Veniturile reale din agricultura românească au înregistrat în 2015 cele mai mari scăderi din UE

Veniturile reale din agricultura românească au înregistrat în 2015 cele mai mari scăderi din UE
scris 15 dec 2015

Venitul real pe lucrător din agricultură a scăzut în România cu 19,2%, în 2015, comparativ cu 2014, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene indicatorul a înregistrat un declin de 4,3%, arată datele preliminare publicate marți de Oficiul european de statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre, în 2015 comparativ cu 2014, venitul real pe lucrător din agricultură a crescut în 13 state, în special în Croația, Letonia și Grecia, și a scăzut în 15 state, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Germania (minus 37,6%), Polonia (minus 23,8%), Luxemburg (minus 20%), Danemarca (minus 19,7%), Marea Britanie (minus 19,3 %) și România (minus 19,2%).

Urmărește-ne și pe Google News

Eurostat precizează că între 2010 și 2015 venitul real pe lucrător din agricultură a scăzut cu 5,7% la nivelul UE, în condițiile în care în această perioadă venitul real pe lucrător din agricultură a crescut în 10 state membre, în special în Italia, Cehia și Bulgaria, dar a scăzut restul de 18 state membre, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Finlanda (minus 53,7%), Germania (minus 35,3%) și România (minus 34,7%).

Comparativ cu 2014, se estimează că în 2015 valoarea producției agricole a UE a scăzut cu 2,5% în termeni nominali, în principal ca urmare a scăderii semnificative a valorii producției animale (minus 5,9%) la care s-a adăugat o scădere mai ușoară a valorii producției vegetale (minus 0,3%), combinată cu o scădere a costurilor producției agricole (minus 2,4%).

Scăderea valorii producției animale s-a datorat în principal scăderii valorii producției de lapte (minus 14,9%) și carne de porc (minus 8,9%), care au fost doar parțial compensate de creșterea valorii producției de carne de vită (4,3%), oaie și capră (3,2%), ouă (2,1%) și carne de pasăre (1,1%).

În ceea ce privește producția vegetală, scăderile valorilor producției de sfeclă de zahăr (minus 26%), porumb (minus 24,5%), plante furajere (minus 7,6%), oleaginoase (minus 5,3%) și orz (minus 1,8%), au fost aproape contrabalansate de creșterea valorii producției de ulei de măsline (13,3%), a celei de legume proaspete (12,1%), de fructe (7,3%) și vin (2,5%). Scăderea valorii producțiilor de sfeclă de zahăr și porumb se datorează secetei din anumite state membre UE.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
agricultura
venituri
ue