Gripă aviară confirmată la două păsări găsite moarte în Parcul Tineretului din Capitală

Gripă aviară confirmată la două păsări găsite moarte în Parcul Tineretului din Capitală
scris 21 feb 2017

Gripa aviară a fost confirmată la două păsări găsite moarte în Parcul Tineretului din Capitală, cadavrele fiind incinerate de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), a anunțat, marți, Primăria Capitalei.

Potrivit municipalității, cele două păsări au fost găsite moarte în Parcul Tineretului, în 15 februarie, de reprezentanții ALPAB, care atunci au sesizat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Specialiștii DSVSA au prelevat probe de la cele două păsări, iar în 20 februarie au anunțat ALPAB că rezultatul a fost pozitiv pentru influența aviară la păsări sălbatice. Cadavrele celor două păsări au fost incinerate.

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement supraveghează în continuare populațiile de păsări sălbatice din parcurile și de pe lacurile pe care le administrează, urmând să notifice autoritățile dacă vor mai fi găsite păsari moarte.

Primăria Capitalei a luat, din 10 februarie, mai multe măsuri pentru combaterea răspândirii gripei aviare în București, după ce a fost confirmată această boală în cazul a cinci pescăruși găsiți morți pe malul lacului Grivița, în aval de barajul Străulești.

EXCLUSIV FOTO&VIDEO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO&VIDEO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București a instituit atunci o zonă de supraveghere de 10 kilometri în jurul locului unde au fost descoperiți pescărușii morți, care a cuprins sectoarele 1, 2, 5 și 6 din București și localitățile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoșoaia, Chitila, Dragomirești Vale și Chiajna din județul Ilfov.

Totodată, administrația Grădinii Zoologice, aflată în subordinea primăriei, a acoperit cu folie de plastic amplasamentele pelicanilor și ale păsărilor de baltă, restrângând spațiul de ieșire la exterior al acestora.

Primăria Sectorului 1 a constituit o celulă de criză pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară și a dispus interzicerea organizării de piețe, târguri sau expoziții de păsări.

Potrivit managerului Institutului Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, Adrian Streinu-Cercel, nu există riscul imediat de transmitere a gripei aviare la om, dar trebuie luate măsuri pentru împiedicarea apariției unui "virus gripal recombinat (virus gripal aviar și virus gripal uman) care ar putea afecta populația umană".

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă ca toate păsările din gospodărie să fie ținute închise în exploatații, pentru a nu ajunge la lacuri și bălți. Păsările trebuie ținute în adăposturi închise sau cel puțin sub șoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice. De asemenea, hrănirea și adăparea acestora trebuie să se facă în zone special amenajate, la care să nu aibă acces păsările sălbatice.

Toate cazurile de îmbolnavire sau moartalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie trebuie să fie anunțate imediat medicului veterinar.

Specialiștii mai recomandă să nu pună mâna fără mănușă pe cadavrele de pasăre sau păsări bolnave, să nu fie lăsați copiii să se joace cu păsări domestice sau sălbatice și să se respecte indicațiile medicului de familie și ale medicului veterinar.

Gripa aviară este o boală infecțioasă produsă de un virus care poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice și păsări sălbatice.

Păsările migratoare și, în special, păsările acvatice sunt purtătoarele virusului. Boala se transmite de la păsările sălbatice infectate cu virusul influenței aviare prin contact direct, contact cu cadavre de păsări, secreții și excreții și prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gripa aviara
parcul tineretului