Transavia se pregătește să intre pe nișa de hrană, jucării și accesorii pentru animale de companie. România ocupă primul loc în UE la numărul de proprietari de câini și pisici

Transavia se pregătește să intre pe nișa de hrană, jucării și accesorii pentru animale de companie. România ocupă primul loc în UE la numărul de proprietari de câini și pisici
scris 13 feb 2024

Transavia, unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă din România, a înregistrat cinci mărci care indică faptul că firma intenționează să comercializeze hrană, suplimente dietetice, jucării și accesorii (zgărzi, lese, perne, așternuturi) pentru animale de companie, conform datelor Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Mărcile sunt Pawesia, Love me now, Love me miau, Love me haw și Qualinta.

Urmărește-ne și pe Google News

Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei au transmis: "Prin inițierea procedurilor de protecție a unor mărci, Transavia își declară intenția de a explora noi piețe cu potențial de creștere și performanță economică. În prezent, suntem într-o fază activă de investigare a posibilităților de creștere și extindere în noi domenii și sectoare de activitate. Abordăm mai multe zone în care, deși nu am înregistrat încă mărci, analizăm cu atenție și evaluăm riguros potențialul piețelor și perspectivele de creștere și profitabilitate în contextul actual al pieței. Subliniem că, deoarece datele și informațiile sunt într-o etapă sensibilă, nu dorim să facem publice intențiile noastre de viitor".

Deținerea de animale de companie se află pe un trend ascendent. Dintre țările UE, România are cel mai mare procent de gospodării cu pisici (48%) și câini (45%) și peste 10 milioane de animale de companie.

FOTO Primul \ CITEȘTE ȘI FOTO Primul "easybox" pentru cartofi deschis în România

La nivelul anului 2021, 46% din toate gospodăriile din Uniunea Europeană (90 de milioane de locuințe) dețineau cel puțin un animal de companie, în creștere față de 38% în 2020. În Europa există 93 de milioane de câini și aproximativ 113,6 milioane de pisici, ceea ce face ca acestea din urmă să fie animalele de companie preferate în gospodăriile de pe continent.

Piața globală a produselor și serviciilor dedicate animalelor de companie valora 232 miliarde de dolari, în 2021, iar estimările vizează un o creștere de până la 350 de miliarde de dolari, la finele anului 2027.

VIDEO Camioane cu carne și grâu din România, atacate de fermierii francezi: „A fost un vandalism total!” CITEȘTE ȘI VIDEO Camioane cu carne și grâu din România, atacate de fermierii francezi: „A fost un vandalism total!”

Cu sediul în localictatea Sântimbru (județul Alba), Transavia este unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă din România, cu exporturi în 30 de țări.

Compania a consemnat în anul 2022 cu o cifră de afaceri de 991,42 de milioane de lei (peste 200 milioane de euro), în creștere cu 25%, și un profit net de 205,33 milioane lei, dublu față de 2021.

Creșterea afacerilor a fost susținută de absorbția Avicola Brașov, societate din grup activă în domeniul creșterii păsărilor.

DOCUMENT Poșta Română vrea să se doteze cu un sistem ERP. Buget - 17 milioane de lei. Cel mai mare proiect de digitalizare a companiei CITEȘTE ȘI DOCUMENT Poșta Română vrea să se doteze cu un sistem ERP. Buget - 17 milioane de lei. Cel mai mare proiect de digitalizare a companiei

Transavia produce anual circa 100.000 de tone de carne de pui și deține 30 de ferme de creștere a păsărilor și patru ferme de producție vegetală, trei abatoare, o fabrică de nutrețuri combinate și una de procesare a cărnii.

Conform termene.ro, acționarii companiei sunt Theodora Popa-Liteanu - 78,22%, Ioan Popa - 20%, Maria Gândilă - 0,36%, Eugenia Opriș - 0,36%, Eugen Popa - 0,36%, Toader Popa - 0,36% și Vasile Popa - 0,36%.

viewscnt
Afla mai multe despre
transavia
osim
marci
animale de companie
pisici
câini