeiași.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Look Sport+ și PrimaPlay.ro transmit cel mai puternic turneu de tenis din România CITEȘTE ȘI VIDEO Look Sport+ și PrimaPlay.ro transmit cel mai puternic turneu de tenis din România

Cazul, sesizat de inspectorii DSP, a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunal. Anchetatorii cred că avem de-a face cu o practică în masă privind emiterea de acte medicale false ce dovedesc vaccinarea anti-Covid. În paralel, la Iași crește vertiginos numărul cazurilor infectărilor Delta, niciunul din cei în cauză nefiind vaccinat.

Cursa Londra – Iași a fost plină cu români, majoritatea veniți în concediu acasă, după un an de muncă în străinătate. La verificarea documentelor de intrare în țară, surpriză mare. Dintre cei 70 de pasageri, jumătate au prezentat fie teste PCR negative, fie certificate verzi de vaccinare, fie adeverințe cum că au trecut prin infecția cu SARS COV 2, toate susceptibile a fi false. Reprezentanții DSP Iași spun că acesta a devenit un fenomen îngrijorător, și nu se mai poate vorbi doar de cazuri izolate.

50 de cazuri în cercetare

“E un fenomen important, dacă , de exemplu, dintre cei 70 care au ajuns aseară (ieri-n.r.), peste jumătate dintre ei aveau documente susceptibile a nu fi corecte. Este destul de mare fenomenul”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

De exemplu, un număr mai mare de persoane au prezentat documente care chipurile atestau trecerea prin boală. Curios este faptul că intervalul de timp era la toți același, deși locuiau în zone diferite din Marea Britanie.

Dacia Sandero și Tesla Model 3, vedetele pieței auto din Europa CITEȘTE ȘI Dacia Sandero și Tesla Model 3, vedetele pieței auto din Europa

“Au mai fost și alte aspecte care au ridicat suspiciuni. De exemplu, o persoană a spus că a scăpat de carantină cu doar 50 de lire. Ori, pentru noi este clar că astfel de persoane nu respectă și nu vor respecta regulile de prevenție a răspândirii virusului. Noi am informat organele de specialitate, și este în curs o anchetă la Parchet în acest sens”, a adăugat Vasile Cepoi.

Surse din cazul anchetei au spus că ar fi vorba, la Iași, despre 50 de astfel de cazuri în care persoanele intrate în țară au prezentat documente medicale false. Numărul acestora pare să crească, dat fiind faptul că ne aflăm în perioada concediilor din sezonul estival. În aceste condiții, reprezentanții rețelei sanitare susțin că valul patru al pandemiei este iminent, și că numărul de noi cazuri va crește în perioada următoare.

În acest timp, numărul cazurilor de infecții severe cu tulpină Delta pare să crească la Iași. Ieri, la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva a mai fost internată o persoană suspectă de infecție cu tulpină Delta.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid
avioane